Tudor Asandei din Edineț se plânge că nu i s-a majorat pensia de la 1 noiembrie

foto simbol

În cadrul ședinței de guvern din 11 octombrie, premierul Pavel Filip a anunțat că, de la 1 noiembrie 2017, peste 65.000 de pensionari, care s-au pensionat în perioada 2009-2011, vor primi pensii mai mari. „Avem posibilitatea să majorăm pentru 50 de mii de persoane pensia cu peste 200 de lei, adică 17%, iar pensionarii cu dizabilităţi vor primi cu până la 28% mai mult începând cu 1 noiembrie”, a subliniat prim-ministrul.

Miercuri, 1 noiembrie, un cititor al ziarului nostru a telefonat la redacție pentru a ne întreba dacă majorarea pensiilor a fost o farsă. „M-am pensionat în 2010, pe 1 noiembrie am primit pensia și nici un leu în plus promis de guvern! Sunt niște mincinoși!”, se indignează Tudor Asandei din satul Zăbriceni, r. Edineț.

Pentru a elucida situația, am luat legătura cu reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări Sociale, care ne-au comunicat că ei nu cunosc cauza. „Domnul trebuie să meargă la Casa Teritorială din raion și să verifice încă o dată dosarul. Pensia a fost valorizată, însă depinde de ce salariu a avut, dacă a fost mic, atunci și valorizarea e nesemnificativă”, ne explică Valentina Fedosenco, şefa Direcţiei comunicare şi mass-media, CNAS.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)