Turnichetul de la Oncologie

Vizitele inopinate la medicii specialiști sunt contra plată

Deși am fost informați la redacție că la IMSP Institutul Oncologic din Chișinău este perceputa o taxă de intrare în spital în mărime de 90 de lei, indiferent de motivul intrării în instituția medicală, vizita la fața locului și discuțiile cu angajații din administrația spitalului au demonstrat că, de fapt, se cere respectarea unui regulament intern al spitalului, ca orice vizită neprogramată la medic, fără bilet de trimitere de la medicul de familie, să fie achitată în casa spitalului, ne-a comunicat vicedirectorul  IMSP Institutul Oncologic, Aliona Grecu. Vizita la spital și discuțiile cu pacienții arată că în instituția medicală se plătesc și „mulțumirile” pentru intervenții chirurgicale și alte servicii medicale, „că așa trebuie”.

Victoria Popa

Am primit o sesizare la redacție precum că oricine intră la IMSP Institutul Oncologic din Chișinău trebuie să plătească 90 de lei, indiferent unde merge – la o consultație medicală sau în vizită la un bolnav.

„Nu contează motivul pentru care intri în spital. Cumnatul meu,bolnav de cancer, s-a dus doar să prezinte rezultatele investigațiilor medicale. Chiar și cei cu poliță medicală obligatorie achită intrarea în spital. Stă la intrare o angajată care-ți permite să treci în spital doar dacă ai tichetul de 90 de lei, plătit în casa instituției medicale. Chiar dacă ai mers la indicația medicului cu rezultatele analizelor făcute, trebuie să achiți 90 de lei”, ne-a informat femeia, originară din raionul Strășeni.

Liste cu bolnavi spitalizați

Marți, 13 iunie, ora 10.30. Împreună cu alți oameni pe fețele cărora se vede doar chin, durere şi tristețe, intru în clădirea pe care scrie „IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova”. Pe hol, observ femei îmbrobodite, palide și câțiva bărbați care de-abia se mișcă. Toți slăbiți, privirile lor sunt mai mult aplecate. Aşezaţi în fotolii, oamenii discută în grupuri. Traversez holul și merg spre turnichet. Deschid dictafonul. Doi angajați ai spitalului, un bărbat și o femeie, stau la o masă pe care se văd niște liste. Sunt listele bolnavilor spitalizați, aflați în stare gravă. Fiecare vizitator care vrea să intre în secții este întrebat unde merge.

„Merg la Elizaveta… Îs venită de la Edineț. Trebuie azi s-o opereze. Mă așteaptă…”, spune o femeie celor de la intrare. După cercetarea listelor, i se permite să treacă.

„Aveți așa pacient Baziliuc?”, întreabă alt vizitator. După ce se verifică, îi permit să intre. Aștept să văd cum se face trecerea în spital. Între timp, intră în spital și o grupă de studenți. Toți îmbrăcați în halate albe.

„Consultațiile la specialiștii din staționar se efectuează în baza bonului de plată”

„De ce nu pot intra?”, întreabă o femeie. „Nu se permite”, îi spun cei de la turnichet. Femeia le lămureşte că a mai fost o dată și are azi programare la medic”. Femeia de serviciu de la turnichet verifică biletul de trimitere de la medic și-i permite să treacă.

Pe peretele din dreapta turnichetului citesc un aviz: „Consultațiile pacienților se efectuează de către specialiști în Centrul Consultativ Diagnostic, Policlinica IMSP Institutul Oncologic, cu intrarea din str. Grenoble. Consultațiile specialiștilor din staționar se efectuează în baza bonului de plată pentru consultație conform tarifelor, achitat în casa instituției”, semnat de administrația spitalului.

Întreb câțiva oameni din hol dacă au intrat în spital achitând o taxă de 90 de lei. „Nu am plătit. Vin aici peste o zi și-mi fac chimioterapie. Am cancer. Perfuziile le urmez o dată la două zile”, mărturisește o pacientă din Rezina. Este asigurată medical, dar spune că plăteşte capelnița (perfuzia)”. O întreb de ce plăteşte. „Ei, îi dau 150 de lei la soră pentru că-mi face perfuzia. Azi m-am internat”, îmi spune ea.

600 de dolari operaţia

Pe hol, mă apropii de o femeie de vârstă pensionară. Intru în discuție. Își vizitează sora, care a fost operată. I s-a extirpat un organ. „Suntem din Transnistria. Am cumpărat polița de asigurare, dar operația am plătit-o separat. Polița de asigurare medicală acoperă patul și mâncarea, în rest – nimic. Dar așa totul a cumpărat – și  lecuirea, și operația. Pentru operație a plătit vreo 600 de dolari”, mărturisește ea.

Mă apropii de un cuplu, care iese din spital. Bărbatul ține în mâini o geantă, iar femeia mai multe hârtii. Îi întreb dacă au plătit când au intrat în spital. Îmi spun că nu au dat bani, femeia abia se spitalizează.

Mă așez într-un fotoliu. O pensionară ține în mâini fişa medicală. Pe ea scrie Zaporojan Lilia (a.n.1937). Intru în vorbă cu ea. Îmi spune că vine aici „de o sută de ani. Nu plătesc nimic niciodată. Sunt invalid de gr. II”, zice bătrâna în limba rusă, în timp ce-mi arată mâna dreaptă umflată butuc.

„Presa nu vine când vrea”

Îi întreb pe angajații spitalului de ce stau și „păzesc” turnichetul. „Așa a fost indicația administrației”, îmi explică Tudor Țurcanu. Se apropie alt gardian și-mi spune că, dacă am întrebări, să vorbesc cu serviciul de presă. În câteva secunde apare ofițerul de presă al instituției. Indignată că am venit la spital fără a anunța din timp administrația spitalului sau serviciul de presă, ofițerul de presă Angela Roadideal ne mustră: „Presa nu vine când vrea, dar se anunță Serviciul de presă, administrația spitalului, ca să știm din timp, pentru că acum am ședință și nu putem discuta”. Iau telefonul ofițerului de presă și ne despărțim.

Între timp, alți vizitatori ai instituției prezintă dovada că au achitat 90 de lei și pot intra în spital. Când decidem să ieșim din spital cu colega mea, Nadejda Roșcovanu, se apropie de noi vicedirectorul Institutului Oncologic, Aliona Grecu, care ne întreabă cine ne-a permis să fotografiem. Ne prezentăm și îi spun scopul vizitei.

Intrare restricționată din cauza numărului mare de vizite

O întreb dacă este adevărat că fiecare persoană care intră în spital e obligată să plătească o taxă de 90 de lei. „Noi am restricționat intrarea, pentru că intră în spital, în secții oricine vrea. Lumea vrea să intre la unul din specialiștii spitalului. Este Policlinica Institutului Oncologic care primește pacienți conform poliței de asigurare, biletelor de trimitere de la medicii de familie, consultațiile sunt gratuite, unde medicul are timp berechet să examineze pacienții. De la ora 16.00 până la ora 18.00, pot intra vizitatorii. Pacienţii în stare gravă sunt vizitați și în timpul zilei. Listele bolnavilor sunt la turnichet”, ne comunică Grecu.

Tot vicedirectoarea spune că, „în cazul când pacientul merge la Centrul Consultativ Diagnostic, iar medicul de acolo are nevoie de opinia unui medic din staționar, atunci i se dă „forma 027”, prin care se face trimiterea la medicul din staționar. Este un bilet de trecere gratuită peste turnichet. „Forma” rămâne la turnichet, iar pacientul trece cu fişa din ambulatoriu ca să facă o consultație suplimentară. „Am restricționat intrarea în spital din cauza că vizitatorii dau buzna în secții, unde trebuie să existe sterilitate”, explică vicedirectoarea Aliona Grecu.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa