Trei guverne şi o singură criză a RM // NEGRU

Pasiunea pe care presa noastră o manifestă faţă de relaţiile personale dintre liderii AIE, dintre AIE şi PCRM, o împiedică să se concentreze şi asupra unor teme fundamentale pentru societatea şi statul RM. E mai simplu, fireşte, să reflecţi o elementară ceartă între Filat şi Ghimpu sau Lupu decât să încerci să înţelegi ce se ascunde în spatele unor decizii economice neaşteptate sau ale unor cifre statistice.

Momentul scăpat

Nu e de mirare, de aceea că presei i-a scăpat momentul când economia RM şi-a încetinit mişcarea şi a început să dea semnale de alarmă. Nu cu mult timp în urmă, mijloacele de informare în masă au făcut caz de majorarea salariilor pentru demnitarii publici ca, peste un timp foarte scurt, ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă să anunţe că guvernul va amâna majorarea salariilor pentru miniştri, parlamentari, primari, judecători, procurori… Motivul este lipsa banilor. Veniturile acumulate în bugetul de stat sunt mai mici decât cele aşteptate.

Şi premierul Filat a vorbit la încheierea vizitei delegaţiei FMI despre necesitatea de a „strânge cureaua”. Să sperăm totuşi că aceasta nu se referă la pensionari, pedagogi, medici şi alte categorii de bugetari care nu au surse suplimentare de venit şi orice reducere de cheltuieli pe seama lor ar fi dezastruoasă din toate punctele de vedere. Situaţia însă nu este simplă.

Semne de încetinire

Experţii FMI au confirmat spusele experţilor locali: economia RM dă semne evidente de încetinire a creşterii în condiţiile în care şi mijloacele financiare din exterior se vor reduce sub influenţa unor factori determinaţi de evoluţiile economice din UE. În afară de faptul că vom simţi efectul descreşterii exporturilor spre ţările UE, al sumelor trimise de moldovenii ce muncesc în Europa, se va micşora şi suma asistenţei financiare pe care ne vor acorda-o ţările donatoare. Comparativ cu cele 7,0% de creştere a Produsului Intern Brut pe anul 2011, prognozata creştere de 3% a PIB pentru 2012 nu poate să ne entuziasmeze, mai cu seamă că, iniţial, prognoza de creştere a PIB-ului RM pe anul 2012, fusese 4,8%, apoi 4,5%, ca, în cele din urmă, să fie micşorată până la cifra actuală. Se mizează de data aceasta mai mult pe piaţa CSI, unde se înregistrează un ritm pozitiv de creştere a exporturilor noastre. Conform unor surse de la guvern, acest fapt nu poate să nu influenţeze şi conduita politică a guvernării actuale în raport cu Rusia. Ceea ce poate să-şi permită dl Ghimpu, nu poate să-şi permită dl Filat.

Constrângerile prioritare

Factorii de recuperare economică aflaţi la „suprafaţă” fiind epuizaţi, se cere adoptarea unor măsuri de „profunzime” care să elimine constrângerile ce blochează dezvoltarea de mai departe a economiei şi anihilează efectele reformelor de până acum. E vorba de reforma justiţiei, care să le dea investitorilor siguranţa că proprietatea lor va fi apărată cum se cuvine, a învăţământului, care să reacţioneze la necesităţile industriei naţionale, a administraţiei fiscale şi vamale, care să nu pună piedici, să nu descurajeze activitatea economică şi, în acelaşi timp, să asigure plăţile necesare către bugetul public.

Administrarea fiscală şi vamală

Deşi Veaceslav Negruţă spune, în acelaşi interviu pentru Radio Europa Liberă, că FMI s-a arătat de data aceasta mai puţin critic în privinţa administraţiei fiscale şi vamale, în opinia unor experţi, mai este de lucru în aceste domenii, în special în eliminarea barierelor birocratice la punctele vamale. TIR-urile stau în aşteptare 6-12 ore la vamele de la frontieră, ceea ce nu îi stimulează pe oamenii de afaceri. Sunt criticate şi unele reorganizări vamale care au complicat activitatea unor agenţi economici străini în loc să o simplifice. Există voci care spun că politica fiscală a suferit prea multe schimbări, aşa încât acestea nu pot fi „digerate” de actualul sistem, ceea ce, în ultimă instanţă, îi determină pe unii agenţi economici să devină mai puţini „transparenţi” în activitatea lor.

Apropo, de transparenţă

Apropo, de transparenţă. FMI consideră că AIE trebuie să adopte măsuri care să impună transparenţa proprietăţilor bancare ca să se poată evita concentrarea acestora într-o singură mână. Lipsa transparenţei în ce priveşte proprietatea băncilor face posibile aşa-zisele atacuri de tip raider şi generează neîncredere din partea investitorilor străini.

„Moara” parlamentului

În parlament s-au acumulat un număr mare de proiecte de legi, care, prin complexitatea lor, pun la încercare capacitatea de „asimilare” a actualului corp de deputaţi. Parlamentul funcţionează ca o moară supraîncărcată. Din păcate, la aceasta se adaugă rivalitatea dintre partidele AIE, care se uită la fiecare proiect prin prisma viitoarelor alegeri parlamentare.

Jocuri politice

Atitudinea PD şi PL faţă de legea antidiscriminare este un exemplu de acest fel. Condiţiile anunţate de Mihai Ghimpu şi acceptate „în totalitate” de Marian Lupu – adoptarea legilor privind castrarea pedofililor şi reformarea Centrului Anticorupţie – creează impresia că cineva (PLDM) s-ar opune acestora. Nu e decât un joc care împiedică atât de necesara consolidare şi activitate în echipă. Pe de altă parte, nici reacţia lui Filat la anumite declaraţii ale partenerilor săi nu le putem considera normale. Chiar dacă par ne la locul lor, afirmaţiilor lui Lupu privind posibilitatea ridicării regimului de vize cu UE, soarta miniştrilor Iurie Leancă şi Mihai Şleahtiţchi, ar fi trebuit să i se răspundă cu mai multă stăpânire de sine şi cu mai puţină aroganţă. Tonalitatea şi limbajul îi creează probleme premierului.

Guvernul ca echipă

Oricât ar părea de ciudat, membrii guvernului nu obişnuiesc să se întâlnească să discute între ei în lipsa presei, cum s-ar cuveni din când în când. Conform unor surse de încredere, guvernul abia începe să funcţioneze ca o echipă, dar „poziţionarea politică” a partidelor nu contribuie la acest proces. Din acest punct de vedere, Lupu şi Ghimpu ar putea să ia exemplu de la liderul PNL din România, Crin Antonescu, care a declarat că miniştrii PNL vor avea doar un singur şef, pe premierul Victor Ponta. „Le-am spus colegilor mei care vor fi membri ai guvernului Victor Ponta că au pe toată durata şederii lor în acest guvern un singur premier, un singur şef, un singur om care ia, în numele guvernului, ultima decizie”, a subliniat Antonescu. Acelaşi lucru ar trebui să le transmită colegilor săi Lupu şi Ghimpu. Un guvern alcătuit din trei guverne nu va izbuti – ca racul, broasca şi o ştiucă – să scoată RM din mlaştină.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)