Trimiteţi rablele la gunoi!

SIGURANŢĂ // Un autobuz produs în 1986, de 24 de locuri, transportă zilnic circa 60 de oameni

Tragicul accident de la Morenii Noi, raionul Ungheni, din 9 august 2012, a băgat frica în oameni. Astfel, un grup de săteni din localitatea Sârcova, raionul Rezina, au înaintat un demers autorităţilor publice locale, prin care cer schimbarea autobuzului care circulă pe ruta Sârcova-Piscăreşti-Rezina cu unul adecvat. Oamenii spun că autobuzul, produs în 1986, e mereu supraaglomerat. Mijlocul de transport de 24 de locuri transportă zilnic în jur de 50-60 de sârcoveni”, ne spune un locuitor al satului, care a cerut să-i păstrăm anonimatul.

Victoria POPA

În demers oamenii cer şi modificarea numărului de rute pe zi. În loc de una – cum este şi acum, la ora 7.00 – să fie două: una la ora 6.00 dimineaţa şi alta la ora 8.00. Şi în localitatea vecină, Piscăreşti, oamenii strâng semnături pentru a schimba autobuzul cu altul care să corespundă normelor tehnice.

„Autobuzul este într-o stare tehnică proastă, supraîncărcat cu călători. Ne este frică să ne urcăm în el. Rugăm să ni se dea un autobuz bun, chiar nou, în care să ne urcăm fără frică. Mai mult dorim ca autobuzul să circule de două ori pe zi, pentru a evita supraaglomerarea în el. Vă rugăm, doamnă primar să rezolvaţi problema cât mai urgent posibil”, scrie în demersul locuitorilor din satul Sârcova, adresat autorităţilor publice locale.

„În rabla noastră stăm ca în cutia de chibrituri”

„A intrat frica-n noi după ce a avut loc accidentul în satul Morenii Noi, raionul Ungheni. În rabla noastră stau oamenii dimineaţa ca în cutia de chibrituri. Nici animalele nu se transportă aşa. Ce să facem? Eram de acord până acum, numai să mergem până la centrul raional. Acolo lucrăm. Dar după ce aflăm mai multe despre accidentele care au loc în alte părţi ne este frică. În fiecare zi mă urc în autobuz cu gândul la Dumnezeu ca să ne păzească”, relatează Maria N.

„Autobuzul este foarte vechi, chiar mai vechi decât mine. Oamenii cer încă o cursă pe zi, ca să evităm aglomeraţia. Eu nu pot să opresc oamenii să se urce în autobuz dimineaţa. Lor le trebuie să se deplaseze, iar şoferul are nevoie de bani. Da, e adevărat, dimineaţa, la ora 7.00, în autobuz pot fi şi 60 de oameni. Unul are nevoie să plece la spital, altul la Şoldăneşti”, confirmă spusele cetăţenilor primarul din satul Sârcova, raionul Rezina, Nadejda Ciobanu.

Potrivit ei, cei de la firma SA „Transcom” Rezina spun mereu că autobuzul e într-o stare bună, că piesele sunt schimbate şi starea tehnică a autovehiculului corespunde normelor tehnice.

Lumea e îngrozită

„Eu nu prea cred în spusele lor, pentru că deunăzi mi-au povestit nişte călători care erau în autobuz că, la un deal mare din satul vecin care se uneşte cu şoseaua naţională Bălţi-Râbniţa, autobuzul s-a umplut cu aburi şi nu putea merge la deal. Numai după ce a mers înapoi vreun kilometru şi au aşteptat să se răcească motorul, autobuzul s-a urnit din loc. Lumea este foarte speriată, mai ales după cazul de la Ungheni”, spune primăriţa din Sârcova.

Discuţiile avute la sfârşitul săptămânii trecute cu şoferul Nicolae Cuţâi şi directorul SA „Transcom” Rezina, Nicolae Fedorenciuc, n-au dat niciun rezultat, după spusele primarului de Sârcova. „Ne-am întâlnit toţi trei, dar n-am ajuns la un consens, pentru că fiecare spune ceea ce-l doare. Eu vreau un alt autobuz pentru săteni, şoferul vrea să câştige bani şi nu-i este rentabil să facă două rute pe zi, iar directorul de la SA „Transcom” spune că n-are alt autobuz să ne ofere, accentuând că autobuzul este mereu verificat şi piesele schimbate sunt noi. Dar eu chiar azi dimineaţă am mers cu el şi am numărat 60 de oameni urcaţi în autobuz”, conchide primarul de Sârcova.

Cheltuielile şoferului

Primarul ne-a confirmat că acelaşi autobuz, produs în anul 1986, va transporta şi cei 34 de copii la şcoală. „În cazul când nu vor găsi o soluţie, mă voi adresa la Şoldăneşti, căci este mai aproape de noi ca distanţă”, a mai spus Nadejda Ciobanu.

Solicitat de JURNAL, şoferul rutei Sârcova–Piscăreşti–Rezina, Nicolae Cuţâi, a afirmat că într-adevăr autobuzul fabricat în anul 1986 este vechi, dar starea tehnică este bună. „Recent, am reparat iar în el. Alt mijloc de transport nu avem. Nu pot face mai multe rute din cauza că mie nu-mi ies nimic bani, căci înapoi mă întorc uneori gol. Eu achit arenda pe autobuz, dar toate cheltuielile de reparaţie le suportă tot şoferul. Eu cu ce să trăiesc? În această perioadă mai mulţi călători pregătesc copiii de şcoală, după care autobuzul nu este supraîncărcat”, motivează şoferul, care lucrează în calitate de şofer din anul 1982.

Şi mecanicul SA „Transcom” Rezina, Andrei Macovei, afirmă că autobuzul de pe această rută este vechi, dar e într-o stare bună, fiind reparat în luna mai curent şi cu revizia tehnică trecută în 3 iunie curent. Potrivit mecanicului, în cadrul Societăţii pe Acţiuni „Transcom” Rezina în prezent sunt înregistrate 40 de autobuze, cele mai vechi fiind produse în anul 1986, iar cele mai noi din 1992.

Concluzia experţilor: întregul sistem de frânare uzat!

Procurorul Victoria Popov din Ungheni anunţă că autobuzul implicat în accidentul din localitatea Morenii Noi, raionul Ungheni, din 9 august 2012, soldat cu moartea a 13 persoane, avea întregul sistem de frânare uzat.

Experții au stabilit că până la răsturnarea autobuzului de pe carosabil nu funcționa nici frâna de motor, nici frâna de mână și nici măcar volanul, din cauza căruia șoferul n-a putut evita ieșirea de pe şosea.

Potrivit procurorului, șoferul, decedat și el în accident, ar fi putut opri vehiculul doar întrerupând motorul. Atât şoferul, cât și mecanicul companiei auto știau că starea autobuzului este catastrofală. În prezent, mecanicul este audiat în calitate de bănuit. Acesta riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare sau până la 14.000 de lei amendă.