Troiţa durerii de la Sărătenii Vechi

Peste o sută de persoane s-au adunat duminică dimineaţa în curtea bisericii din satul Sărăteni, raionul Teleneşti, pentru a participa la sfinţirea unei troiţe, ridicată în memoria victimelor regimului comunist. Iniţiativa vine din partea fostului deportat Boris Vasiliev, bunicul interpretului Dan Bălan. Crucea a fost construită şi ridicată într-o săptămână, din banii locuitorilor satului Sărătenii Vechi. “Am fost ajutaţi şi de către foştii mei elevi, ca să putem spune sus şi tare că pe 28 iunie 1940 Basarabia a fost exilată, răstignită”, ne-a declarat Boris Vasiliev.

Iarna udau barăcile pe din afară ca să îngheţe şi să nu bată vântul prin ele

Liniştea satului a fost spartă de maşinile convoiului prezidenţial. La biserică o sută de persoane, dintre care majoritatea erau trecute de a doua tinereţe, îi aşteptau pe oaspeţi. „Sunt la trei mii de locuitori în Sărătenii Vechi, dar azi au venit puţini, pentru că oamenii nu ştiu despre această sfinţire”, ne-a spus un locuitor al satului.

În curtea bisericii se înalţă spre cer troiţa în memoria celor care au fost deportaţi. „Astăzi ne amintim aici de cele 40 de persoane din Sărătenii Vechi, care au fost duse în alt capăt de lume, pentru că îşi doreau să trăiască mai bine”, a conchis Boris Vasiliev.

Preşedintele raionului Teleneşti, Ion Cernica, prezent la sfinţire, a povestit despre tatăl său care a fost deportat. „Îmi spunea că trăiau în barăci şi iarna le udau pe din afară cu apă ca să îngheţe şi să nu bată vântul prin ele. Primăvara dădeau foc la anvelope, ca să dezgheţe pământul şi să-l poată lucra”, ne-a comunicat preşedintele raionului. Acesta a menţionat că troiţa va păstra vie amintirea celor care au avut de suferit în lagărele din Siberia.

„Un copil care îşi uită mama nu poate avea viitor, precum nu se poate dezvolta un popor care calcă pe osemintele fiilor săi”, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu. „Nimeni nu vrea să se răzbune, dar nu putem trece cu vederea faptul că mii de cetăţeni au avut de suferit”, a spus Ghimpu, făcând referire la reacţiile apărute ca urmare a semnării decretului ce declară ziua de 28 iunie zi a ocupaţiei.

Plăci comemorative vor fi instalate la şcoală şi în biserică

Sătenii prezenţi la eveniment cred că această troiţă este una a durerii. „Este o zi a durerii astăzi”, ne-a mărturisit Pantelei Popovici, fost deportat. „Nu ţin minte cum am fost deportaţi. Aveam doi ani când ne-au ridicat împreună cu părinţii. Nu îmi amintesc drumul spre Siberia, dar când m-am trezit, eram singur la casa de copii. Am înţeles că tata a murit împuşcat în Siberia, dar nu ştiu nici astăzi în ce regiune”, povesteşte bărbatul ştergându-şi cu palma ochii înlăcrimaţi.

Elena Cuşneanu ne-a spus: „Vecinii noştri, care aveau şapte copii, dintre care trei erau surdomuţi, au fost duşi în Siberia”.

Plăci comemorative cu numele persoanelor deportate din Sărătenii Vechi vor fi instalate în biserică şi în şcoala din localitate. „Astfel, elevii vor veni la 1 septembrie şi îl vor găsi cu degeţelul pe bunelul dus în celălalt capăt de lume şi vor povesti celorlaţi istoria lui”, a spus Boris Vasiliev.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)