„Tradiţia s-a dovedit a fi mai puternică” / 1812 – Sfâşierea Moldovei

Interviu cu istoricul Ion Negrei, vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova

–      Stimate dle profesor, ce s-a întâmplat la 1812 în Biserica Principatului Moldovei, în special în ceea ce priveşte dreptul canonic?

La 1812, împreună cu Principatul Moldovei, a fost scindată şi Mitropolia Moldovei. Raptul politic teritorial a fost urmat de cel bisericesc. În teritoriile proaspăt anexate, Curtea de la Petersburg, având doar competenţe civile, înfiinţează, la 21 august 1813, Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, uzurpând astfel drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei.  Evident că noua structură bisericească a fost subordonată Sinodului Bisericii Ruse. În fruntea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului a fost numit mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni care, în timpul Războiului ruso-turc din 1806–1812, a stat în fruntea bisericilor din ambele principate – Moldova şi Muntenia.

–       În baza acestei noi structuri, s-a format Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove…

Exact. Actuala Mitropolie a Chişinăului şi a Întregii Moldove de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse îşi revendică originea la 1813. Pe parcurs, dar mai exact după proclamarea independenţei Republicii Moldova, această structură a Patriarhiei Ruse şi-a schimbat titulatura, revendicând pretenţii de stăpânire asupra întregii Moldove.

–      Ar fi incomplet demersul nostru dacă nu ne-am opri la personalitatea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. În pofida serviciilor pe care le-a făcut Imperiului Rus, acesta îşi păstrează un rol pozitiv în istoriografie…

Rolul acestui ierarh în istoria Basarabiei este controversat. Deşi a promovat politica de adaptare a populaţiei Basarabiei la lumea rusă, în acelaşi timp, a desfăşurat o activitate culturală românească intensă, în special prin tipărirea în tiraje considerabile de cărţi rituale, didactice şi religioase în limba română. Aş menţiona aici doar două – Liturghierul (1815), tipărit în tipografia înfiinţată de mitropolit la Chişinău şi Biblia (1819), apărută la Sankt Petersburg, care reia textul ediţiei publicate de Samuil Micu la Blaj în 1795. Prin activitatea sa editorială, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a jucat un rol deosebit de important în păstrarea limbii române din Basarabia şi cultivarea identităţii naţionale.

Ceea ce i se poate imputa ierarhului este concursul său direct la scindarea Mitropoliei Moldovei şi crearea unei structuri bisericeşti necanonice în teritoriul anexat la Imperiul Rus. Această acţiune a sa contravenea dreptului canonic, iar, ulterior, noua structură bisericească, încălecată de autorităţile ţariste, a fost folosită în demersul rusificator.

–      Când de fapt începe campania agresivă de rusificare?

Eu cred că această acţiune începe după moartea mitropolitului Bodoni (1821). În timpul păstoriei lui Dimitrie Sulima (1821-1844), constatăm o perioadă de tranziţie: acest ierarh într-o anumită măsură a continuat activitatea predecesorului său, dar, treptat, biserica din Basarabia este „îmbrăţişată” de biserica rusă. După episcopul Dimitrie Sulima, ucrainean de origine, în scaunul arhiepiscopal de la Chişinău au urcat doar ierarhi de expresie şi suflet rusesc. Prin urmare, campania agresivă de rusificare şi deznaţionalizare a populaţiei atât în domeniul laic, cât şi în cel religios, începe odată cu suprimarea autonomiei Basarabiei (1828).

–      Începând din această perioadă, demarează schimbarea  fizică a oraşului Chişinău şi a provinciei în general…

Într-adevăr, autorităţile ruse căutau să confere noii achiziţii teritoriale o fizionomie rusească. Au început construcţia centrului regional. În deceniul patru al secolului al XIX-lea, s-a încheiat construcţia catedralei impunătoare din Chişinău, edificată într-un stil clasic rusesc, a clopotniţei şi a arcului de trimf. Înălţarea acestor edificii în afara vetrei Chişinăului, cu evidente trăsături de cultură veche naţională, egala cu pretenţia de a întemeia o nouă urbe. Această mutaţie se înregistrează nu numai în viaţa bisericească, dar şi în cea laică. Toate instituţiile statului (reşedinţe, gări, hoteluri, magazine, închisori etc.) erau construite într-un stil clasic rusesc, iar prin monumentalitatea lor se sublinia temeinicia stăpânirii şi, în fine, se urmărea integrarea arhitecturală a provinciei în Imperiul Rus. De asemenea, toate instituţiile din sfera de  deservire publică trebuiau să aibă o faţă rusească.

–      Această campanie de schimbare la faţă a Basarabiei va continua mai intens în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în satele basarabene prin edificarea de biserici ruseşti…

Trebuie să ţinem cont de faptul că din punctul de vedere al asigurării cu aşezăminte de cult, în partea de răsărit a Moldovei, ca periferie a spaţiului cultural românesc, locaşuri de cult erau mai puţine şi mai modeste. În momentul anexării Basarabiei, aici existau aproximativ 775 de biserici, dar majoritatea erau din lemn. Pe parcursul secolului al XIX-lea, acestea au dispărut fizic, iar, în locul lor, s-au ridicat locaşuri de piatră, în stil rusesc. Rezistente în timp, aceste construcţii au conferit Basarabiei o fizionomie rusească. Evident că tradiţiile, inclusiv cele arhitecturale, nu au dispărut atât de uşor, populaţia a căutat să-şi păstreze obiceiurile, tradiţiile, stilul…

–      Biserica Ortodoxă Rusă a promovat şi a realizat un curs agresiv de rusificare prin şcoală. Preotul rus din Basarabia devine un străin pentru enoriaşul său, pierzându-şi preotul, credincioşii îşi pierd legătura cu Dumnezeu…

În opinia mea, rolul bisericii în demersul rusificator trebuie nuanţat. Pe lângă faptul că ţarismul a insistat mult în demersul său de rusificare pe această filieră, în acelaşi timp, se constată că biserica a fost unica instituţie care a păstrat spiritul naţional în Basarabia. În majoritatea bisericilor săteşti, dar mai ales în mănăstirile ridicate până la anexare Basarabiei la Imperiul Rus, s-a păstrat şi perpetuat spiritul naţional românesc chiar până la Unirea din 1918.

–      Cum explicaţi atunci intenţia episcopului Pavel Lebedev de a trimite copiii moldoveni în şcolile parohiale deschise pe lângă bisericile săteşti sau pe lângă mănăstiri pentru a-i izola de restul comunităţii dacă acestea erau româneşti?…

Evident, episcopul Pavel a încercat să facă din aceste instituţii şcolare laboratoare de plăsmuire a cetăţenilor ruşi, dar nu a reuşit. Tradiţia s-a dovedit a fi mai puternică. Rusificarea s-a realizat mai intens prin instituţiile întemeiate de autorităţile ruse, pe când în cele moştenite de la Principatul Moldovei demersul rusificator a eşuat. Acest lucru îl nemulţumea foarte mult pe episcopul Lebedev.

–      Vreau să insist asupra rolului preoţilor…

Clerul din Basarabia s-a manifestat în ambele direcţii: atât în sensul rusificator, cât şi în cel al păstrării spiritului naţional. Curentul rusificator a provocat în cele din urmă deznaţionalizarea unui anumit segment de populaţie, iar în plan bisericesc, adeziunea multor moldoveni la secte (edificatoare în acest sens este mişcarea inochentistă), deoarece biserica oficială nu mai satisfăcea necesităţile lor spirituale. Cel de-al doilea curent s-a manifestat prin cultivarea unor elite provinciale care, la 1918, într-o conjunctură politică favorabilă, au realizat Unirea Basarabiei cu România, astfel revenind la ţara şi la biserica de la care au fost rupţi cu un secol în urmă. Or, este cunoscut faptul că cea mai mare parte a generaţiei unirii a fost formată în instituţiile de învăţământ ecleziastic, în special la Seminarul Teologic din Chişinău.

Cărţile tipărite la Chişinău, evident destinate satisfacerii necesităţilor clerului şi mirenilor din Basarabia, erau solicitate şi de preoţii din Moldova de peste Prut. Cărţile tipărite de Bodoni au slujit Basarabiei timp de un secol.

„Actuala Mitropolie a Chişinăului şi a Întregii Moldove de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse îşi revendică originea la 1813. Pe parcurs, dar mai exact după proclamarea independenţei Republicii Moldova, această structură a Patriarhiei Ruse şi-a schimbat titulatura, revendicând pretenţii de stăpânire asupra întregii Moldove” – Ion Negrei

Interviu realizat de Ilie Gulca