TRANSNISTRIA// Şevciuk reacţionează la acţiunile procuraturii: „Aceeaşi telenovelă, o altă serie”

„Este aceeaşi telenovelă, doar altă serie. Acelaşi scenariu. Minciuni…. Mi s-a spus că pentru mărturii împotriva mea au fost oferite recompense băneşti, viaţă liniştită, iar celor reţinuţi – libertatea”, a reacţionat Evgheni Şevciuk, fostul lider de la Tiraspol, pe reţelele de socializare la acuzaţiile aduse de aşa-zisul procuror general din stânga Nistrului.

„Consider provocarea organizată ieri seară în sovietul suprem un alt exemplu de folosire a puterii politice pentru intimidare, presiune, şantaj, arestare, pentru obţinerea mărturiilor comode şi necesare, pentru reglarea de conturi şi lupta cu oponenţii politici… Este aceeaşi telenovelă.  Acelaşi scenariu. Minciuni…. Mi s-a spus că pentru mărturii împotriva mea au fost oferite recompense băneşti, viaţă liniştită, iar celor reţinuţi – libertatea. Nu a mai fost asemenea fărădelege. Li se povesteşte oamenilor despre milioane ca nimeni să nu afle despre miliarde”, a adăugat fostul lider de la Tiraspol.

Evgheni Şevciuk a vorbit şi despre garanţiile sociale, de care a fost lipsit. „În urma modificărilor legislative, care au fost efectuate până la alegerile prezidenţiale, după alegerea noului preşedinte, am fost lipsit de toate fostele garanţii sociale, inclusiv de imunitate, despre aceasta am fost informat de către administraţia prezidenţială în februarie curent. Privilegiile, înlesnirile etc. au fost păstrate doar pentru primul preşedinte şi alţii care vor ieşi la pensie. Iată de ce această acţiune nu este decât un plan care are drept scop păstrarea puterii”, a conchis Şevciuk.

Potrivit pretinsului procuror general, Gurețki, Evgheni Șevciuk ar fi creat un fond de stabilizare, pe conturile căruia au fost transferate circa 8 milioane de dolari SUA de pe un cont unde erau transferați banii pentru gazele consumate. Datoria Transnistriei pentru gazele consumate constituie 6 miliarde de dolari SUA.