Turgay Şen, directorul Liceului Teoretic „Orizont”: „Sper că R. Moldova este o ţară democratică” // Interviu

Turgay Şen a fost reţinut sâmbătă, 31 martie, pe Aeroportul Internațional Chişinău, de către Poliţia de Frontieră şi Serviciul de Informaţii şi Securitate ale R. Moldova în timp ce intenţiona să plece la Bucureşti. În ajun, şase cetăţeni turci din Kosovo, au fost arestaţi şi expulzaţi în secret în Turcia de către serviciile secrete a celor două state. Acest fapt l-a determinat pe Turgay Şen să ceară azil politic în Republica Moldova. L-am întrebat pe Turgay Şen cum i-au fost respectate drepturile de către autoritățile moldovenești. 

– Stimate Domnule Turgay Şen, aţi fost reţinut sâmbătă pe Aeroportul din Chişinău, unde vi s-a adus la cunoştinţă că pe numele dumneavoastră a fost deschis un dosar penal. Ce acuzaţii vi se aduc de către autorităţile R. Moldova? Aţi ştiut despre existenţa acestui dosar penal pe numele dumneavoastră?

Pe parcursul celor șapte ore de reținere, nu mi s-a oferit nicio explicație din partea organelor de drept.  Îmi spuneau: „Posibil să fie o eroare, ne cerem scuze!”. Doar după forfota cu depunerea solicitării de azil politic în Republica Moldova, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate mi-au pus la dispoziție, în formă electronică, o citație emisă de procuratură, pe marginea unui dosar penal deschis pe numele meu în noiembrie 2017, despre care nu am ştiut nimic.

Nu am dreptul să spun de ce anume sunt bănuit din cauza că procurorul m-a obligat să semnez o declaraţie de confidenţialitate. Din noiembrie 2017 până acum, am efectuat câteva vizite peste hotare, în statele Uniunii Europene, dar nu am fost oprit niciodată. Procurorul m-a anunțat că interdicția de a părăsi Republica Moldova a fost emisă la 31 martie 2018.

– Aţi simţit în ultimul timp presiuni din partea autorităţilor moldoveneşti?

Nu am avut nicio presiune din partea autorităţilor de la Chişinău până în 2016. De când am deschis liceul, din 1993, am avut o colaborare bună.

Reținerea lui Turgay Şen face parte din aceeași acțiune privind sechestrarea cetățenilor turci din Kosovo

– Câţiva cetăţeni turci – directori, profesori şi un doctor – au fost sechestraţi în Kosovo şi repatriaţi în Turcia la cererea preşedintelui Erdogan, credeţi că reţinerea dumneavoastră are vreo legătură cu acest caz?

Am cerut azil politic pentru că am intuit că reţinerea mea poate să decurgă după un scenariu asemănător cu cel al profesorilor arestaţi din Kosovo.

 – Când aţi fost reţinut, apoi aţi cerut azil politic, autorităţile ignorau această cerinţă. Ce şi cum s-a întâmplat mai exact?

Când am scris cererea de azil politic, Poliţia de Frontieră mi-a ignorat înregistrarea acesteia. Avocatul meu a sunat la ONG-ul „Centrul de Drept al Avocaților” – parteneri ai UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați).

După ce reprezentantul acestui centru a venit la aeroport, a avut aceeași problemă privind depunerea și înregistrarea cererii de azil. La insistența reprezentantului „Centrului de Drept al Avocaților”, până la urmă, cererea a fost înregistrată, după două ore.

 – Vă este frică de faptul cum ar putea să evolueze lucrurile? Aveţi încredere în corectitudinea autorităţilor moldovene?

Sper că Republica Moldova este o ţară democratică şi autorităţile vor respecta legislaţia în vigoare şi normele internaţionale în domeniul drepturilor omului.

Interviu realizat de Nadejda Roşcovanu

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu