Tkaciuk: „Nu am discutat niciodată despre plecarea lui Dodon din PCRM”

Deputatul comunist Igor Dodon continuă campania socială „Iubesc Moldova”. Dânsul a declarat că pe întreg teritoriul Republicii Moldova vor apărea panouri cu îndemnul „Sunt cetăţean al Republicii Moldova şi mă mândresc cu aceasta”. Mai mult decât atât, „Iubesc Moldova” va obţine statutul de organizaţie obştească „pentru întărirea statalităţii RM”, finanţată „ de oameni de afaceri şi din domeniul culturii”.

Dodon a făcut declaraţiile în cadrul unei conferinţe de presă, care pentru prima oară a fost organizată în alt sediu decât cel al PCRM, fără însemnele partidului pe fundal. Solicitat să comenteze zvonurile tot mai frecvente, că ar fi pe cale de a pleca din PCRM, Dodon a negat acest lucru: „Nu am vorbit niciodată despre plecarea mea din PCRM. Cei care şi-o doresc foarte mult, am mai menţionat, am ieşit din vârsta când fac astfel de cadouri”, a spus el.

Amintim că, anterior, presa a scris că Mark Tkaciuk îşi doreşte înlăturarea lui Igor Dodon din partid. Acesta i-ar fi influenţat pe mai mulţi membri ai PCRM, inclusiv pe Iurie Muntean, care în campania electorală pentru alegerile locale a insistat să fie introdus  în lista de consilieri municipali, Anatol Tofan, persoană condamnată anterior pentru omor şi viol. Anterior, Dodon a vorbit şi despre necesitatea reformării partidului, dar ideea a fost criticată de liderul partidului, Vladimir Voronin.

Solicitat de JURNAL, deputatul PCRM, Mark Tkaciuk, a declarat că, în ceea ce priveşte campania „Iubesc Moldova”,  nu au fost luate decizii comune în cadrul PCRM privind modul de organizare al acesteia. „Pe de altă parte, Igor Dodon este membru al Comitetului Central al PCRM şi din acest considerent cred că această campanie ne reprezintă şi este necesară  în societatea noastră”, a spus el. Cât despre zvonurile privind disensiunile cu Dodon şi plecarea acestuia din urmă din partid, Tkaciuk a spus: „Este o campanie de denigrare exercitată de forţe din afara partidului. Facem parte din aceeaşi organizaţie, acelaşi partid, fapt care îmi permite să dau aprecieri înalte relaţiilor noastre. Nu s-a discutat niciodată despre plecarea lui Igor Dodon din PCRM”, a mai spus Tkaciuc.

În cadrul conferinţei de presă, Dodon s-a referit şi la situaţia actuală din AIE.„Politicienii trebuie să dea dovadă de maturitate și să găsească un compromis sau, cu regret, vom avea alegeri anticipate. A cincea campanie electorală însă e prea mult pentru RM”, a spus el. Întrebat pe cine vede în funcţia de preşedinte al RM, Dodon a răspuns: „o persoană care să se înţeleagă cu toate formaţiunile politice”.

S. Corobceanu

The following two tabs change content below.