Toate fondurile spre Lăpuşna! // DISCRIMINARE

În timp ce lăpuşnenii se lăfăie în centre de sănătate, în unele localităţi, medicii lucrează în condiţii mizere

 

În satul de baştină al premierului Vlad Filat va fi construit un nou centru de sănătate. Şi aceasta, în pofida faptului că în 2010 Ministerul Sănătăţii (MS) a cheltuit bani pentru reparaţia parţială a actualului sediu al centrului, o clădire cu trei etaje. Se preconiza ca personalul medical să se mute în aripa renovată în 2012. Pentru finalizarea reparaţiilor mai era nevoie de 200–300 de mii de lei.

 

La un moment dat însă, ministerul s-a răzgândit şi a cerut autorităţilor locale să identifice un teren unde va fi construit un nou centru de sănătate. Şi asta chiar dacă în R. Moldova sunt multe alte localităţi în care situaţia este gravă la acest capitol şi în care de ani buni autorităţile dau alarma că bolnavii au parte de consultaţii mai rău ca în aer liber.

 

Svetlana Corobceanu

 

Personalul medical al Centrului de sănătate din satul Lăpuşna, raionul Hânceşti, activează, pe moment, la etajele doi şi trei ale clădirii. Aceasta nu e conectată la apeduct, iar pe timp de iarnă se încălzeşte cu sobe, ca în majoritatea localităţilor din Republica Moldova. În 2010, Ministerul Sănătăţii a iniţiat reparaţia primului etaj al clădirii, au fost schimbate uşile, geamurile. Anul acesta, întreg etajul urma să fie termoficat şi conectat la apeduct.

 

Activează în condiţii bune

 

„Ni s-a spus că în 2012 ne vom muta în aripa proaspăt reparată. Acum însă, am fost informaţi că vom avea un alt centru, construcţia căruia va fi finisată la anul”, ne spune unul dintre medicii de aici. Astăzi, primul etaj este pus sub lacăt. Primarul de Lăpuşna, Gheorghe Chirilă, afirmă că la faţa locului a fost o comisie din care făceau parte şi reprezentanţi ai instituţiei finanţatoare. „Le-am prezentat trei terenuri şi l-au ales pe cel de lângă primărie”, ne spune el.

Vera Munteanu, şefa Centrului medicilor de familie din Hânceşti, susţine că finanţatorii au evaluat întreaga clădire cu trei etaje şi au înţeles că Centrul de sănătate nu poate ocupa întreg spaţiul. „Am fost informaţi că Banca Mondială nu face reparaţii la clădiri cu mai multe etaje. De aceea, s-a luat decizia de a fi construit un centru nou, asemănător cu cel din Cotul Morii, care va permite şi optimizarea cheltuielilor legate de energia electrică şi termică”, ne spune ea.

 

Pentru Centrul de sănătate din Cotul Morii s-au cheltuit 1, 4 milioane de lei. Recent, Ministerul Sănătăţii a anunţat un tender privind contractarea ofertelor pentru construcţia Centrului din Lăpuşna. Plicurile cu oferta au fost deschise la 3 septembrie. La concurs au participat trei firme. Serviciul de presă al MS a refuzat să dezvăluie denumirea acestora deoarece încă nu a fost finalizat procesul de evaluare şi rezultatele vor fi făcute publice în curând pe site-ul ministerului.

 

Noroc de secetă!

 

Pe când lăpuşnenii se bucură de o atenţie mai generoasă din partea autorităţilor, personalul medical din Nicoreni, raionul Drochia, un sat cu o populaţie de 4000 de locuitori, de mai mulţi ani dă alarma că lucrează în condiţii insuportabile.

 

Medicul Adela Râmbu e una dintre puţinii care se bucură de seceta din acest an, pentru că astfel nu le plouă în cap pacienţilor. „Clădirea este veche, acoperişul curge. Ne încălzim cu sobe, dar iarna lângă ele sunt 4 grade, pentru că şi geamurile sunt vechi. Iată acum am văruit, am vopsit. A plouat o singură dată şi au rămas urme pe locul unde tavanul s-a umezit”, ne spune medicul. Ministerul Sănătăţii le-a recomandat autorităţilor locale din acest sat să identifice un alt sediu pentru Centrul de sănătate. Şi atât.

Şi satul Sărata-Răzeşi, raionul Leova, se confruntă de mai mulţi ani cu lipsa medicilor din cauza lipsei condiţiilor decente de muncă. Uşa Centrului de sănătate se descuie o dată pe săptămână, când sunt vizitaţi de un medic de la oraş. Până nu demult, nu aveau nici măcar telefon. De mai mulţi ani, locuitorii se plâng că nu au de la cine primi o îndreptare la medici. Totuşi, nici ei nu au ajuns în lista de priorităţi a MS.

 

La întrebarea în baza căror criterii au fost selectate localităţile care beneficiază de proiectul „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, finanţat de Banca Mondială, Silvia Volosatâi, specialist principal la Secţia investiţii capitale şi administrarea proprietăţii de stat în cadrul MS, ne-a trimis să adresăm întrebarea serviciului de presă, iar acolo ni s-a cerut să depunem o solicitare oficială.

 

O tradiţie a demnitarilor

 

Relevăm că premierul Vlad Filat nu este primul care, ajuns într-o funcţie înaltă, realizează ceva pentru satul în care s-a născut. Or, oamenii de aici se mândresc că premierul le-a mai reparat drumurile, a contribuit la construcţia azilului de bătrâni, a făcut donaţii bisericii şi a pavat o cărare în cimitir.

 

Anterior, pe când era premier, şi satul de baştină al lui Vasile Tarlev – Başcalia din Basarabeasca – apărea frecvent în hotărârile guvernului, zeci de milioane de lei luând calea spre diverse construcţii iniţiate în această localitate. Nu mai puţine eforturi depunea şi fostul preşedinte Vladimir Voronin pentru Corjova lui. Acesta a făcut sponsorizări generoase bisericii din localitate, a direcţionat finanţe spre reparaţia gardului cimitirului, spre reparaţia fântânilor şi drumurilor din satul în care s-a născut.