Topuri cu (tineri) scriitori

Un prieten, iubitor de clasamente, propune un sondaj: „Care sunt cei mai buni cinci tineri poeţi basarabeni ai momentului?” Întrebarea este provocatoare şi (pare) nevinovată. Mă şi pornisem să fac lista mare (din care să deduc lista scurtă). Unele texte ale tinerilor chiar îmi plac (o listă a TEXTELOR, ca îndemn la lectură, ar fi fost mai utilă). M-am gândit însă că „sondajul” deschide o periculoasă Cutie a Pandorei. Un efect negativ ar putea fi invidia celor dinafara listei. Am remarcat această reacţie până şi la mai vârstnici (unii au ieşit din Uniunea Scriitorilor pentru că n-au intrat în topul premianţilor!). Iar vreun tânăr poet, prezent în liste, nu va mai încape în propriul corp de atâta glorie. Topul poate nenoroci. „Genialitatea precoce”, trâmbiţată cu surle şi tobe, a distrus vieţi de artişti.

Astăzi, arta se impune, adesea, într-un soi de concurenţă, promovare activă şi permanent exerciţiu de marketing. Eu zic să nu perseverăm în acest aspect, pur-sportiv, iar ulterior, pur comercial, al fenomenului. Topurile şi premiile nu trebuie să prevaleze. Sunt mult mai importante atelierele (inclusiv, cele pe care le organizează prietenul meu, iubitor de topuri), lecturile şi spectacolele tinerilor, lansările de carte şi de reviste, crearea unor spaţii comune, în care să se producă tinerii.

Cochetările astea cu mai tinerii colegi sunt periculoase. Mult mai utile ar fi opiniile critice şi sugestiile, pentru care tinerii s-ar putea supăra, dar care îi vor feri de eşecurile viitoare. Sunt absolut convins că laudele pripite (implicit, fără acoperire în aur), aplicate uşor, pentru că nu implică responsabilităţi, pot să dăuneze ireversibil. Iar duşul rece, care poate căli şi poate feri de curenţii iluziilor, are un efect terapeutic de durată. Cu toată supărarea celui cui i se aplică baia.

Succesele evidente ale tinerilor trebuie salutate. Dar nu în această formulă, de top. Or, există ceva provincial în formula „cel mai” / „cea mai”. Spun asta conştient de faptul că îmi scapă şi mie, uneori, expresia (sunt şi eu copilul mediului). Tinerii nu trebuie comparaţi, ci priviţi ca individualităţi distincte, pentru că există riscul alinierii la un model, al căutării unui idol, în consecinţă: riscul uniformizării. Cei buni… sunt buni, indiferent de alţii. Despre performanţe eu aş zice să vorbim la următoarea etapă. Până a ajunge la arta „de top”, zic să susţinem formarea bunilor meseriaşi. Si a unui mediu literar în care tinerii să se simtă confortabil.

Iar un tânăr poet performant, din care talentul erupe ca dintr-o sticlă de şampanie, poate fi bun, pur şi simplu, indiferent de vârstă. De ce să-l cobori artificial în grupul olimpic de tineret rezervă? De când în literatură contează vârsta? Este loc acolo şi pentru tânărul (veşnic tânărul!) Rimbaud, şi pentru bătrânul (dar tot veşnic tânărul) Goethe.

Topul nu provoacă interesul pentru fenomen, nici gustul pentru lecturi. El focalizează atenţia asupra gradaţiei abstracte şi asupra respondenţilor. Despre un scriitor nu poţi spune ca despre un tenisman ori şahist: anul trecut a fost al 124-lea în top, anul acesta a urcat patru poziţii (închipuiţi-vă ceva în genul: „Paul Verlaine este al 37-lea în topul poeţilor francezi şi al patrulea în topul simboliştilor.”). Altele sunt criteriile, altele sunt mizele şi metodele de evaluare a performanţelor. Opiniile despre un text literar sau o altă operă de artă nu trebuie să se limiteze la un loc în top, ori la o altă expresie numerică. Ele trebuie să aibă expresie verbală.

Iraţională, cunoaşterea artistică e din aceeaşi gamă ca şi cunoaşterea erotică. Or, în dragoste, la întrebarea: „Cât de mult mă iubeşti ?”, sună tâmpit un răspuns în genul: Te iubesc cu 79 de puncte pe scara de 100. Sau, şi mai rău: În topul meu, eşti al 36-lea

Mircea V. Ciobanu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău