Tinerii sindicalişti la cea de-a IV-a ediție a Forumului Consiliului de Tineret din cadrul CNSM

IMG_1707

În afară de prilejul de distracţie şi voie bună, tinerii sindicalişti s-au întrunit pentru a se cunoaşte mai bine, pentru schimb de experienţă în soluţionarea problemelor cu care se confruntă şi pentru descoperirea şi valorificarea calităţilor profesionale şi artistice ale membrilor de sindicat. Circa 140 de tineri sindicalişti, energici, frumoşi la suflet şi la chip, s-au întrunit la cea de-a IV-a ediţie a Forumului Consiliului de Tineret din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care s-a desfăşurat săptămâna trecută, în localitatea Vadul lui Vodă. La eveniment au fost prezenţi şi invitaţi din străinătate.

În cele trei zile ale Forumului s-a discutat despre problemele cu care se confruntă tinerii din ţară, fiind analizată totodată activitatea și experienţa sindicaliştilor din Kazahstan și Letonia. „Sunteţi tineri, frumoşi, muncitori şi aveţi dreptul la o sărbătoare unde puteţi face schimb de experienţă între echipe. Noi suntem datori să vă creăm condiţii mai bune de muncă pentru a avea salarii mai mari aici, acasă, şi sperăm ca pe viitor să fim şi mai mulţi, deoarece viitorul vă aparţine vouă, tinerilor”, a menţionat la deschiderea oficială a Forumului, vicepreşedintele CNSM, Mihail Hîncu. Organizarea unui asemenea Forum este necesară pentru a oferi tinerilor sindicalişti oportunitatea de a comunica, de a se informa despre sindicalism și a descoperi spiritul artistic al fiecărui membru de sindicat, a subliniat vicepreşedintele. „Este foarte important ca fiecare din tinerii membri de sindicat să fie instruiţi în domeniul sindical, legislativ, pentru a putea realiza sarcinile principale pe care le avem, și anume – apărarea, promovarea drepturilor și intereselor salariaților”, a remarcat Stela Stratila-Sîrbu, președintele Consiliului de Tineret din cadrul CNSM.

Cei mai buni au fost premiaţi

În afară de o serie de seminare tematice, ateliere de lucru, tinerii au avut şi activităţi artistice şi interactive. „Sunt pentru prima oară la un forum de acest fel, am venit aici pentru a cunoaşte mai multe despre sindicate, a-mi face prieteni noi şi, bineînţeles, pentru a mă distra. Mă bucur că sindicatul lucrează şi face foarte multe pentru tinerii din Moldova. Întâmpinăm şi greutăţi, deoarece nu ni se deschid întotdeauna uşile, totuşi luptăm pentru drepturile noastre”, ne spune Cătălina Banari, studentă la Universitatea Pedagogică de Stat.

În urma voturilor, drept echipă favorită a ediției a IV-a a Forumului Tinerilor din CNSM a fost desemnată Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor Instituţiilor Bancare și de Asigurări din Republica Moldova. Locul I la concursul „Foto mesaj sindical” l-a câştigat echipa din Sindicatul „Sănătatea”. Radu Mînzat a fost recunoscut ca cel mai bun căpitan din cadrul Sindicatului Federativ „SINDENERGO” al Lucrătorilor din Energetică al Republicii Moldova. Locul I la organizarea Flash-mobului i-a revenit echipei Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova. Cei mai buni la concursul „Echipa în dans!” a fost desemnată echipa Sindicatului Lucrătorilor din Cultură.
Premianţii s-au ales cu diplome și cupe. „Ne-am adunat aici pentru a promova sindicatele, pentru a discuta problemele existente, a îmbunătăţi lucrurile, pentru noi idei şi cunoştinţe, pentru odihnă şi distracţie. Facem cunoştinţă cu angajaţi de la alte întreprinderi şi problemele lor pentru a vedea cum putem conlucra. Am vrea să fim mai mulţi sindicalişti tineri”, ne-a mărturisit Roman Lobov, de la Uniunea Sindicatelor din Energetică.

Lina Cazacu