Totuşi, de ce a plecat Godea de la PLDM?

Ex-vicepreședintele PLDM, Mihai Godea, susţine că a fost rugat, acum două luni, la partid, să pregătească „fundalul psihologic” pentru formarea alianței dintre Partidul Democrat Liberal din Moldova și Partidul Comuniștilor. Acesta ar fi unul din motivele pentru care el a hotărât să părăsească PLDM, a declarat Godea într-un interviu acordat la 6 mai postului de radio „Vocea Basarabiei”.

La rândul său, liderul PLDM, Vlad Filat, respinge declaraţiile fostului său coleg. „Cât privește pericolul revenirii PCRM la guvernare, oare cine a avut cel mai mult de câștigat de pe urma acestor mesaje ale domnului Godea? Comuniștilor nici nu le mai trebuie campanie de promovare. Despre faptul că PLDM ar fi capabil să colaboreze cu PCRM se vorbește încă de la lansarea formațiunii noastre, dar am demonstrat-o prin fapte că nu e posibil. Urmează să vedem adevăratele motive și scopuri ale plecării lui Godea”, a mai precizat Filat.

În altă ordine de idei, întrebat cum ar comenta zvonurile precum că există o înregistrare video cu conținut compromițător, care i-ar submina imaginea de politician, acesta a răspuns că nu comentează bârfele care circulă în presă. Totodată, pare suspect faptul că înainte de a anunța plecarea sa din rândurile PLDM, Mihai Godea s-a aflat la Viena, unde a apărut și Vlad Plahotniuc pentru o zi. Din acest punct de vedere există suspiciunea, lansată de Sergiu Mocanu, potrivit căreia Vlad Plahotniuc încearcă să dezbine oamenii din PLDM prin trucuri murdare și șantaje.

Potrivit lui Mocanu, Plahotniuc rupe în bucăți partidele: „Godea e lovitura de grație pe care Plahotniuc i-a aplicat-o lui Filat. Plahotniuc strânge dosare pe toata lumea în țara asta, mizează pe orgoliul şi patimile acestora. În perioada lui Voronin și-a acumulat foarte mulți bani și acum îi utilizează cum vrea”.

Totodată, în aceeași emisiune de la „Vocea Basarabiei”, Mihai Godea afirma că dacă ne-am uita pe agenda publică a lui Plahotniuc pentru acele zile, am putea vedea că acesta avea programate activități în Chișinău.

 

Solicitat de JURNAL, Mihai Godea a spus că am putea să-i trimitem pe e-mail-ul său întrebările ce ne interesează şi că va avea o conferință de presă la care va da detalii privitor la acest subiect.

 

Vadim Vasiliu

The following two tabs change content below.