Tinereţe în straie monahale

Evlavie // Cine alege calea călugăriei astăzi

În timp ce majoritatea tinerilor vor să călătorească, să facă studii sau să emigreze, unii, având alte valori și viziuni asupra lumii, aleg să plece la mănăstire pentru a se dedica vieţii monahale.

Irina GODLEVSCHI

Petru a venit la mănăstirea din localitatea Sireți acum patru ani şi, după un an de ascultare, a fost călugărit, primind numele de părintele Mihail. Acum el are 23 de ani și este ieromonah.

„Când am luat hotărârea, am ştiut pentru ce vin. Ştiam că este foarte greu să te lepezi de toate obişnuinţele cotidiene şi să te supui părintelui stareţ pentru a face toate ascultările. Dar este cu putinţă de a trece”, mărturiseşte ieromonahul.

Călugării spun că viaţa în mănăstire nu este deloc uşoară, trebuie să respecţi virtuţile monahale care sunt sărăcia de bună voie, fecioria şi ascultarea de preotul duhovnic.

Tot mai puţini tineri aleg călugăria

Din aceste considerente, maica Eusebia de la Mănăstirea „Marta şi Maria” recunoaşte că puţini dintre tinerii care vin ajung să treacă rânduiala tunderii în monahism.

„Dacă prin anii ’90 era un aflux de tineri carea veneau în mănăstiri atât în ţara noastră, cât şi în România, Ucraina, acum vin puţini tineri. Creştinii cresc şi educă copiii pentru societate, mai puţin pentru biserică”, menţionează călugăriţa.

Maria este o tânără de 20 de ani, ea a rămas la Mănăstirea „Marta şi Maria” după absolvirea şcolii de regenţie care activa pe lângă locaş. Pe atunci ea avea doar şaisprezece ani.

După ce am absolvit nouă clase, am aflat de această mănăstire şi dăscăliţa m-a îndrumat să vin aici. Am vizitat locaşul şi, din prima clipă, mi-a plăcut. Admiram maicile, mănăstirea, cântarea şi am hotărât să rămân aici”, povesteşte ascultătoarea ţinând în mâini mătăniile.

Istoricul Sergiu Musteaţă este de părerea că mănăstirile contemporane şi-au pierdut o parte din principiile creştine, fapt care a redus din credibilitatea lor. El consideră că oamenii văd biserica mai mult ca pe o afacere şi mai puţin ca ceva dumnezeiesc.

„În Republica Moldova mănăstirile încearcă să restabilească valorile creştine. Însă nu întotdeauna reuşesc să readucă atitudinea sinceră faţă de credinţă precum este în cazul Greciei sau chiar în cazul României, unde mănăstirile au fost şi rămân centre culturale şi morale”, a opinat istoricul.

Monahismul este o vocaţie

Ieromonahul Mihail susţine că în societate există o părere greşită faţă de persoanele ce aleg haina de călugăr, lumea percepe mănăstirea ca pe un refugiu de grijile cotidiene, însă monahismul este o chemare, o vocaţie lăuntrică.

Hotărârea mea a venit din copilărie, cea mai mare contribuţie au adus-o părinţii, bunicii în special. Am ajuns la o vârstă când trebuia să aleg o cale mai potrivită pentru mine şi am hotărât să slujesc Domnului”, își aminteşte monahul Mihail.

Chiliile de la Mănăstirea „Marta și Maria” sunt nişte odăi modeste în care locuiesc câte două călugăriţe. În chilie nu găsim lucruri cu care ne-am obişnuit în lume, precum televizorul, calculatorul sau aerul condiţionat. Călugăriţele spun că nu au nevoie şi nici timp pentru aceste obiecte. Pe rafturi sunt foarte multe icoane şi cărţi duhovniceşti pe care le citesc monahiile.

Ascultarea pe care trebuie să o respecte fiecare este de fapt munca pe care o face zi de zi călugărul.

Maria este deocamdată soră de ascultare, ceea ce înseamnă că se pregăteşte să devină călugăriţă.

La început, am avut ca ascultare să am grijă de animale, vite, găini. Aveam grijă de gospodărie. Acum sunt cu ascultarea la biserică, am grijă să fac curăţenie, să şterg icoanele, să bat clopotele, munca înseamnă ascultarea de care ești responsabil”, ne explică Maria.

Sociologul Diana Cheianu spune că unii tineri care aleg monahismul sunt mai puţin comunicativi şi atunci le vine greu să se integreze în cadrul societăţii.

„Mai există şi categoria celor care, în virtutea unor probleme, au rămas dezamăgiţi de viaţa socială, au avut anumite probleme de comunicare, în dragoste şi decid să urmeze această cale. Ar trebui să-i menţionăm şi pe cei care consideră că acesta este devotamentul, destinul lor”, este de părere specialista.

Preotul Octavian Moşin de la Mitropolia Moldovei consideră că în viaţă există două opţiuni – ori să alegem calea căsătoriei ori cea a monahismului. Astăzi, puţine persoane rămân în mănăstiri, deşi în tinereţe cred că este foarte simplu.

„Probabil, râvnă de a primi călugăria se simte mai mult în rândul femeilor care au o evlavie aparte faţă de cele sfinte, în acelaşi timp le vedem mai puţin statornice. Dar cât de repede vin în mănăstiri, tot atât de repede revin înapoi, pentru că nu fiecare rezistă la acest mod de viaţă. Bărbaţi care aleg monahismul sunt mai puțini, însă cei care rămân sunt mai statornici, mai copţi și mai siguri”, subliniază preotul Octavian Moșin.

Sacrificii pentru credinţă

Deşi, în lume, maica Sineta avea un iubit, simţind dragostea pentru Dumnezeu şi o chemare lăuntrică, ea a renunţat la acesta în favoarea veşmântului monahal.

Aveam chemarea şi m-am rugat la Dumnezeu să-l înţelepţească şi pe el, adică să-şi afle calea în viaţă. Ca să nu fiu eu de vină că am făcut o rană în viaţa cuiva plecând la mănăstire. Aici ţinem un regim special, asemenea unei legi, ce presupune îndepărtarea călugărului de părinţi, de rude și prieteni”, explică maica Sineta.

Ierodiaconul Visarion de la Mănăstirea „Mucenicul Iacov Persul” din satul Sireţi spune că a fi călugăr este un lucru mare, însă pentru aceasta este nevoie de multă râvnă şi smerenie.

Celor care aspiră să intre în monahism le doresc să urmeze această viata şi să-l iubească pe Hristos. Iar dacă nu sunt hotărâţi, decât să fie un călugăr rău, mai bine să rămână un bun creştin”, îi îndeamnă preotul.

Persoana care a călcat pragul mănăstirii devine pentru început ascultător, perioadă care durează în medie trei sau chiar zece ani. Dacă aceasta dă dovadă de suficientă pregătire pentru monahism, este călugărită. În cazul în care ascultătorul nu reuşeşte să facă faţă încercărilor, revine în lumea cotidiană.