Trei, Doamne, şi toţi trei n-au fost să fie ai mei

„O să convieţuieşti cu mai mulţi bărbaţi, dar cu niciunul n-o să fii fericită până la capăt”

Ilinca stătea în aceeaşi bancă cu Alexandra, o elevă pilduitoare, care de prin clasa 7 a început să-şi uimească colegii cu două lucruri: desena frumos şi ghicea în palmă. Pasiunea pentru desen o moştenise de la bunicul, iar darul ghicitului a venit spontan. Era de ajuns să se uite câteva minute în palmele colegelor şi le spunea ce o să li se întâmple într-un viitor apropiat sau mai îndepărtat.

Când i-a întins palma Ilinca, fata ghicitoare s-a uitat parcă un pic speriată la linia vieţii, a dragostei şi a norocului. Apoi s-a aplecat la ureche şi i-a şoptit, ca să nu audă celelalte colege: „O să convieţuieşti cu mai mulţi bărbaţi, dar cu niciunul n-o să fii fericită până la capăt. O să ai un singur copil”.

Sărbătoare ca o noapte rece

„Prostii”, a zis Ilinca, nici nu bănuia că peste ani anume aşa avea să se întâmple. Primul bărbat a fost îngrozitor de gelos. Era un medic tânăr, muncea de câţiva ani la spital când s-au căsătorit. Ea lucra contabilă la un trust de construcţii. Nu s-au putut înţelege şi, după un an, s-au despărţit. Al doilea a fost un actor. După ce Ilinca, femeie orgolioasă, a aflat de nişte aventuri, i-a zis: „Gata, pleacă!”. Şi au divorţat. Mariajul a durat doi ani şi câteva luni. Al treilea a fost aviator, din acea dragoste a venit pe lume Sorina.

Dar nici această căsnicie n-a ţinut prea mult. A durat aproape opt ani. Prima aniversare a Sorinei avea să fie şi ultima pentru tatăl aviator. Sărbătoarea venise ca o noapte rece peste casa lor.

În timp ce-şi strângea fericit fetiţa în braţe, o durere de inimă l-a prins ca într-un cleşte. I-a dat drumul micuţei pe podea, s-a aşezat în fotoliu şi nu s-a mai ridicat. A închis ochii pentru totdeauna omul drag al Ilincăi, care avea o înţelepciune solomonică, un calm de invidiat şi o frumuseţe sufletească deosebită.

După moartea lui, pe Ilinca, o blondă subţire şi extraordinar de timidă, la 38 de ani, nu au mai interesat-o alţi bărbaţi. Îşi vedea de serviciu şi de copilă cu gândul la cele sfinte. Dimineaţa se ruga Domnului să-i dea ei şi fetiţei toate binecuvântările, să le apere de cele rele şi să-i aducă în casă multă pace şi bucurie. După serviciu evada într-un univers al copilăriei, jucându-se cu Sorina, citindu-i poveşti. Ştia de la părinţi că jocul dezvoltă înţelepciunea copilului. Capacitatea ei de fantezie o ajuta să păstreze sâmburele de copilărie nealterat.

Înainte de culcare, mulţumea Celui de Sus pentru ziua care a trecut şi se culca împăcată că fiica e sănătoasă, drăgălaşă, ageră la minte ca taică-său. Trăia fericirea deplină a unei mame şi nu-şi dorea nimic mai mult.

Violul

Ilinca se avea de bine cu toţi vecinii. Casa ei cu o curte destul de mare plină de flori se învecina cu cea a soţilor Munteanu, care aveau trei fetiţe. Sorina mergea deseori în casa fetelor ca să se joace cu ele. Tatăl lor o trata de fiecare dată cu tandreţe. O lua pe genunchi, îi mângâia părul, o săruta părinteşte pe frunte, îi spunea poveşti. Anii treceau şi copiii creşteau.

La 14 ani, Sorina devenise deja domnişoară. Continua să se întreţină cu fetele vecinilor. Iar domnul Munteanu continua să-i ofere afecţiune. Într-o zi, parcă din întâmplare, i-a atins sânii, în alta, i-a pus mâna mai jos de buric. Fetei a început să-i placă. Ştia că nu e bine şi, cu toate astea, îi permitea bărbatului s-o atingă în locurile intime. Aceste mângâieri au continuat mai bine de un an, până când, într-o zi, nenea Munteanu, considerat de toată lumea om foarte cumsecade, a luat-o în maşină şi a dus-o în inima pădurii.

Formele absolut perfecte ale minorei au dat în călduri bărbatul şi acesta, în goana ispitelor fierbinţi, a violat-o. Fata n-a spus niciun cuvânt nimănui. Şi nu de aceea că „bunul” lor vecin îi promisese marea cu sarea numai ca să tacă, ci pentru că îşi dădea seama ce scandal avea să urmeze şi câtă durere avea să-i pricinuiască mamei sale. A înghiţit pastila amară şi s-a închis în sine, considerându-se vinovată.

Era absolut convinsă că, dacă nu urca în maşină, nu avea să i se întâmple nimic. Din ziua aceea n-a mai călcat în casa vecinilor şi s-a ferit întotdeauna să dea ochii cu stăpânul casei. Cu fetele vorbea în stradă, la şcoală, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Iar atunci când mama o întreba de ce nu se mai duce la surorile Munteanu, îi răspundea că nu are timp, are mult de învăţat.

Dumnezeu nu bate cu băţul

Avea Sorina al şaptelea simţ înnăscut, care îi şoptea să nu-l blesteme pe violator chiar dacă erau zile în care îl ura de moarte. Atunci când îi era greu pe suflet ieşea în mijlocul naturii. Cântecul păsărilor, şoaptele frunzelor îi aduceau gândirea la tăcere şi o apropiau de Dumnezeu. „Fiecare îşi ia din valoarea pe care o merită, iar Dumnezeu nu bate cu băţul”, îşi zicea după lungi meditaţii. Din lecturi învăţa cum să-şi cultive voinţa, o sfătuia pe mamă-sa cum să-şi învingă timiditatea.

Îi zicea: „Pune-ţi în gând un lucru şi urmăreşte-l până la capăt. În fiecare dimineaţă, când mintea îţi este clară, spune cu voce sau în gând: ‘Toate le pot întru Hristos cel ce mă îmbracă în putere”. Şi sfaturile fiicei au prins. Aşa s-a maturizat Sorina, învăţând multe lucruri folositoare, inclusiv cum să se ferească de situaţiile neplăcute. Şi pentru că purta vina violului în suflet, după absolvirea liceului, a hotărât să-şi aplice singură pedeapsa – să plece din ţară ca să nu se mai întoarcă.

Şi a plecat, învingând greutăţi, până s-a văzut cu studiile terminate, cu un loc de muncă bine plătit şi cu Oleg alături, cu care trăieşte adevărate momente de fericire. Oleg e din Kiev şi o acoperă cu o dragoste sinceră, care îi luminează sufletul.

De nouă ani, de când e în America, o singură dată a fost în RM, dar n-a dat pe acasă. N-a vrut să retrăiască amintirile neplăcute şi totuşi le-a retrăit. S-a întâlnit cu mama la Chişinău de la care avea să afle că, în noaptea ce trecuse, trei indivizi au intrat în casa vecinului Munteanu, le-au forţat pe două din surorile care erau singure să întreţină raporturi sexuale, după care le-au bătut crunt, lăsându-le aproape fără suflare.

Aşa le-au găsit părinţii când s-au întors în zori de la o nuntă. Spre mirarea mamei, la aflarea acestei ştiri, Sorina nu s-a indignat, nu s-a revoltat, nu i-a condamnat pe făptaşi. „Dumnezeu nu bate cu băţul”, atâta a zis cu un calm la care mama nu se aştepta şi a schimbat vorba, îndreptând-o spre un subiect mai vechi – încercarea de a o convinge să vândă casa şi să meargă cu ea în America.

Peste un an, pentru Ilinca a început o eră nouă. A plecat să fie alături de fiică, ginere şi micuţul Vlad, care îi picură în suflet clipe de pură fericire. Acolo, departe de casă, Sorina i-a povestit întâmplarea cu domnul Munteanu. Revenită pentru câteva zile RM, ca să-şi cinstească morţii, Ilinca s-a întâlnit cu mine şi mi-a spus această poveste.

Nina Neculce

 

The following two tabs change content below.