Tunetul

 Boxerul Constantin Bejenaru

 Boxerul Constantin Bejenaru despre Dodon: „E un trădător care încearcă să îngroape Moldova. Cum poți să te aliniezi unei ţări ca Rusia, în care corupția e la cote maxime, iar fărădelegea e la ea acasă?”

Atunci când urcă în ringul de box, Constantin Bejenaru (33 de ani), câştigător al centurilor WBC International și WBC Americans Continental, poartă la piept trei drapele: al R. Moldova, statul în care s-a născut, al României, unde s-a format ca sportiv, şi al SUA, unde locuiește şi se antrenează de mai bine de cinci ani şi unde s-au născut cei doi copii ai lui, Nicole şi Christopher.

Nina Tofan

Cei dragi îi zic Costel, fanii îl alintă „tunetul din Moldova” ori „pitbull-ul”. Constantin Bejenaru, protagonistul prezentului articol, a început să boxeze la vârsta de nouă ani, iar azi, la 33, are în palmares unele din cele mai râvnite titluri mondiale la box.

„M-am născut în satul Manoileşti, judeţul Ungheni. Îi zic județ pentru că aşa e corect, iar împărțirea în raioane au făcut-o comuniştii, în perioada sovietică”, ne spune campionul chiar la începutul interviului. Vine dintr-un neam de oameni cu demnitate, dar şi cu o putere fizică proverbială. Vestea despre forţa cu care erau înzestraţi nu doar bărbaţii, ci şi femeile din neamul Bejenarilor, depășea cu mult localitatea în care s-au născut. De exemplu, bunicul lui, morar, întorcea singur piatra morii şi ridica omul de jos, apucându-l cu dinţii de curea. Urmaşii acestuia nu se lasă mai prejos: Ion Bejenaru, tatăl pugilistului, e îndrăgostit de box şi chiar a practicat acest sport în copilărie, iar sora lui Constantin, Svetlana Bejenaru, a fost vicecampioană mondială la sambo.

Component al lotului naţional al României

A început să practice boxul la vârsta de nouă ani la îndemnul tatălui său, care l-a dus la sala de box „ca să nu apuce pe drumuri greşite”, iar primul succes l-a avut în 1996, când a câştigat un turneu organizat la Bălţi. În 2002, a absolvit Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv din Chişinău şi a hotărât să se mute în România, la Bacău.

„În R. Moldova sportul era prost finanţat, aşa că am luat această decizie pentru a-mi putea continua cariera. Vreme de zece ani am locuit şi m-am antrenat dincolo de Prut, am absolvit Facultatea de Educație Fizică şi Sport a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău şi am fost component al lotului naţional al României, câştigând mai multe turnee și titluri pentru ţară. Iar în 2012, m-am mutat în SUA”, ne spune sportivul de nouă ori campion naţional al României la box.

 

„Aveam impresia că am revenit în URSS!”

Spune că i-a fost ușor să se adapteze în State, iar asta se datorează şi faptului că americanii sunt foarte comunicativi, toleranți şi săritori la nevoie. „Chiar dacă nu prea ştii engleză, ei încearcă să te înțeleagă și să te ajute. În primii doi ani şi jumătate, am locuit în statul Connecticut, iar acum trei ani m-am mutat la New York, în Brooklyn. Când am ajuns în acest oraş, dar mai ales în cartierul rusesc Brighton Beach, am avut un şoc! Aveam impresia că am revenit în URSS, căci marea majoritate a emigranților veniți din spațiul ex-sovietic se comportă de parcă ar fi rămas în anii ’90: înjură, aruncă gunoiul pe jos şi conduc ca nebunii. Ca să nu mai zic că mulţi dintre ei nu vorbesc engleza şi nici nu vor să o înveţe, căci nu pleacă nicăieri în afara oraşului”, ne spune el.

În Connecticut a fost discipolul fostului antrenor al lui Mike Tyson, iar la New York, se antrenează de două ori pe zi, şase zile pe săptămână, sub supravegherea lui Ilya Mesishchev, originar din Belarus. În State, Constantin şi-a luat şi licenţa de antrenor, iar instruindu-i pe alţi sportivi, îşi face şi lui un serviciu, căci atunci când analizează meciurile altora, îşi aminteşte şi el multe lucruri.

Rămâne fidel aspiraţiilor unioniste

Se pare că „tunetul din Moldova” şi-a găsit locul în America, pumnul lui stâng, atât de temut de adversari, bifează victorie după victorie, de multe ori prin knock-out. Dar şi acolo, peste Ocean, rămâne fidel aspiraţiilor sale unioniste pe care, de altfel, nu şi le-a ascuns niciodată.
„Patriotismul se învaţă, în primul rând, acasă, de la părinţi, bunici, rude, dar și la școală, la orele de istorie, dacă acestea sunt predate corect, din manuale în care realitatea istorică nu e falsificată.
Personal, am avut de pierdut din cauza aspiraţiei de unionist şi am fost rugat de multe ori să o las mai moale cu această temă. Totuşi, afirm în continuare că doar împreună putem deveni mai puternici şi mai prosperi. Iar pentru ca Unirea să aibă loc, ar trebui să se schimbe mentalitatea în ambele state româneşti, căci o parte din moldoveni îi numesc pe fraţii lor din dreapta Prutului ‘ţigani’, iar ăştia din urmă ne consideră ruşi – o consecinţă a propagandei sovietice. Observ totuşi că numărul celor care vor unirea este în creștere”, observă pugilistul.

„E trădare de patrie!”

În timpul meciurilor, pe costumul de box al campionului sunt reprezentate trei drapele: al R. Moldova, statul în care s-a născut, al României, unde s-a format ca sportiv, şi al SUA, care îi oferă posibilitatea de a progresa ca boxer profesionist. Şi pentru că ştie cel mai bine ce onoare şi, în acelaşi timp, ce responsabilitate e să reprezinți un stat, darămite trei, l-am întrebat ce crede despre „noaptea minţii”, cum a numit presa de peste Prut gestul celor din trupa DoReDos, care a reprezentat acum două săptămâni R. Moldova la un concurs de muzică din Rusia, dar s-au fotografiat cu drapelul rmn. Culmea e că atunci când au revenit la Chişinău, preşedintele Dodon i-a răsplătit pe cei trei membri ai trupei cu titlul de „Artist emerit al R. Moldova”!

„Cum să faci astfel de poze știind ce a fost și ce se întâmplă în continuare în stânga Nistrului? E trădare de patrie! Într-o ţară normală, astfel de personaje nu ar mai apărea nicăieri, ba chiar ar putea fi judecate pentru asemenea fotografii. Cât despre Dodon, acesta e un trădător care încearcă să îngroape Moldova. Cum poți să te aliniezi unei ţări ca Rusia, în care corupția e la cote maxime, iar fărădelegea e la ea acasă, un stat care se împrietenește cu regimuri dictatoriale precum Coreea de Nord şi îndepărtându-se de ţările civilizate ale Europei şi Occidentului?”, consideră luptătorul.

O familie obişnuită

În America, sportivul a cunoscut legende ale boxului mondial, printre care Mike Tyson, Evander Holifield şi Roy Jones. În prezent, Constantin Bejenaru este în top 15 la nivel mondial, iar ascensiunea sa în carieră, suntem siguri, va continua, căci are condiţii bune de creştere profesională şi susţinere din partea familiei sale.

Pugilistul e căsătorit cu Aurelia, o ungheneană pe care a cunoscut-o acum şase ani şi care e farmacistă tehniciană în cel mai mare spital din New York. Pugilistul e conștient că soției sale nu-i este uşor deloc. Şi nu numai pentru că el, sportiv fiind, are un regim alimentar mai special, ci şi pentru că trebuie să facă faţă tensiunii nervoase pe care o resimte el înainte de meci, dar şi să dea dovadă de înţelegere şi să îl susţină atunci când cunoaște eşecul.

„În rest, suntem o familie obișnuită, cu problemele şi bucuriile noastre. Avem doi copii: Nicole are trei ani, iar Christopher – şase luni. Am asistat la nașterea amândurora. Atunci când a venit pe lume fetiţa mea nu aveam nici măcar Green Card-ul, venisem în State cu viză pentru sportivi, de aceea îi sunt foarte recunoscător Guvernului SUA pentru că ne-a oferit asigurarea medicală, foarte costisitoare, şi, odată cu aceasta, posibilitatea ca micuţii noştri să se nască aici. Mă gândesc la asta de fiecare dată când văd reportaje despre situaţia maternităților din Moldova, despre copiii care mor din cauza incompetenței medicilor sau pentru că s-au sufocat la naştere. Spun asta pentru că fetiţa mea s-a născut de 4,6 kg și băiețelul de 5,3 kg, ambii prin cezariană”, afirmă Constantin Bejenaru.

Nu-şi doreşte cu tot dinadinsul ca fiul lui să aleagă aceeaşi cale în viaţă ca şi tatăl său. „Boxul a fost copilăria mea, boxul este meseria mea, boxul m-a format ca personalitate. E un sport inteligent, care îţi dezvoltă multe abilitați, dar, totuși, este un sport dur, pe care trebuie să-l practici cu pasiune, devotament și sacrificii. Din această cauză nu e bine să obligi pe cineva să-l practice dacă nu e atras de el. Dacă băiatul meu îşi va dori să boxeze, îl voi susține, dacă va alege altceva, îi voi încuraja alegerea”, ne-a mai spus basarabeanul.