Tineri și neliniștiți. Au lăsat o mașină fără roți, iar acum sunt cercetați penal

By Editor Moldova.ORG

Un bărbat din Cimișlia și-a găsit mașina, parcată în fața blocului locativ, fără roți. S-a întâmplat în noaptea de 8 spre 9 aprilie, iar acesta s-a adresat imediat la poliție, reclamând faptul că în cursul nopții persoane necunoscute i-au demontat toate cele patru roți de la automobilul de model VW-GOLF, unitatea de transport fiind lăsată pe cărămizi.

Angajaţii Inspectoratului de poliție Cimişlia au identificat suspecții și au constatat că aceștia se deplasează cu un automobil de model ”VW-TOUAREG”, de culoare închisă. Mașina a fost identificată în orașul Basarabeasca. Fiind stopată de polițiști, în portbagajul automobilului forțele de ordine au depistat patru roţi analogice cu cele sustrase.

Șoferul a recunoscut că a acționat cu încă doi complici și că intenționau să vândă roțile în orașul Comrat. Poliția a inițiat o cauză penală, iar dacă vor fi gășiți vinovați, suspecții cu vârstele cuprinse între 17-25 de ani, riscă amendă în mărime de la 300 la 1000 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.

Știrea Tineri și neliniștiți. Au lăsat o mașină fără roți, iar acum sunt cercetați penal a apărut pe Moldova.org.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii