Toţi copacii au frunze, dar roadă mai puţini

FAMILIE // Ioana avea degetele de la cot, însă nenorocirea n-a încurcat-o să fie fiică de invidiat pentru părinţii săi şi gospodină bună pentru soţul său

Ioana e de-o seamă cu mine, mi-a fost chiar colegă de clasă şi amică când familia noastră locuia în gazdă pe strada Dokuceaev din Chişinău. Era o fire mai retrasă pentru că s-a născut cu mâinile scurte. Avea degetele de la cot, însă nenorocirea n-a încurcat-o să fie fiică de invidiat pentru părinţii săi şi gospodină bună pentru soţul său. A fost întotdeauna bună la suflet şi săritoare la nevoie.

Ceilalţi copii erau sănătoşi şi obraznici fără măsură. Ioana nu prea ieşea din curtea casei lor. La şcoală, recreaţiile le petrecea în clasă, doar dacă o îndemnam ieşea să facă vreo câţiva paşi prin curte. În rest, era o fată frumoasă – avea doi ochi mari, albaştri şi păr cârlionţat, era înaltă şi bine făcută la trup. Colegii noştri însă se făceau a nu-i vedea frumuseţea, ci doar beteşugul ei.

Sluga tuturor

Peste ani, am întâlnit-o la nunta unui coleg de şcoală, verişor cu ea. Nu era măritată, lucra cu ziua pe la oameni. Lumea pornise a se îmburghezi şi nevestele cu ifose de cucoane plăteau ca cineva să le cureţe casele de rapăn. Având o slugă, în ochii vecinilor, deveneai pe loc un om important, o boieroaică. La început şi-a slugărit fraţii care, fiind căsătoriţi şi angajaţi, nu prea reuşeau să-şi îngrijească casa şi copiii. Toţi o rugau să-i ajute pentru lucruri de nimic, bani nici gând să îi propună, motivând că astfel ar supăra-o. Fata însă tocmai de parale avea nevoie, deoarece trăia din pensia părinţilor.

Aceştia ţineau mult la copila lor şi ar fi vrut să aibă şi ea partea ei de fericire. Ioana mi-a spus că într-o zi a chemat-o mamă-sa de o parte şi i-a spus să facă un copil cu cineva. „Ai 30 de ani, Ioană, şi noi nu stăm pe loc. Bine ar fi să ai pe lângă tine pe cineva. Mi se rupe inima când mă gândesc că rămâi singură, dacă ne trecem noi din viaţă. S-au îmbrăţişat şi au plâns în ziua ceea una pe umărul alteia. Anii treceau şi Ioana tot slugărea pe la alţii.

Nepoata şi unchiul se apropie sufleteşte

Iată că s-a îmbolnăvit rău sora cea mai mică a mamei Ioanei. Suferea de mulţi ani de inimă şi, în acel moment, nu se mai putea ridica din pat. Soţul acesteia era angajat la uzina de tractoare, de aceea căuta cu înfrigurare o femeie să stea cu nevastă-sa. Nu avut niciodată copii, deşi vorbeau în casă că ar fi cazul să-şi apropie vreo rudă. Aşa le-a venit ideea să o invite pe Ioana să stea la ei şi să caute de mătuşă-sa. Fata era hărnicuţă, reuşea să aibă grijă de toate în gospodărie. Şi mătuşa parcă a prins gust de viaţă, avea cu cine schimba o vorbă, iar unchiul găsea în fiecare seară mâncare caldă şi bună.

Avea 54 de ani, era viguros şi energic, mereu pus pe glume. Zicea că astfel îi ridică moralul nevestei sale. Pentru că trăiau sub acelaşi acoperiş, pentru că o iubeau deopotrivă pe femeia care zăcea la pat şi pentru că aveau grijă unul de altul, nu ştiu cum nepoata şi moşul s-au apropiat sufleteşte foarte mult. Ţineau la Ioana ca la propria fiică. În drum spre casă, Andrei avea obiceiul să cumpere ceva gustos pentru femeile lui. Sâmbetele şi duminicile, o încărcau în maşină pe mătuşă şi o scoteau în afara oraşului. Chiar dacă nu păşea pe iarbă verde, totuna se afla la pădure, la iaz, unde-i dorea sufletul. De când Ioana venise în familia lor, viaţa lor avea mai multă culoare şi încărcătură sentimentală.

Ioana strică planurile rudelor

După cum era şi de aşteptat, după atâta suferinţă, într-o zi mătuşa Ioanei a murit. Vroia să se întoarcă în casa părinţilor, dar unchiul ei a rugat-o să mai rămână. „Nu mă lăsa singur tocmai acum când îmi este atât de greu. Ai tăi sunt vii, sănătoşi şi se descurcă şi fără tine, rămâi, te rog…” Cei doi îşi petreceau zilele în casa ceea pustie, care le amintea prin multe lucruri mărunte de cea care nu mai era printre ei. Apoi, pe nesimţite, lucrurile mătuşii au fost duse undeva în pod, iar cele ale Ioanei apăreau peste tot. Nu că aşa ar fi vrut fata, dar altfel nu putea fi. A încercat de mai multe ori să plece acasă, dar unchiul ei insista să mai rămână oleacă şi apoi iar oleacă.

Fără ştirea Ioanei, unchiul s-a dus la părinţii fetei să o ceară de nevastă. „Sunt încă în putere şi aş vrea lângă mine o nevastă, îmi place Ioana voastră, convingeţi-o să mă ia de bărbat…” Trecuse mai bine de un an de când a rămas singur. Nu trebuie să vă spun ce furtuni s-au pornit în familia ceea, câte minciuni, presupuneri, şi toate în capul Ioanei. O bănuiau că s-ar fi iubit cu unchiul său înainte de decesul nevestei acestuia, că a ştiut cum să-l ia în mâini, vorbe usturătoare şi veninoase. Adevărul era că mulţi nepoţi de-ai unchiului pretindeau gospodăria lui. Ştiau că nu are copii şi că averea îi va reveni fratelui acestuia. Însă Ioana le-a încurcat socotelile.

Unchiul, tată la 58 de ani

Nici părinţii Ioanei nu erau încântaţi de această căsătorie. S-au sfătuit chiar cu preotul din parohie dacă nu e păcat să se mărite nepoata cu unchiul. Şi fraţii Ioanei erau nemulţumiţi. Cu consimţământul lor, părinţii i-au lăsat Ioanei testament pe avere! Această stare de lucruri a scos la suprafaţă atâta ură, invidie, răutate. Ioana nu s-ar fi gândit niciodată că fraţii şi cumnatele o urăsc de moarte. „Ce le-am făcut, se întreba ea, oare puţin i-am slugărit?” Probabil ca să le facă în ciudă, a hotărât să-l ia de bărbat pe unchiu-său, căruia nu-i păsa de beteşugul ei şi o iubea aşa cum este. Ioana avea atunci 35 de ani.

„M-a îndrăgit ca pe fiica lui…”, se gândea uneori tânăra. Numai că unchiu-său simţea cu totul altceva. S-a culcat cu ea chiar în ziua când şi-au înregistrat căsătoria. Au dat o petrecere mică, între rude. La un an şi jumătate, spre bucuria fără seamăn a lui Andrei, Ioana i-a născut o fată. El avea deja 58 de ani şi nu mai spera să aibă copii. Uite că a ajuns să fie tată! S-au bucurat şi părinţii Ioanei că, în sfârşit, fiica lor e în rând cu lumea.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce