Tunetul Eugen Cioclea

Ceea ce s-a întâmplat joia trecută în spațiul Librăriei din Centru a Editurii Cartier a fost ceva rar pentru lumea iubitoare de poezie din Chișinău.

Cioclea Eugen fotoVolumul „Antologic”, lansat la Librăria din Centru

Sigur, lansări de carte cu multă lume bună și discursuri captivante au mai avut loc în această librărie, devenită un fel de mult râvnită Agora pentru orice autor care se respectă, precum și în alte localuri. Mulți alți poeți au reușit să-și prezinte magistral volumul proaspăt apărut. Mulți alți vorbitori au izbutit să prezinte argumente convingătoare pentru consolidarea unei glorii în ascensiune. Și totuși, cu ocazia lansării volumului „Antologic” de Eugen Cioclea, după fiecare ieșire la microfon a unui invitat devenea tot mai clar că de data asta se întâmplă ceva atipic. Vorba e că fiecare poezie citită de către invitați, conform unei înțelegeri prealabile bine venite, reușea să pună cumva în umbră discursul, oricât de laborios gândit și convingător ar fi fost.

Chiar și cei care se pot lăuda că îi cunosc întreaga creație constată un adevăr simplu, dar fundamental pentru un poet: din creația lui chiar ai ce citi. Poezia lui Eugen Cioclea comunică! Mai mult, acum, după dispariția sa fizică, poezia lui Cioclea pare mai dezlănțuită ca niciodată. Se adeverește cu asupra de măsură versul recitat, în stil cioclian de altfel, de către actorul Andrei Sochircă: „Eu nu scriu versuri, eu așa vorbesc”. El n-a dispărut, el așa trăiește.

„Eu nu scriu versuri, eu așa vorbesc”

Moderatorul lansării (o trestie gânditoare în jurul căreia se învârte universul cărților cu tot cu evenimentele Librăriei din Centru), poetul Em. Galaicu-Păun, știe ce spune când afirmă că „postumitatea nu se forţează cu o întreagă armată de lăudători arvuniţi & maşinile de zgomot ale unei „glorii aranjate” de son vivant”. Postumitatea, am adăuga noi, acea postumitate care contează cu adevărat este cea care îi ia prin surprindere pe cei rămași să o descopere și să se convingă că, da, există, și că poate face dintr-un autor important un autor clasic.

Martori ai acestei glorii postume ce pășește cu dreptul, vorba aceleiași trestii gânditoare, au fost toți cei care au contribuit direct la punerea ei în evidență cu ocazia lansării volumului „Antologic” și care merită a fi scriși aici, nume lângă nume: Gheorghe Erizanu, Laura Cioclea, fiica poetului, Emilian Galaicu-Păun, actorul Mihai Fusu, doamna Monica Babuc, ministru al Culturii al R. Moldova, poetul Arcadie Suceveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, poeta Maria Șleahtițchi, actorii Andrei Sochircă, Alexandru Pleșca, Ana Tcacenco, pictorul Andrei Mudrea, prozatorul Vladimir Beșleagă, poetul Nichita Danilov, criticul Mircea V. Ciobanu.

Postumitatea vie a lui Eugen Cioclea

Tot ce a știut să facă mai bine într-o viață de om Eugen Cioclea a fost să-l mențină mereu treaz pe poetul Eugen Cioclea. Să-l mențină în viață pe acesta din urmă. Și uite că Cioclea-poetul îi supraviețuiește omului-Cioclea. Acum urmează să vină și exegeții cu exigențele lor mult mai sporite decât ale noastre, ca simpli cititori. Dar cred că și unii, și alții, suntem fascinați de traiectoria spectaculoasă a creației acestui mare poet. Mai întâi am văzut un fulger, o scăpărare în ploaie, apoi s-a făcut liniște, am auzit picurând streşinile, ca mai apoi să urmeze tunetul, un tunet ce poartă numele Eugen Cioclea. Și să nu uităm că în alte cazuri fulgerele și scăpărările pe bolta literaturii sunt, vai, aproape orbitoare, dar după ele nu urmează decât un huruit leșinat. Tunetul Coclea bubuie năvalnic făcându-se auzit și prin titlul volumului anterior, „Dați totul la o parte ca să văd!”.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)