Topuri 2018 // Fărădelegile anului

Abuzul serviciilor secrete

Vildan Rana Celebi a auzit vorbindu-se că, probabil, tatăl său şi ceilalţi profesori au fost deja exilaţi în Turcia.

 

 

Serviciul de Informații și Securitate a arestat și expulzat la 6 septembrie 2018 în Turcia șapte angajați ai celei mai bune instituții de învățământ din Republica Moldova – Liceul Teoretic „Orizont”. Profesorii au fost încarcerați imediat ce au fost transportați în țara lor. Motivele care au stat la baza solicitării de extrădare a celor șapte se bazează pe probe extrem de subțiri, cum ar fi niște denunțuri ale unor persoane făcute pe numele lor.

De exemplu, în cazul directorului filialei din Durleşti a Liceului „Orizont”, Riza Dogan, cel care l-a denunțat drept afiliat al Mișcării „Gullen” este un prieten bun din copilărie al acestuia. În cazul directorului general adjunct al aceleiași filiale, Hasan Karacaoglu, denunțul a venit din partea cumnatei sale din Turcia. Motivele ar fi legate de o moștenire. Denunțul acesteia este singura probă administrată la dosarul său.

Profesorii riscă o pedeapsă minimă de șase ani și jumătate în cazul în care se dovedește că au fost afiliați sau au finanțat Mișcarea „Gullen” sau trei ani și trei luni dacă au fost simpatizanți sau au avut legături tangențiale.

Autoritățile moldovenești au făcut aceste expulzări la solicitarea președintelui Turciei, Erdogan, încălcând mai multe convenții internaționale cu privire la extrădări.

Recep Tayyip Erdoğan a plătit pentru reparația Președinției Republicii Moldova și a finanțat reparația mai multor obiective din autonomia găgăuză.

 

Arestul lui Gheorghe Petic

 

 

Gheorghe Petic, președinte al Organizației Teritoriale Ungheni a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, a fost reținut de poliţie la 12 octombrie 2018 în centrul orașului Ungheni. Oamenii legii au anunțat că este vorba de o cauză penală pentru viol și, dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la cinci ani. Petic se declară nevinovat și spune că este vorba de o combinație a lui Vladimir Plahotniuc.

 Petic a fost transportat inițial la închisoarea din Nisporeni, apoi la pușcăria din Bălți ca, în cele din urmă, să fie încarcerat la Rezina. Cu toate acestea, avocatul lui Petic a declarat că nu a fost anunțat despre acest lucru, ceea ce este o abatere gravă a legislației.

Ofițerul în rezervă al Poliției de Frontieră, Gheorghe Petic, a făcut mai multe dezvăluiri despre contrabanda cu țigări în care ar fi implicați responsabili din Poliția de Frontieră de pe ambele maluri ale Prutului.

 

Cel mai perspicace combinator al anului

Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, l-a condamnat la 21 iunie 2017 pe Ilan Șor, actualul primar de Orhei, la șapte ani și șase luni de închisoare pentru că a obținut peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii pe care i-a spălat prin firme off-shore.

După aceasta, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea unei decizii definitive. Această decizie a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău de procuror, avocații inculpatului și reprezentantul SA Banca de Economii.

La șase luni, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Chișinău, această tergiversare fiind explicată prin necesitatea de a traduce dosarul din română în rusă. În cele din urmă, dosarul lui Șor a fost transferat în februarie 2018 la Curtea de Apel Cahul.

În decursul anului 2018 au avut loc mai multe ședințe de judecată, însă nu a fost luată nicio decizie. Ultima ședință în cazul Șor a avut loc la 17 decembrie curent, doar că a fost amânată pentru că nu există o expertiză financiară din partea Centrului Național de Expertiză Juridică, expertiză care analizează tranzacțiile și rulajele în conturi în vederea stabilirii prejudiciului.

Următoarea ședință în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul va avea loc pe 21 ianuarie 2019.

Toate ședințele de la Curtea de Apel Cahul se desfăşoară cu uşile închise, la solicitarea procurorului.

În toată această perioadă, Ilan Șor și-a făcut o rețea de magazine, pentru care nu plătește impozite și în care își desface produsele dubioase, și-a înjghebat un partid care și-a anunțat participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 și și-a deschis o televiziune care laudă zi și noapte acțiunile sale populiste și Aeroportul Internațional Chișinău. Toate aceste fapte au un singur și mult râvnit scop – să acceadă în Parlament ca să scape de închisoare.

 

Linșaj judiciar pentru un judecător independent

Curtea Supremă de Justiție a pus capăt examinării, la nivel național, a litigiului dintre Domnica Manole, fostă judecătoare a Curții de Apel Chişinău, pe de o parte, Consiliul Superior al Magistraturii și Serviciul de Informații și Securitate, pe de altă parte.

Instanța judecătorească supremă din Republica Moldova a respins la 19 noiembrie 2018 cererea de chemare în judecată depusă de Domnica Manole împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și Serviciului de Informații și Securitate cu privire la restabilirea sa în funcția de judecător.

De cealaltă parte, fosta magistrată a anunțat că se va adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: „Am demonstrat că acest dosar creat artificial de către Consiliul Superior al Magistraturii a avut un singur scop – să îl elimine cu orice preț pe judecătorul Domnica Manole din funcția de judecător”.

Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât la 4 iulie 2017 să o revoce pe judecătoarea Domnica Manole în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate pentru faptul că ar fi comunicat cu părţi din mai multe dosare. Domnica Manole a calificat decizia Consiliului drept o răfuială politică.

Domnica Manole, magistrată a Curţii de Apel Chişinău, a adoptat în mai 2016 o hotărâre prin care a obligat Comisia Electorală Centrală să iniţieze referendumul republican privind alegerea preşedintelui ţării de către popor la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr.

 

Îngenuncherea anului

 

Vizita președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a creat ambuteiaje nemaivăzute în capitala Republicii Moldova. Cetățenii au fost obligați să ocolească cartiere întregi pentru a ajunge la destinație.

Chișinăuenilor le-a fost chiar interzis să privească pe geam coloana oficială. La Comrat, autoritățile au pregătit un „coridor viu” format din copii, cu drapelul Turciei în mâini. Elevii claselor VI-XII l-au întâmpinat pe Erdogan.

Erdogan a oferit 10 milioane de euro pentru reparația Președinției, la rugămintea umilitoare a lui Igor Dodon, șeful statului moldovenesc. Pe lângă banii oferiți, sultanul a dăruit Ministerului Afacerilor Interne două autospeciale (TOMA) pentru combaterea manifestațiilor violente.

Erdogan a vizitat Chișinăul la aproape o lună după ce autoritățile moldovenești au arestat și expulzat, încălcând convențiile internaționale cu privire la extrădări, șapte profesori turci de la cea mai bună instituție de învățământ din Republica Moldova – Liceul Teoretic „Orizont”.

The following two tabs change content below.