TNME a jucat, cu săli arhipline, la Iași și București

Proiectul „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, lansat în 2014, este cel mai amplu schimb cultural între teatrele din România și Republica Moldova. În 2018, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău (TNME) va consacra Centenarului Marii Uniri o serie de manifestări, premiere, întâlniri teatrale. Un turneu de succes al Naționalului chișinăuean la Iași și București a avut loc în perioada 24-28 ianuarie curent. În cadrul turneului, TNME a prezentat două spectacole – „Balamucul vesel” de S. T. Burke (pseudonimul jurnalistului Sergiu Burcă), în regia lui Petru Hadârcă şi „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Cozub.

Un turneu consacrat Centenarului Marii Uniri

”Este un proiect de suflet. De Ziua Unirii Principatelor, pe 24 şi 25 ianuarie, am jucat pe scena Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar pe 27 și 28 ianuarie am prezentat cele două noi spectacole ale noastre la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Ambele spectacole au fost jucate cu sălile arhipline. Este un semn că lăsăm urme bune şi că lumea ne aşteaptă de fiecare dată. Important pentru noi este faptul că în sală am văzut nu numai persoane de vârsta a doua sau a treia, ci şi foarte mulţi tineri, inclusiv studenţi, care au venit să ne urmărească spectacolele, jocul nostru actoricesc”, subliniază Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău.

Actorii TNME au cules nu doar aplauze dincolo de Prut, dar ca ecou la prestația lor, au apărut și numeroase relatări, cronici în presa românească. Astfel, Dana Țabrea scrie în ”Ziarul de Iași” că piesa lui Burke (apărută în 2007) conține replici şi nume codificate: ”Balamucul vesel” implică aproape întreaga trupă a TNME şi lasă spectatorul perplex. Textul este o alegorie politică la adresa protestelor de la Chişinău din 2002 împotriva guvernării comuniste şi pentru recunoaşterea oficială a românităţii în Basarabia. ”Balamucul…” e o farsă tragic deoarece, privind trecutul din perspectiva prezentului, în urma recompunerii elementelor disparate care ţin de evenimentele trecute şi odată ajunşi la o imagine completă, revoltele, revoluţiile, mişcările populare nu mai apar ca manifestări arbitrare ale libertăţii de opinie, ci ca subtile orchestraţii politice şi manipulări în masă. Muzeul oamenilor de ceară (orchestra) şi coregrafia sunt esenţiale pentru viaţa, dinamica şi structura spectacolului. După cum foarte important pentru conceptul regizoral e grotescul oamenilor de paie. Tonul general este ironic, cu încercări de captare a dramaticului”.

Amintim că Petru Hadârcă semnează regia şi scenografia la ”Balamucul vesel”, Dumitru Tanmoșan a creat coregrafia, costumele au fost realizate de Victoria Moldovanu, autori ai aranjamentului muzical sunt Serghei Racenco și Vadim Buinovschi, conceptul video îi aparține lui Ian Onică.

Despre ”Steaua fără nume”, cu Diana Decuseară și Ghenadie Gâlcă în rolurile principale, am selectat un pasaj din cronica generoasă a cunoscutului critic teatral de la București Doina Papp: ”Sala Studio a Teatrului Național „I.L. Caragiale“, plină ochi, a găzduit comedia lui Sebastian, ins­­pirată dintr-un interbelic ro­mâ­­nesc me­lancolic și colorat, s-a pliat pe mo­liciunile dialectale ale mol­do­ve­nilor, spo­rindu-și lirismul într-atât, încât spec­ta­co­lul ne-a poftit să contemplăm mai întâi va­lurile înspumate ale mării. E, ce-i drept, în text o replică făcând aluzie la mare, când vi­ne vorba de dorul de ne­cunoscut al lo­cui­torilor din provincia un­de un profesor sărac visează la stele, dar nimeni până acum nu s-a gândit s-o pos­teze așa na­tu­ra­lă, în fundal, chiar de la în­ceputul spec­ta­colului. Regizorul Alexan­dru Cozub a gă­sit această cheie, folosind-o și mai departe pentru a pune în contrast traiul meschin din orășelul prăfuit cu as­pi­rațiile mai știu­te sau mai neștiute ale per­so­najelor. A fost ingenios și când, îm­preu­nă cu scenograful Iurie Ma­tei, a conceput un decor ca­re reprezintă la în­ceput bi­roul necăjit al Șe­fu­lui gării, cel ce se înfruptă din rața călcată de tren, și care se transformă apoi prin ma­nevre simple, la vedere, în camera sărăcăcioasă a pro­­fesorului Miroiu” ( Revista 22).

De notat, că din echipa de creație a ”Stelei fără nume” mai fac parte Tudor Andreev, autorul costumelor, Alexandru Târșu, care semnează coloana sonoră și Ian Onică, ce a realizat proiecția video.

Dan Melnic: ”M-am simțit ca acasă”

Nu doar publicul și jurnaliștii culturali, criticii au profitat, în sensul frumos al cuvântului, de turneul TNME la Iași și București, dar și membrii trupei Naționalului de la Chișinău recunosc că deplasarea peste Prut le aduce doar beneficii. Tânărul actor Dan Melnic, solicitat de JURNAL de Chișinău, ne spune: ”Am jucat pentru prima dată la Iași și București. M-am simțit ca acasă! Fiecare din noi a depus efort, îl vedeam pe fiecare concentrat în culise, toți voiau să-și facă meseria cât mai bine. Într-un fel, mi-am redescoperit colegii. Suntem o mare familie, și chiar dacă în trupă sunt generații diferite de actori, ne respectăm și dorim să obținem un rezultat bun. Turneul e necesar, chiar obligatoriu!

Teatrul ”Alecsandri” din Iași e fantastic, am filmat cu telefonul sala, holul, sunt extraordinare. Teatrul ”Caragiale” din București e enorm, la început mă rătăcisem, e mare, impunător… te mănâncă! Dar cel mai plăcut e că în scenă e tot aceeași scândură de acasă: neagră, roasă, bătută, cu semne… Perfect!

Cred că noi facem deja parte din istoria teatrului romanesc, și e foarte important ca să menținem publicul românesc autentic aici, la Chișinău, oferindu-i spectacole cu un impact puternic, emoțional și moral. Trebuie să dezvoltam proiecte îndrăznețe despre noi, despre problemele și bucuriile noastre”.

Tot din tânăra generație a TNME, actorul Igor Babiac consideră că turneele sunt minunate pentru o trupă de teatru: ”Chiar și din punct de vedere tehnic, evoluția pe alte scene este o provocare pentru echipă, trebuie să cauți soluții noi pentru decoruri și mizanscene. Cel mai important însă e să vedem reacția publicului. De exemplu, am avut prilejul de a descoperi ca simțul umorului, în România, e cumva diferit de cel din Republica Moldova. Basarabenii râd la unele replici, ieșenii și bucureștenii – la altele. Colaborările ne-ar ajuta să ne cunoaștem mai mult. Niște proiecte commune, coproducții ar da rezultate interesante. Curiozitatea, de ambele părți, e mare”.

Diana Decuseară: ”Turneul a fost ca o gură de aer!”

Am întrebat-o pe Diana Decuseară (Mona în ”Steaua fără nume”), dacă a reușit să vadă, în decursul turneului, și vreun spectacol în România, actrița mi-a răspuns entuziasmată: ”Timp de 3 zile cât am stat la București, am văzut 2 spectacole la Teatrul Odeon. De ce am ales sa merg la Odeon? Petru ca e vizavi de hotelul în care am fost cazați. L-am adormit pe Mircea (al treilea copil al Dianei, felicitări! – n.n.),  încă mai alăptez și a trebuit să-l iau cu mine în turneu, și, cât a dormit, am mers la teatru. Am văzut ”Pescărușul” și un musical, ”Jurnalul lui Robinson”, după muzica Adei Milea. A fost ca o gură de aer! Am venit acasă la Chișinău plină de energie și inspirație, cu o dorință nebună să facem și noi un musical. Putem, știu asta, avem un feeling aparte în domeniul ăsta”!

Diana Decuseară a mai accentuat că ”proiectul inițiat de Petru Hadârcă funcționează! Probabil, după numărul turneelor, suntem privelegiați față de colegii din alte teatre din Chișinău”.

Actorul Ghenadie Gâlcă, la rândul său, a declarat pentru JURNAL de Chișinău: ”Cu acest turneu avem de câștigat și ca echipă de teatru, și ca artiști, fiecare în parte. Am jucat două spectacole la Iași, și două la București, ne-am bucurat de agitația de la casele de bilete. Nu mai erau locuri libere. E un fel de regret plăcut să-i spui unui amic de la București: ”Îmi pare rău, nu am posibilitate să-ți fac invitație, toate biletele sunt vândute”. În plus, noi știam că în sală erau foarte mulți tineri, nu doar persoane de vârstă respectabilă, nostalgice după Basarabia.

Pentru mine a fost și o provocare acest proiect. Am jucat în ambele spectacole. În cazul ”Balamucului vesel” mă interesa unde se va intersecta propunerea noastră scenică cu realitatea politică, tensiunile sociale și protestele din întreaga Românie. Cât despre ”Steaua fără nume”, ea face parte din galeria ”pieselor de aur” din dramaturgia românească și oricine are marele tupeu să joace în această piesă, trebuie să fie conștient că spectatorii îl vor ”judeca” având în față Profesorul lui Radu Beligan…

Personal, am investit mult în fiecare replică și am avut surpriza să descopăr că spectatorii au fost extrem de receptivi, poate chiar mai receptivi decât m-aș fi așteptat”.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)