Topuri 2014 // PALMA anului

palma anuluiValentina Buliga

Una din cele mai răsunătoare palme a fost dată de un pensionar, revoltat că are o pensie mică. Mihai Dogotari şi-a ieşit din fire în cadrul unei discuţii tete-a-tete cu ministrul Muncii, Valentina Buliga. I s-a plâns că primeşte o pensie mică şi crede că nu i-a fost calculată corect.

Ministrul i-a răspuns oarecum mirat: „Ce, matale nu-ţi ajunge pensia pe care o ai?!” şi i-a sugerat pe o notă ofensatoare să nu se mai bage în cifre, statistici, căci oricum nu se pricepe. Drept replică, bătrânul i-a ars o palmă. Ulterior, acesta a declarat că „regretă că a lovit o femeie, dar şi mai mult regretă că a întâlnit un astfel de ministru”. Pensionarul are o pensie de 1200 de lei, circa 14 mii de lei anual. Salariul ministrului Muncii are o valoare de ZECE ori mai mare. Pentru 2013, aceasta a declarat că are venituri salariale în mărime de 135 mii de lei.