Totul e politică

Nu au niciun rost scâncelile noastre de serviciu: că politicienii sunt ticăloşi, cinici, egoişti, aroganţi ş.a.m.d. Meseria e una implicit cinică, lecţiile de etică date în public politicienilor sunt absolut ineficiente. Amintiţi-vă duelurile prezidenţiabililor noştri: cel care a câştigat cursa îşi rostea discursul final ferm, primitiv şi liniar, fără mari eforturi de a nuanţa sau de a evita repetările. Pe când oponenta se fixa excesiv de mult pe dojana moral-didacticistă. Am văzut care discurs a avut priză la publicul nostru fără de prihană.

Cinismul în politică înseamnă detaşarea de cele lumeşti, concentrarea pe eficienţă. Ca într-un gen de sport dur, dulcegăriile sau compasiunea sunt lăsate pentru după meci. Noi – ca să zic aşa: intelectualii subţiri – am râs că printre cele trei cărţi de căpătâi ale lui Igor Dodon era Arta războiului… (pe contrasens, candidatul nostru îl citea, desigur, pe Pleşu, Paler, Patapievici). Socialistul aplica elementare sfaturi pentru un luptător mediocru şi agresiv: să prindă adversarul pe picior greşit, să răspândească bârfe despre acesta, să-l scoată din echilibru. Făcând totul „ca la carte”, ce i-am reproşa? Scopul era să câştige competiţia, nu să demonstreze faire-play. Apropo de Emmanuel Macron, despre care vorbeam adineaori. Nu e de neglijat faptul că a fost un timp asistentul lui Paul Ricœur, dar nu e de uitat nici amănuntul că a făcut o teza de master despre Machiavelli.

Politica e o meserie pragmatică. Totul are un rost. Dacă nu, atunci… e de gândit. Când trei pătrimi din aleşii poporului vor să schimbe sistemul conform căruia ei au nimerit în parlament (îmi vine să zic: au intrat în istorie), ei pun la îndoială legitimitatea lor. Ar fi de înţeles dacă asupra schimbării ar insista opoziţia: am fi presupus o eroare de sistem, ce se cerea cumva reparată. Comisarii veneţieni tocmai aici rămân nedumeriţi: actualilor deputaţi socialişti (până adineauri cea mai mare fracţiune) şi democraţi (azi, cel mai mare grup parlamentar) ce nu le ajunge? Dacă ei recunosc că avem o clasă politică compromisă (uninominalul cică asta vrea să schimbe), atunci această clasă nu ar trebui să dicteze atât de insistent propriile reguli şi să ignore atât de făţiş şi arogant opinia celorlalţi.

În politică, gafele oponentului nu trebuie penalizate etic, ci contabilizate şi taxate politic. Pedepsirea bâlbâielilor, inconsecvenţelor, derapajelor face parte din jocul politic. Înscriem în registrul observaţiilor prezenţa socialiştilor la guvernare şi detaliul politic că pe judecători (decidenţii sferei restanţiere) îi aprobă în funcţie noul preşedinte, făcându-l direct responsabil de situaţie. E de contabilizat: partajarea pieţelor de activitate (începând cu PMAN, împărţită frăţeşte, de 9 mai între PSRM şi PDM). Urmează, în acelaşi rechizitoriu, „partajarea” proiectelor de lege (cel cu sistemul de vot: prin „comasare”), a funcţiilor (miniştri, judecători, ambasadori, şefi de agenţii, precum ANRE sau Moldova-Gaz). Nu avem, d. e., ministru al apărării, iar din acest motiv au deraiat deja câteva proiecte internaţionale cu (ne-)participarea militarilor noştri, precum şi programe de asistenţă. Vina o poartă, deopotrivă, PL, PDM, PSRM, altfel spus: majoritatea parlamentară, guvernul, preşedinţia.

„Noua” alianţă se developează prin ignorarea problemelor de interes public: nu se face nimic – decât demagogie – pentru recuperarea miliardului furat (prin accesarea, în primul rând, a resurselor juridice); corupţia continuă să determine relaţiile economice; nu există lumină în dosare precum atentatul la viaţa preşedintelui PD; nu există transparenţă în procesele judiciare ce vizează persoane publice: ex-premierul, un ex-deputat, un primar de municipiu (în exerciţiu!) ş.a., afectând grav nu numai credibilitatea proceselor, ci şi bunul mers al lucrurilor: oameni oneşti, azi, sunt implicaţi în activităţi care mâine vor fi declarate criminale… deoarece nu li s-a spus să nu aibă nimic în comun cu penalii. Reţinem că printre condamnaţi nu se regăsesc democraţi şi socialişti.

Totul e politică. Inclusiv decizia recentă – ca o lecţie demonstrativă – a europarlamentarilor, care au penalizat declaraţiile iresponsabile ale politicaştrilor autohtoni, infatuarea acestora, derapajele politice. Politicianismul.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu