Tira la Oslo

CONCURS // Fiasco pentru Pavel Turcu

Prin votul a peste 23 de mii de telespectatori, precum şi a juriului, Olia Tira şi Sun Stroke Project au fost desemnaţi câştigătorii etapei naţionale a Eurovisionului. Aceştia vor reprezenta R. Moldova în finala concursului internaţional care se va desfăşura în luna mai pe scena Telenor din Oslo, cu piesa „Run away”.

Sâmbătă, pe parcursul a trei ore, fiecare dintre cei 14 finalişti au încercat să convingă publicul şi juriul că merită să reprezinte R. Moldova la Oslo. După anunţarea rezultatului televotingului, locul întâi a revenit băieţilor de la Sun Stroke Project şi interpretei Olia Tira, locul doi – celor de la Millenium, iar locul trei – Cristinei Croitor.

Marele învins al serii a fost concurentul surpriză, paznicul de la Ungheni Pavel Turcu, care s-a plasat pe locul patru. Juriul şi publicul au acordat 12 puncte pentru Olia Tira şi Sun Stroke Project. Piesa „Imn Eurovision” a lui Turcu, vizionată de peste 400.000 de persoane pe internet, a fost apreciată cu zero puncte din partea membrilor juriului. Interpretul amator se pare că are metodele sale de a demonstra cine merită să fie numit cel mai bun. De curând, acesta a lansat o nouă piesă, „Discoteca”, care, în opinia sa, va face ravagii în ţară.

Şi vecinii noştri şi-au desemnat reprezentanţii

În România, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu au obţinut 12 puncte din partea juriului Eurovision şi 12 puncte din partea publicului.

În Rusia, învingătorul etapei naţionale a fost desemnat Piotr Nalici, un „erou al internetului”, aşa cum îl descrie presa moscovită, cu piesa „Guitar”. Mai multe voci din lumea muzicii din Rusia sunt de părere că este „o prostie” desemnarea lui Piotr Nalici şi a piesei sale pentru a reprezenta ţara la Eurovision. Însă, conform voturilor din partea publicului, tocmai el pare a fi cel mai potrivit candidat.

În Ucraina, cântăreţul Vasile Lazarovici a cucerit atât publicul, cât şi juriul cu o melodie de dragoste. Piesa „I love you” este compusă de renumitul cântăreţ, interpret şi compozitor german Brendon Stown care, de altfel, îl va acompania pe reprezentantul Ucrainei la pian în cadrul competiţiei.

Marea finală Eurovision 2010 va avea loc la Oslo în perioada 25-29 mai. Concursul va aduna anul acesta reprezentanţi a 35 de ţări.

Anastasia CIULEACU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)