Toaleta din Gimnaziul Săseni, Călăraşi, a fost deschisă pentru copii!

După ce JURNAL de Chișinău a publicat săptămâna trecută o ştire despre toaleta din Gimnaziul Săseni, construită pe banii părinților şi interzisă pentru elevi, am primit astăzi fotografii și mesaje care arată că toaleta din curtea şcolii a fost reparată, iar closetul din interior a fost redeschis pentru elevi.

Toaleta din curtea Gimnaziului Săseni până la reparaţie şi dezinfectare

Toaleta din curtea Gimnaziului Săseni după reparaţie şi dezinfectare

Mai mulți părinți din Săseni, Călărași, s-au plâns că au contribuit financiar la construcția grupului sanitar din incinta gimnaziului, însă acesta era închis din 31 mai, copiii fiind nevoiți să meargă la toaleta din curte infectată şi neîngrijită. Directoarea adjunctă a gimnaziului, Mariana Vasiliana, ne-a spus atunci că toaletele din şcoală funcționează mai mult pe timp de iarnă. „Când este cald, noi le recomandăm elevilor să meargă afară să ia o gură de aer”, menționează Vasiliana.

După publicarea știrii, directoarea gimnaziului Aliona Gancearuc ne-a scris mai multe mesaje, fiind nemulțumită de informațiile apărute în presă. „Vom merge în instanța de judecată. În primul rând, nu ați avut dreptul să publicați ceea ce nu este în realitate, trebuia să veniți să vedeți dacă cele scrise sunt adevărate”, se arată în unul din mesajele trimise de directoare.

Closetul din interiorul gimnaziului

Astăzi, 30 octombrie, la redacția a primit mai multe mesaje și fotografii care demonstrează că, după știrea publicată, administrația gimnaziului a reparat toaleta din curte, iar closetul din interior a fost redeschis pentru copii. „Toaleta de la Săseni a fost vopsită cu var și a fost dezinfectată. Cea din școală a fost deschisă. Un mare mulțumesc din partea copiilor”, se arată în mesajul primit la redacției.

În acest gimnaziu învață 178 de elevi, inclusiv 26 de elevi care vin din satele vecine.

The following two tabs change content below.