Tripleţii familiei Nastasiu

DEMOGRAFIE //„Nu mi-am revenit de ceva timp de la noutatea pe care ne-au dat-o medicii, că vom avea trei copii şi numai fetiţe. Voiam un băiat!”

Ca orice cuplu tânăr, aşteptau primul lor copil, dar în loc de unul, pe lume au venit tripleţi. „Aşa a fost voia Domnului”, au spus într-un glas soţii Anatol şi Alina Nastasiu care cresc acum trei fetiţe: Alina, Corina şi Gabriela. Şocul în care se aflau acum aproximativ patru ani a trecut. Acum muncesc ambii pentru a-şi creşte odraslele.

Victoria POPA

Emoţionată de vizita noastră, familia Nastasiu ne-a întâlnit în livingul apartamentului cu trei camere, primit prin bon de repartiţie de la Primăria Municipiului Chişinău. După ce am luat loc pe canapeaua din salon, părinţii tineri au început a depăna evenimentele din familia lor.

„În burtica dumneavoastră bat trei inimioare”

Aflăm că Alina Nastasiu a aflat că e însărcinată în timpul rezidenţiatului, lucra în raionul Râşcani, unde a fost repartizată de la USMF „Nicolae Testimiţanu”. Soţul lucra la Chişinău în calitate de inginer electric, tânăr specialist după facultate. Pentru că la Râşcani nu era ultrasonograf a mers la Chişinău ca să-l facă. La prima ecografie i s-a spus că va avea doi copii. Peste ceva timp, în timpul serviciului, după o hemoragie, a fost dusă de urgenţă la unul din spitalele din Chişinău unde a aflat că sunt trei copii. Fiind medic-terapeut, femeia ştia că uneori diagnozele şi aparatele pot greşi, de aceea i-a zis medicului să se mai uite încă o dată, la care acesta i-a confirmat că „în burtica dumneavoastră bat trei inimioare”, îmi spune emoţionată tânăra mămică.

„Eu cu soţul nu puteam vorbi”, ne mărturiseşte Alina Nastasiu, în timp ce îşi priveşte fetiţele jucăuşe. Fiind alături de noi, capul familiei spune că nu şi-a revenit ceva timp de la noutatea pe care i-au dat-o medicii, că vor avea trei copii şi numai fetiţe. „Voiam un băiat”, spune tatăl fetiţelor.

Emoţiile de curând s-au transformat în griji şi nevoi atunci când după treizeci şi cinci de săptămâni Alina a adus pe lume tripleţii. Perfect sănătoase, fiecare dintre ele avea câte două kilograme, după două săptămâni de la internare au venit acasă.  La naştere, pretura Buiucani i-a dăruit familiei cărucioarele, iar pătucurile au fost oferite de o firmă în care era angajată mama lui Anatolie Nastasiu.

În ospeţie la bunici cu lunile

Ambii fiind din Chişinău, locuiau când la părinţii unuia, când la părinţii altuia. Ospeţiile pe la bunici durau câte două-trei luni. „Duceam traiul şi la unii, şi la alţii pentru că, datorită lor, am rezistat şi cu ajutorul lor am crescut fetiţele de mici. A fost şi ajutor din partea unor rude de peste hotare care ne trimiteau hăinuţe”, ne mărturiseşte Alina Nastasiu, medic terapeut de formaţie.

În 2009, familia Nastasiu a primit prin bon de repartiţie de la Primăria Municipiului Chişinău un apartament cu trei camere în sectorul Ciocana al capitalei. Bucuroşi de susţinerea primăriei, în special a lui Dorin Chirtoacă, tânăra familie, cu ajutorul rudelor şi a părinţilor cu bani împrumutaţi, au reparat apartamentul şi l-au mobilat cu strictul necesar.

Vârsta graţiei

Îmbrăcate la fel, Alina, Corina şi Gabriela Nastasiu fac pe 16 noiembrie curent patru anişori. Deşi Gabriela şi Corina s-au născut într-o cămaşă, iar Alina separat, fetiţele seamănă foarte bine între ele.

Cât a durat discuţia noastră, fetele săreau prin cameră, se aşezau în braţe ba la mama lor, ba la tatăl lor, răsfoiau albumele cu poze şi ne arătau fotografiile unde erau bebeluşe.

Optimistă şi bucuroasă de copilele sale, Alina Nastasiu ne-a mărturisit că de acum încolo încep greutăţile. „Sunt la vârsta când înţeleg totul şi din ce în ce mai bine. Mai văd şi la alţi copii hăinuţe frumoase, care sunt şi scumpe şi vor şi ele”, spune tânăra mămică.

Potrivit ei, fetiţele, dimineaţa, când trebuie să plece la grădiniţă, îşi aleg hăinuţele şi vor toate să îmbrace una şi aceeaşi haină. „Îmi este foarte greu să le iau tuturor una şi aceeaşi haină. Deseori, le cumpăr hăinuţe şi încălţăminte de mâna a doua pentru că nu-mi permit şi nu pot găsi de aceeaşi culoare cum vor ele”, mărturiseşte ea. Tânăra mămică recurge şi la şiretlicuri pentru a-şi împăca domniţele. Le şopteşte fiecăreia la ureche că hăinuţa pe care a ales-o este cea mai frumoasă şi aşa le împacă pe tustrele.

Prietenia familiilor cu tripleţi

Muncesc ambii ca să-şi crească fetiţele. El este inginer electric la Fabrica de bomboane „Bucuria”, iar Alina Nastasiu lucrează la o întreprindere farmaceutică, deoarece salariul unui medic terapeut nu i-ar ajunge măcar pe o săptămână ca să-şi întreţină micuţele.

Pe Alina, Gabriela şi Corina la grădiniţă le duce tati şi seara le ia mami. Ziua de naştere a fetiţelor este sărbătorită modest. Tinerii părinţi le cumpără câte un tort la fiecare şi alături de bunei sărbătoresc ziua lor de naştere.

Ne-am convins că fetele sunt puse pe şotii mereu, de aceea părinţii le supraveghează permanent. În timp ce micuţa Alina ne arăta pozele din album şi părinţii mai povesteau şotiile făcute de tripleţi, una din fetiţe mi-a luat telefonul mobil şi l-a ascuns prin casă. La întrebarea tatălui cine a luat telefonul şi l-a ascuns în dulapul cu hăinuţe, niciuna dintre fiice nu a spus nimic.

La finele întâlnirii noastre, Alina Nastasiu a zis că fetele au o legătură strânsă între ele, deşi uneori se bat, se muşcă una pe alta de la jucării. Femeia s-a convins de asta atunci când Corina era internată în secţia de reanimare. În acel timp, Gabriela nu putea dormi noaptea. Nu pot una fără alta. Unde este una, acolo sunt şi celelalte două.

Au o prietenie frumoasă cu un cuplu din Chişinău, care are trei băieţi şi comunică pe internet cu nişte tineri stabiliţi în Canada care au trei fete.

The following two tabs change content below.