„Ucigaşa” lui Stalin

THE SOVIET STORY // Cronica condamnării la moarte a unei fete de 18 ani

O fată de 18 ani din Bălţi a fost împuşcată de NKVD pentru că, la 30 mai 1941, ar fi exprimat intenţia, în prezenţa unei prietene, că, dacă ar avea posibilitatea să meargă la Moscova, l-ar otrăvi pe Stalin, „conducătorul clasei muncitoare”. Valentina Bulhac a fost arestată, în urma denunţului prietenei sale, şi supusă torturii timp de şapte luni (iunie – decembrie 1941), apoi împuşcată. Apropiaţii săi nu au ştiut nimic despre soarta ei până în mai 2004.

Gheorghe Palade
Ilie Gulica

La 30 mai 1941, Valentina Bulhac, împreună cu prietena sa, Ana B., şi o altă cunoştinţă de-a acestora, Vera C., se plimbau printr-un parc din Bălţi, discutând despre cursurile de comerţ la care trebuia să plece a doua zi în capitala RSSM. „La Chişinău, totul e scump, iar cu aceste 75 de ruble (bursa pe care ar fi primit-o – n.r.) nu-mi voi putea cumpăra nicio rochie”, a remarcat Ana B. Bulhac a încercat să o încurajeze, spunându-i că, cu ajutorul părinţilor, vor reuşi să absolvească cursurile. La acestea, Ana B. a început să evoce regimul lui Carol al II-lea, regele României: „În timpul românilor, primeam 200 de lei. Cu aceşti bani, puteam să mănânc şi să-mi cumpăr o rochie, nimeni nu critica regele român, iar acum toţi sunt nemulţumiţi de puterea sovietică”. Încurajată de spiritul rebel al prietenei sale, Bulhac a adăugat: „Dacă aş merge la Moscova, la Stalin, l-aş otrăvi”. Potrivit surorii Valentinei Bulhac, Ana Cucerescu-Bulhac, în aceeaşi zi, peste aproximativ jumătate de oră, Valentina Bulhac a fost arestată.

„Dacă aş merge la Moscova, la Stalin, l-aş otrăvi”

Valentina Bulhac a fost arestată în baza denunţului Anei B. Consăteanca sa a declarat în timpul confruntării că Bulhac i-a spus că intenţionează să-i scrie o cerere lui Stalin şi să-i solicite să o angajeze ca chelneriţă sau ca femeie de serviciu. Şi când va reuşi acest lucru, îl va otrăvi. În timpul şedinţei de confruntare, anchetatorul a strigat la Bulhac şi a somat-o să-şi recunoască „vina”. Abia la 17 iunie 1941, după 18 zile de tortură, organele de anchetă ale NKVD i-au comunicat capul de acuzare: intenţii teroriste împotriva conducătorilor partidului comunist (b) şi ai Uniunii Sovietice. La acest interogatoriu Bulhac a cedat: „Îmi recunosc vina. Într-adevăr, la 30 mai, în prezenţa cunoştinţelor mele, Ana B. şi Vera C., am spus că, dacă aş merge la Moscova, l-aş otrăvi pe Stalin. Însă nu pot face acest lucru”. Torturii ofiţerilor NKVD nu au putut rezista nici cei mai temuţi „duşmani ai URSS”, ce să mai spunem despre o fată de 18 ani! Întrebată de ce a exprimat asemenea intenţii, ea a răspuns: „Nu ştiu de ce am făcut aceste declaraţii, însă acest lucru nu-l poate face nimeni, nimeni nu îl poate omorî pe Stalin”.

„Nimeni nu îl poate omorî pe Stalin”

Valentina Bulhac a fost transferată la Închisoarea nr. 1 din oraşul Penza. Acum, capul de acuzare suna astfel: „…intenţii teroriste (doar – n.a.) împotriva unuia (!) dintre conducătorii PC(b) şi ai guvernului sovietic. „Da. Recunosc că sunt vinovată de acuzarea prevăzută de articolul 58-8, Codul Penal al RSFSR – acte de terorism împotriva conducerii PC (b). Într-adevăr, la 30 mai 1941, în parcul din oraşul Bălţi, în prezenţa cunoştinţelor mele, Ana B. şi Vera C., am exprimat intenţii teroriste la adresa tov. Stalin. Am spus că, dacă aş merge la Moscova, l-aş otrăvi pe Stalin. Însă nu pot face acest lucru.”
Valentina insista asupra imposibilităţii asasinării lui Stalin şi asupra faptului că a făcut inconştient declaraţiile, însă anchetatorul a continuat, parcă în batjocură: „Cum trebuia să realizaţi intenţiile teroriste?”. „Martorii Ana B. şi Vera C. vă acuză că intenţionaţi să îi scrieţi o cerere lui Stalin ca să vă angajeze ca chelneriţă sau ca femeie de serviciu şi, aflându-vă în preajma lui, să îl otrăviţi. Povestiţi despre asta.” „Nu am spus asemenea lucruri. I-am scris lui Stalin două plângeri în aprilie 1941, deoarece am fost disponibilizată şi nu aveam de lucru.”

„Dacă aş fi fost împotriva puterii sovietice, aş fi plecat în România”

În urma acestei anchete, Valentinei Bulhac i-a fost păstrat acelaşi cap de acuzare, conform articolului 58-8, Codul Penal al RSFSR. Dosarul ei a fost transmis procurorului militar al Circumscripţiei militare Privoljsk. La 25 octombrie 1941, dosarul Valentinei se afla deja la Tribunalul Militar al trupelor NKVD al regiunii Saratov. Procesul a avut loc în închisoarea din Penza, într-o şedinţă judiciară închisă, fără participarea acuzării şi apărării şi fără martori. Fata de 18 ani de la Cotiujenii Mari a fost adusă de un convoi. Preşedintele şedinţei judiciare a verificat identitatea „inculpatei”. După ce i-a fost prezentată componenţa completului de judecată şi i s-au comunicat drepturile, Valentina a solicitat chemarea martorului Ana B. Tribunalul militar i-a refuzat acest lucru.

Apoi preşedintele a rostit capul de acuzare şi a întrebat-o dacă îşi recunoaşte vina. „Inculpata” şi-a recunoscut-o: „Pe 30 mai, mă plimbam în parc cu prietena mea, Ana B., şi cu o cunoştinţă de-a acesteia, Vera C… Ana B. a spus că, în timpul puterii sovietice, este mai greu de trăit, nu ai ce cumpăra, în timpul românilor era mai bine şi nimeni nu avea nimic împotriva regelui. Am încercat să o conving că şi în timpul românilor lumea era nemulţumită de rege, la studenţi depistau grenade care erau pregătite pentru acesta. Ana B. mi-a spus că şi acum se pregătesc grenade pentru conducători. Şi atunci i-am spus că l-aş otrăvi pe Stalin. Iar despre faptul că aş intenţiona să îi scriu o cerere ca să mă primească la lucru nu am vorbit cu Ana B.

I-am scris lui Stalin două plângeri – că nu am fost angajată la Voentorg (reţea de magazine militare – n.r.) şi ca să-i dea pământ tatălui meu. Nu am primit răspuns la aceste scrisori. Tatăl meu, după instalarea puterii sovietice, a fost arestat şi nu i-au dat pământ, iar mie nu-mi dădeau de lucru. Cu toate acestea, nu am avut ură faţă de puterea sovietică. Cu Ana B. am avut relaţii bune, nu ştiu de ce a vorbit rău despre mine… Dacă aş fi fost împotriva puterii sovietice, aş fi plecat în România, unde se află soţul meu”.

Condamnată la moarte prin împuşcare

„La 9 noiembrie 1941, Tribunalul Militar al trupelor NKVD din regiunea Saratov, în cadrul unei şedinţe judiciare închise, în închisoarea NKVD din oraşul Penza, examinând dosarul Bulhac Valentina, a stabilit: Bulhac, fiind pornită rău împotriva PC(b) şi a guvernului sovietic, la 30 mai 1941, în prezenţa cunoştinţelor sale, a exprimat intenţii teroriste împotriva conducătorului clasei muncitoare, infracţiune prevăzută de articolul 58-8, Codul Penal al RSFSR…
Conform articolului 58-8, Valentina Bulhac să fie supusă pedepsei capitale prin ÎMPUŞCARE, fără confiscarea averii, deoarece nu o are…” Sentinţa de condamnare la moarte a fost executată la 26 decembrie 1941.

Speranţa de a afla adevărul

Apropiaţii Valentinei Bulhac nu au ştiut nimic despre soarta acesteia. Abia la 14 mai 2004, sora Valentinei Bulhac, Ana Cucerescu-Bulhac, a depus o cerere la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova prin care a solicitat să afle ce s-a întâmplat cu sora sa. „După arestarea Valentinei, ne-au sfătuit să nu întreprindem nimic, deoarece tata a slujit în poliţia română la Bălţi, ca revizor. Nu ne-am adresat în vremurile când nu se putea afla adevărul. Acum, când regimul s-a schimbat, a apărut din nou speranţa de a afla adevărul, oricât de crud ar fi.”

La 24.06.2004, Procuratura Generală a făcut recurs prin care a calificat sentinţa Tribunalului Militar al trupelor NKVD drept nelegitimă, deoarece materialele dosarului nu conţin probe care pot servi drept motiv pentru declararea inculpatei Bulhac V. vinovată pentru tentativa de săvârşire a actului de terorism împotriva reprezentanţilor puterii sovietice. În cadrul şedinţei judiciare, declaraţiile inculpatei nu au fost verificate, martorii nu au fost audiaţi, iar sentinţa a fost pronunţată numai în baza declaraţiilor inculpatei. În plus, instanţa de judecată i-a lezat inculpatei dreptul la apărare, examinând procedura penală în lipsa apărării…

Prin urmare, Bulhac V. a fost condamnată şi supusă represiunilor politice neîntemeiat şi urmează a fi reabilitată. Colegiul Curţii Supreme de Justiţie, prin decizia din 10 august 2004, a casat sentinţa Tribunalului Militar al trupelor NKVD din regiunea Saratov, RSFSR, din 9 noiembrie 1941, în privinţa Valentinei Bulhac şi a decis încetarea procesului penal şi reabilitarea post-mortem a acesteia.

Din dosarul nr. 023048, Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al RM

„Bulhac Valentina, anul naşterii 1922, cetăţeană a URSS, după naţionalitate moldoveancă, originară din comuna Cotiujenii Mari, judeţul Soroca, RSS Moldovenească, provine din familia unui angajat al Jandarmeriei române, după statutul social funcţionară, fără partid, studii secundare neterminate, căsătorită, fără antecedente penale.”