Trei seri. Trei spectacole


„Ecoul sufletului”, în interpretarea grupului tradiţional de percuţie „Tae-Geuk” din Coreea de Sud, a inaugurat ediţia a X-a a Bienalei Teatrului „Eugene Ionesco”, pe 25 mai. Tobele pot fi considerate personaje-cheie ale spectacolului „Ecoul sufletului”, adus de la mii de kilometri, venind dintr-o tradiţie de mii de ani.

Cu surle, trâmbițe și, mai ales, cu tobe a demarat ediția aniversară a Festivalului Artelor Scenice BITEI 2012

Grupul de percuţie „Tae-Geuk” pune în valoare stilul tradițional Pungmul nori. E vorba de una din cele mai vechi și mai populare arte coreene inspirată din modul de viață agrar al populației băștinașe, dar și din șamanism. Secole de-a rândul, trupe de Pungmul nori cutreierau țara la sărbătorile importante, inclusiv în perioadele de plantare și recoltare, pentru a binecuvânta lucrările agricole și a alunga spiritele rele.

Energie pură

Ritualurile aveau loc de obicei în aer liber, adunau întreaga comunitate, având rolul de a-i încuraja pe oameni și de a le da energie pentru a face față muncilor grele. Virtuozitatea, disciplina și pasiunea artiștilor sud-coreeni au făcut publicul de la Chișinău să respire în același ritm, iar vibrațiile unor instrumente tradiționale, precum kkwaenggwari, changgo, ching sau puk au impresionat puternic publicul, de parcă au prezis reușita BITEI-ului din acest an, izgonind cât colo duhurile nefaste din sălile de spectacole.

„Pupila”. Naturalețe, naturalism

Un regizor-vedetă al teatrului rus contemporan, Lev Erenburg, nu a fost fizic la Chișinău și nici nu a „trimis” la BITEI o producție  NeBDT („Nebolishoy Dramaticeskyi Teatr”), teatru pe care îl conduce din 1999 la Sankt Petersburg. Nu a fost posibilă nici aducerea unei producții de anvergură precum „Furtuna” după Ostrovski de la Teatrul Dramatic din Magnitogorsk care a câştigat premiul „Masca de aur”, cea mai înaltă distincție teatrală din Rusia. Noi am avut ocazia să vedem o montare după alt text al lui Ostrovski – „Pupila”, lucrarea de licență a actorilor praghezi din trupa „Popojedem”.

Deși îi lipsește grandoarea „Furtunii”, piesa „Pupila” reușește să prindă stilul și preocupările lui Erenburg, preluând și o parte din ideile scenografice ale spectacolului din Magnitogorsk. Scenariul, conceput împreună cu autoarea cehă Vlasta Smolakova, este divizat în scene sau tablouri. Textul este redus la maxim pentru a face loc vizualului, explorării mijloacelor plastice. E și firesc pentru un regizor care își formulează astfel estetica: „În teatru se caută viața spiritului uman, exprimată prin viața corpului uman. De aceea, concentrarea la viața corpului uman în sensul larg al cuvântului, adică existența psihofizică a omului, este obiectul atenției mele”. Dilemele eroilor din „Pupila” se conturează din ceea ce fac, și nu din ceea ce spun, iar tensiunea crește pe măsură ce vedem cum se poartă același personaj în diverse ipostaze, pentru ca în final să ne fie clară poziția lui în puzzle-ul dramatic. Naturalețea și descătușarea actorilor cehi au făcut deliciul publicului, acest spectacol al absolvenţilor facultăţii de actorie din Praga fiind adus la Chișinău prin concursul Ambasadei Republicii Cehe în R. Moldova.

Un (alt)fel de iubire

Programul BITEI 2012 a inclus şi unul din cele ma premiate şi mai elogiate spectacole din România, „Boala familiei M.” de Fausto Paravidino (actor, dramaturg, scenarist italian), montat de regizorul român Radu Afrim la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. La patru ani de la premieră, după ce s-a jucat cu succes fulminant în România, dar și la celebrul Teatru „Odeon” din Paris, iată că și spectatorii din Chișinău au avut ocazia să urmărească această poveste stranie și fermecătoare.

La Timișoara, „Boala familiei M.” se joacă într-o locație specială: o veche sală de sport, care a fost la origini manej regal, un spaţiu dat în folosința teatrului pentru o perioadă îndelungată. Nu există distanţă între scenă şi public, privitorii se simt integraţi în actul spectacular. În iulie 2008, criticul Oltița Cântec descria astfel ambianța creată de scenografa Velica Panduru: „În faţa dvs. e recreată o pădure, cu copaci aproape uscaţi, reproducând uscăciunea din vieţile personajelor (…), utilizând uriaşul perimetru pe toate dimensiunile lui”.

Festivalul Teatrului „E. Ionesco”, în fiecare an

La Chişinău, spectacolul s-a jucat în sala recent renovată a Teatrului „Eugene Ionesco” și însăși separarea scenei de public răpește puțin din farmecul scenografiei originale. Oricum, intrăm în poveste ca într-o apă curgătoare care ne poartă prin meandre. Copiii din familia M., adică Marta (Claudia Ieremia), Maria (Mălina Manovici) și Gianni (Călin Stanciu Jr.) conviețuiesc alături de un părinte, Luigi M. (Ion Rizea) bolnav mintal, dar extrem de lucid pe alocuri, un om cu apucături tiranice, egoist şi totodată sensibil. Marta, fiica mai mare, s-a dedicat îngrijirii tatălui și casei, îmbătrânind înainte de vreme. Ea își asumă rolul de victimă a circumstanțelor, se sacrifică spre binele fraților mai mici. Maria își vede de intrigile sale amoroase și este „campioana avorturilor”. Gianni e singurul care încearcă să comunice cu surorile lui și să intre în lumea tatălui său, provocându-l la joc și uitare. Atunci când Gianni moare într-un accident de mașină, surorile hotărăsc să-și interneze tatăl în ospiciu și să o ia de la capăt. Totul se întâmplă într-o atmosferă onirică ce rămâne, totuşi, neaşteptat de realistă.

Handicapul unui bătrân ține prizonieri trei tineri, dar îi și ține aproape, claustrați, dar împreună, cu o rutină mizerabilă, dar și cu momente senine, cu o iubire beteagă, prea fragilă ca să poată fi văzută, dar totuși prezentă, vie. A fost nevoie ca unul să moară, pentru ca ceilalți să se rupă din cerc. Astfel, s-a destrămat o familie.

O veste bună pe final. Începând din 2013, Festivalul Artelor Scenice organizat de Teatrul „Eugene Ionesco” se va desfășura în fiecare an. BITEI a murit, trăiască BITEI (am putea păstra titulatura, ca pe o amintire plăcută)! Rămânem în așteptare.

Constanța Popa