Tot răul aşteaptă bine

Dragostea lui secretă ar mai fi durat dacă cealaltă iubită n-ar fi publicat fotografia pe internet

Cristina are 33 de ani, s-a născut la ţară. A crescut într-o familie de buni creştini. De mică, a fost atrasă de cele sfinte. Dar şi mai mult s-a apropiat de Dumnezeu din ziua în care sora ei cu doi ani mai mare s-a îmbolnăvit. Atunci se ruga pentru ea şi seara, şi dimineaţa, şi în timpul zilei, şi la miezul nopţii.

Însă rugăciunile nu i-au fost auzite. După şase luni de luptă cu boala, sora s-a stins. Făcuse o tuberculoză galopantă despre care nici medicii n-au bănuit, o tratau de pneumonie. A murit, vegheată de Cristina în timp ce mama era plecată după doctor. Senină şi lucidă, atât i-a spus sora dragă înainte de moarte: „Să nu te superi pe Dumnezeu că nu ţi-a ascultat rugăciunile, aşa mi-a fost scris. Ai grijă să găseşti pentru fiecare o vorbă bună de încurajare şi mângâiere, cum ai găsit şi pentru mine”.

Şi a închis ochii aşa cum îi închide omul când se culcă să doarmă. Avea doar 18 ani. Din ziua pierderii surorii, Cristina era stăpânită de o nostalgie inexplicabilă, de un dor după o altă lume. Se închidea singură în casă şi plângea. Alteori, lua „Paraclisul Maicii Domnului” şi se retrăgea la umbra nucului din fundul grădinii. Era fericită alături de părinţi în satul natal, dar simţea că nu acolo e locul ei, nu acolo e lumea pe care o căuta şi o visa. Îşi vedea viitorul într-o mănăstire, astfel, a mers la teologie. După doi ani de studii, dezamăgită de atmosfera şi predarea obiectelor, a abandonat studiile. A fost cuprinsă de îndoieli şi după o săptămână de şedere la mănăstire.

Comportamentul prea aspru al stareţei i-a şters visul. Îşi închipuise altfel viaţa de mănăstire. Descumpănită, se ruga lui Dumnezeu s-o ajute să-şi găsească liniştea. Şi a găsit-o, mergând la o altă facultate, pedagogie şi psihologie.

Suferinţă din dragoste

Avea 20 de ani, acolo l-a întâlnit pe Marcel, un tânăr timid cu care se vedea împreună până la sfârşitul vieţii. Cristina era la prima iubire şi o trăia cu toate fibrele inimii. A fost frumos, dar s-a terminat repede. Din prea puţină cunoaştere, după câteva luni, au început lacrimi şi certuri, erau prea diferiţi la caractere. Fata se ruga neîncetat pentru dragostea lor, cerând de la Maica Domnului răbdare şi înţelepciune. Îl accepta pe Marcel aşa cum era şi credea că vor ajunge la timpul când se vor înţelege dintr-o privire. Şi ar fi crezut ea mult şi bine dacă n-ar fi apărut pe o reţea de socializare o poză în care Marcel săruta sânii pe jumătate dezgoliţi a unei fete destul de frumoase. Cum avea să descopere în scurt timp, Marcel lupta pe două fronturi.

Şi această iubire secretă a lui ar mai fi durat dacă cealaltă nu publica fotografia pe internet. S-au despărţit. Vă daţi seama ce se făcea în sufletul Cristinei: fulgere şi furtună! Atunci a cunoscut biata de ea suferinţa din dragoste. Nu mânca, nu dormea şi nu vorbea cu nimeni. Fericirea ei s-a transformat în disperare. Cuprinsă de remuşcări şi durere, a ajuns până la aceea că era gata să se arunce într-o fântână. Dar încercarea nu i-a reuşit. În acea clipă, care putea fi fatală, a răsărit ca din pământ un trecător care a oprit-o. Era un profesor. După ce a ascultat-o i-a zis: „Oare nu e mai uşor să ierţi decât să suferi? Sau nu e mai uşor să uiţi decât să suferi? Nu merită să-l păstrezi în amintire. O să întâlneşti o altă iubire mai frumoasă şi mai adevărată”.

foto simbolS-a rugat aşa cum numai ea ştia să se roage

Vorbele profesorului au readus-o cu picioarele pe pământ. Şi-a dat seama ce mare păcat ar fi făcut. I-a mulţumit din tot sufletul, s-a întors la gazdă, s-a retras în camera sa şi a stat toată ziua închisă în casă. Simţea nevoia să se reculeagă, să fie cu ea însăşi, să se purifice. N-a deschis televizorul, nici radioul, nu a citit, s-a rugat aşa cum numai ea ştia să se roage. Cu lacrimi fierbinţi.

În zilele următoare, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, şi-a văzut de studii. Au trecut anii. A absolvit facultatea, s-a întors în sat la şcoală. Parcă nu voia să-i iasă în cale o altă dragoste, nu voia să mai repete suferinţa, dar în adâncul sufletului spera să întâlnească acel suflet pereche care să-i facă viaţa frumoasă.

În adâncul sufletului îşi dorea şi ea să devină mamă, să nască şi să crească copii. Avea 28 de ani, dar sufletul pereche nu se mai arăta. Din vreme în vreme, îşi amintea de Vlăduţ, prietenul ei de la grădiniţă cu care se juca de-a familia, care zicea că atunci când va creşte mare se va însura cu ea şi vor avea împreună şase copii. Cristina îl pomenea în rugăciunile sale, de multe ori se întreba pe unde o fi şi ce-o mai fi făcând.

Cele mai dragi amintiri din copilărie erau legate de acest băieţel cu care mergea şi venea de la grădiniţă, ţinându-se de mână, cu care se juca, când la ei acasă, când la Vlăduţ, cu care a stat într-o bancă în primul an de şcoală. Dar soarta i-a despărţit. Încă nu se terminase anul şcolar, când părinţii lui Vlăduţ s-au văzut nevoiţi să-şi ia lumea în cap şi să plece din sat din cauza unor neînţelegeri cu rudele. Au plecat în Belarus, la baştina tatălui…

Cea mai scumpă şi mai dragă surpriză

Să vezi şi să nu crezi! Când Cristina nu mai credea că va avea parte şi ea de o dragoste mare, în vara lui 2010, minune! În Turcia, la mare, avea să-l întâlnească pe Vlăduţ! Fata plecase în Antalia împreună cu o prietenă. Într-o dimineaţă, în timp ce stăteau la masă într-un restaurant şi vorbeau, de la masa de alături, s-a ridicat un tânăr frumos, înalt, cu părul blond şi ochii albaştri şi s-a apropiat de masa lor: „Sunteţi din România sau din Republica Moldova?”, le-a întrebat într-o română cu accent.

Aşa a început despicarea firului în patru. A fost o surpriză nemaipomenită. „Tu eşti, Cristina!”, a strigat bucuros bărbatul. „Tu eşti, Vlăduţ!”, i-a răspuns foarte emoţionată domnişoara. Cristina a aflat că Vlad e medic şi munceşte în domeniul farmacologiei la Moscova, nu e căsătorit, părinţii sunt sănătoşi şi le e dor de Moldova.

Aşa aveau să se reîntâlnească două minţi deschise spre cunoaştere, două suflete luminate, născute unul pentru altul. Din acea vacanţă la mare Cristina a devenit stăpână pe inima lui. Iubirea lor s-a transformat în cea mai frumoasă poveste de iubire.

Chiar imediat după vacanţa care i-a reîntâlnit, Cristina l-a urmat pe Vlad la Moscova. Peste jumătate de an, au făcut nunta într-un cerc restrâns de prieteni, iar peste încă o jumătate li s-a născut o fetiţă. Fericită, Cristina mi-a spus: „Am ajuns la vorbele bunicăi, care m-a încurajat tot timpul, spunându-mi că fiecare pai are umbra lui. A venit şi umbra mea când aproape că îmi luasem gândul de la o dragoste mare. Nu a fost o întâmplare. Sunt convinsă că Dumnezeu mi l-a trimis pe Vlad ca să ne facem o familie frumoasă şi să nu ne mai despărţim niciodată”.

The following two tabs change content below.