Toamna se numără bobocii// Despre discreditarea cuvintelor

MIRCEA-V.-CIOBANUAm mai rostit cândva acest descântec: nu aveţi teamă de cuvinte! Nu există cuvinte rele, cuvinte blestemate sau indezirabile decât în imaginaţia noastră, în prejudecăţile noastre. Cuvintele businessman sau politician, de exemplu (şi meseriile respective), nu sunt cuvinte de ocară, dimpotrivă, sunt absolut onorabile. Faptul că noi nu suntem nici oameni de afaceri, nici deputaţi sau miniştri nu este un motiv să-i detestăm. Un „comentator” a reacţionat dur la textul din săptămâna trecută al acestei rubrici: cică politica e afacerea unora, dar pătimim noi. Au urmat imprecaţii pe capul celor care fac afacere din politică. Altcineva, mai informat, m-a „penalizat” că titlul meu „Politica – o afacere?” (citit ca un verdict, deşi era o interogaţie) ar fi un truism: politica e o afacere, de când hăul şi pârăul…

Există multe prejudecăţi în legătură cu politica. Prima-i că ar fi un lucru reprobabil, o activitate ruşinoasă. A doua este că ar fi o „afacere” (şi asta ar fi rău de tot!). Această gândire vine, probabil, din comunism, când activitatea politică din societăţile democratice era privită ca o manipulare a maselor. Deşi tocmai societatea sovietică era cea mai manipulată. Cine se declară împotriva politicienilor ca entitate, fie că nu cunosc obiectul discuţiei, fie că sunt sub influenţa unei prejudecăţi, fie că încearcă să manipuleze (chiar ei!) opinia maselor.

O meserie normală

Politica e o sferă de activitate, ca oricare alta. Aici există oameni de succes şi ghinionişti, oameni oneşti şi profitori, profesionişti şi diletanţi. Într-un anume sens, este un domeniu mai curat decât altele, din simplul motiv că toată activitatea politicianului este la vedere. Societatea democratică îl constrânge pe politician să trăiască în casă de sticlă. Omul politic îşi declară veniturile şi sursele de existenţă, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i umblăm prin lada de rufe. Avem dreptul să aflăm din ce mijloace trăieşte, dar nu suntem obligaţi să ştim tot ce face. Există echipe interesate, paparazzi, adversarii, care ne vor pune la dispoziţie toată lenjeria intimă a politicianului, dacă nu putem adormi fără să i-o mirosim.

Apostoloidul Ion Druţă şi-a rostit fraza emblematică şi în acest an: avem pe cine da jos, nu avem pe cine pune în loc (!). Dar pe maestru l-au corcolit şi l-au îmbogăţit, cu editarea operelor complete şi cu alte onoruri, oamenii de la guvernare, despre care el spune atât de senin că „avem pe cine să dăm jos”. Nu că nu am avea, dar scriitorul poporului nu e corect cu cei care îi caută în coarne (şi cui îşi adresează capriciile). Apropo, „urări” de acest gen scriitorul stabilit la Moscova nu i le-a spus niciodată liderului comunist şi echipei aceluia când se afla la guvernare.


Dacă unii chiar nu pot fără să-i blesteme pe politicieni, pur şi simplu, pentru că sunt politicieni, n-au decât s-o facă. Trăim în democraţie. Numai că aici există nişte pericole pe care trebuie să ni le asumăm. Primul este că dacă nu vom face diferenţa, politicienii buni (fie şi rari) vor fi amestecaţi în aceeaşi masă a indezirabililor. Altul este că noi nu numai că participăm la casting şi îi validăm prin vot meseria, ci şi creăm portretul-robot al acestui animal ciudat. Aşa cum într-un film îl acceptăm pe un spărgător de bancă sau alt killer simpatic (şi empatizăm cu el), pentru că asta e meseria, nu aşteptăm altceva de la politicieni decât minciuni în preelectorală şi corupţie în postelectorală, dându-le cumva din oficiu dezlegare pentru asta.
Lumea contemporană este, în bună parte, opera oamenilor de afaceri şi a politicienilor. Ei sunt foarte diferiţi şi, important, ei sunt indispensabili civilizaţiei moderne. Trebuie să-i apreciem diferenţiat. Evaluându-le profesionalismul, aplaudându-le succesul, compătimindu-i pentru eşecuri. Putem să le evaluăm şi veniturile, bineînţeles. Dar contează pentru noi nu cât de mare le este averea, ci numai cât de cinstit şi-au adunat-o. În rest, să fie sănătoşi! Ergo: meseria este una normală, putem să trecem la partea a doua: cine o practică cinstit, onorabil, profesionist? Uite pe ăştia va trebui să-i numărăm la castingul din această toamnă.

Druţă, Usatîi, IPS Vladimir ş.a.

În politică (de altfel, ca şi în orice altă meserie), sunt răi numai impostorii, intruşii, cei care produc confuzii, care violează regulile şi drepturile jucătorilor. E rău când de politică se ocupă, de exemplu, biserica. Eu cred că pentru activitate politică, preoţii trebuie excomunicaţi. Sau boicotaţi de către enoriaşi. Este un caz grav şi aici politicienii (şi justiţia) ar trebui să intervină. Nu pentru a-şi ademeni biserica de partea lor, ci pentru a o scoate în afara politicului. Pentru a ne declara, explicit, un stat laic. Nu mă interesează nici cât negru sub unghie dacă mitropolitul are sau nu o amantă cu care merge la mare sau care îi îngrijeşte gospodăria (episcopul Markel nu are amantă, dar oare este mai bun din acest motiv?). Pe mine mă revoltă faptul că sinodul face declaraţii politice, pe care preoţii le proliferează în predicile lor. Iar organele de stat şi de partid(e) au luat apă în gură.

Dar totul începe de la chiar cochetarea statului cu biserica. După reabilitarea acesteia, prigonită pe timpul comunismului, ea trebuia lăsată în pace (ce expresie frumoasă: a lăsa ÎN PACE). Pe când toţi demnitarii noştri, de la independenţă încoace, flirtează cu instituţia ecleziastică, visându-şi-o parteneră electorală (sic!). Nu vreau să-l învăţ pe preşedinte cui să înmâneze ordine, dar este ceva pervers în a-i acorda mitropolitului o distincţie de stat „pentru contribuţie la integrarea europeană a RM” (!). Dacă-l declari cumva ataşat unei idei politice, de ce să te superi când el are altă opinie odată ce i-ai dat, implicit, mandat politic?

Încă mai rău e cu escrocii politici, cu aventurierii alde Renato Usatîi. Pe de o parte, nu-i poţi face nimic, omul îşi exprimă opinia în formula aleasă. Poţi ironiza pe seama acestei nefericite sosii a lui Gigi Becali. Dar Becali nu punea sub semnul întrebării existenţa statului ori subordonarea lui faţă de o forţă străină. Activitatea lui Usatîi trebuie monitorizată strâns anume în acest sens, al promovării unei politici ostile statului, dar şi al coruperii nevoalate a alegătorilor.

Asta înseamnă deja subminarea instituţiei democratice. În măsura în care aceasta e atât de fragilă, iar oamenii atât de slabi de înger, ca să se lase cumpăraţi atât de uşor, trebuie să intervină structurile care apără democraţia într-un mod real, nu formal. Dacă însă toată conducerea, de la premier şi preşedinte la speaker şi şef al SIS-ului, se face că plouă, dacă poporul îl preferă pe acest Becali-Usatîi, mai are rost să ne răcim gura?

Dacă această profesie o practică chiar politicienii de meserie, nu avem nimic de reproşat. Mai rău e când de politică se ocupă armata şi poliţia, oamenii de afaceri şi structurile criminale, şcoala şi artiştii. Apostoloidul Ion Druţă şi-a rostit fraza emblematică şi în acest an: avem pe cine da jos, nu avem pe cine pune în loc (!). Dar pe maestru l-au corcolit şi l-au îmbogăţit, cu editarea operelor complete şi cu alte onoruri, oamenii de la guvernare, despre care el spune atât de senin că „avem pe cine să dăm jos”. Nu că nu am avea, dar scriitorul poporului nu e corect cu cei care îi caută în coarne (şi cui îşi adresează capriciile). Apropo, „urări” de acest gen scriitorul stabilit la Moscova nu i le-a spus niciodată liderului comunist şi echipei aceluia când se afla la guvernare.
Ion Druţă ofensează – în acelaşi stil comunist – toată clasa politică. Să zicem că o face din ignoranţă, deşi scriitorul, fie şi stabilit la Moscova, este foarte bine informat despre ce se întâmplă la noi.

Alegeri sincrone, probleme divergente

Există oferte pentru toţi alegătorii, pentru toate gusturile. Până şi pe stânga prorusă şi antieuropeană paleta e multicoloră (PCRM, PSDM, PSM, plus un partid proeuropean cum e PDM). Nu cred că pe cititorii JURNALULUI îi interesează acest segment, dar ideea mea era să demonstrez că alternative există.
Şi pe dreapta avem oameni pentru toate gusturile: PLDM, in corpore, sau de dragul unei sau altei persoane-personalităţi; PL, care acoperă necesităţile votantului radical unionist şi proeuropean; iar pentru cei care au rezerve faţă de impulsivul şi imprevizibilul lider liberal există alternativa unionismului şi liberalismului pluralist al PLR. Dacă cineva se simte incomodat de lipsa obiectivului unionist imediat în programele acestor partide, există PNL al Vitaliei Pavlicenco. La extrema revoltei sociale vine mişcarea antimafiotică a lui Sergiu Mocanu, iar cei nemulţumiţi de politica partinică îl pot alege pe un independent ca Oleg Brega (d.e.). „Cât pe ce” să uit: avem şi un partid „conservator”, „de dreapta”, dar prorus, antieuropean şi antiamerican (antiglobalist): PPCD. E incredibilă şi sinistră metamorfoza, dar eu vorbeam de varietatea ofertei!

Sigur că unii intelectuali ar dori să voteze un partid fără oameni cu trecut dubios, cu lideri oneşti, carismatici, inteligenţi, culţi, cumsecade, corecţi, oneşti, cu un limbaj urban, bine articulat etc. Ei bine, acest partid nu există. Dar tocmai în asta constă talentul alegătorului inteligent: cum să faci să nu votezi oameni şi partide corupte şi compromise şi cum să-ţi susţii, în acelaşi timp, idealul?

Cam acelaşi lucru se întâmplă în România. În ceea ce ţine de segmentul de stânga, aici oamenii sunt, tradiţional, uniţi şi ascultători. Dacă Victor Ponta e candidatul PSD, înseamnă că lumea îl va vota, fără multe întrebări. Pe dreapta, tradiţional, lucrurile sunt mai complicate: e segmentul liberalilor şi al intelectualilor. Aici opiniile nu pot fi decât diferite.
Există o uşoară senzaţie alarmantă, care vine de la impresia că nu există pe dreapta un lider tot atât de activ şi carismatic, precum e actualul preşedinte Băsescu. Există în schimb un grup întreg de politicieni agreabili. Apropo, după mine, basarabenii cu cetăţenie română ar trebui s-o voteze masiv pe Monica Macovei. Niciun alt europarlamentar nu a făcut pentru Republica Moldova atât cât a făcut distinsa doamnă… De ce am pus acest titlu textului de mai sus? Din interes sportiv: Sunt curios cum îl vor comenta cei care se opresc numai la titlu.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)