Tighina, terorizată de zvonuri

centralÎn Transnistria bântuie în ultimele zile zvonuri despre atacarea regiunii de către trupe ale Republicii Moldova şi Ucrainei

Duminică, 10 august, am reuşit să discut la telefon cu câteva persoane, locuitori ai oraşului Tighina, care mi-au împărtăşit temerile lor despre „o apropiată invazie” a trupelor Republicii Moldova şi ale Ucrainei în autoproclamata rmn. Un angajat al Serviciului vamal Tighina al Republicii Moldova susţine că în regiune au loc manevre militare permanente, iar Gheorghe Bălan, şeful Biroului pentru reintegrare, vorbeşte despre intenţia autorităţilor transnistrene de a tensiona situaţia în zonă.

Eudochia, o doamnă în etate din raionul Căuşeni, motivată de pensia mai mare şi serviciile comunale mai ieftine, precum şi de „grija deosebită faţă de persoanele în vârstă din Transnistria”, la îndemnul fiului său, şi-a vândut acum şapte ani casa în satul natal şi şi-a cumpărat un apartament cu o cameră într-un bloc mai vechi cu cinci etaje în Tighina.

„Mă tem de război. Sunt singură aici şi străină”

Acum, la telefon, îmi vorbeşte printre lacrimi că regretă mult pasul făcut. „Mă tem de război. Se vorbeşte pe zi ce trece că s-ar putea începe nevoia. Sunt singură şi străină aici. Numai vorbă rusească împrejur. Se zice că ruşii nu ne mai dau bani ca înainte. Fiul care m-a îndemnat să trec cu traiul la Tighina e plecat la muncă în Rusia. Zile în şir stau singură şi duc dorul satului meu. Acum vin timpuri grele pentru noi, pensia o primim mai mică, e vorba că ne vor tăia o parte din ea, adaosul rusesc de 15 dolari (170 de ruble transnistrene). Dacă m-ar ajuta copiii să pot vinde apartamentul acesta şi să-mi iau o căsuţă în satul nostru, aş fi cea mai fericită”, mă asigură femeia.

„Nu încercaţi marea cu degetul!”

Un alt locuitor al oraşului, Grigori, de 60 de ani, mă asigură că nu se teme de război. „Ce va fi va fi! Rusia nu va lăsa nicidecum ca Transnistria să fie înăbuşită de Moldova şi Ucraina! Nu încercaţi marea cu degetul, cum aţi făcut-o în ’92, că o păţiţi rău!”, mă avertizează ameninţător interlocutorul. „Eu pot să vă spun mai mult, vă place, nu vă place, perioada postsovietică s-a încheiat. Junta de la Kiev nu va mai fi mult la putere. Întreg sud-estul Ucrainei e pentru Putin. Haosul acesta trebuie să se termine odată pentru totdeauna. Vine timpul Rusiei mari, reunite în fostele hotare ale Uniunii Sovietice şi faptul se va întâmpla, deoarece asta e voinţa oamenilor din majoritatea fostelor republici unionale”, declară patetic bărbatul.

„Moldovenii din Tighina nu au cuvânt în oraşul lor”

„Moldovenii din Tighina nu au cuvânt în oraşul lor. Vorba ceea: capul plecat sabia nu-l taie”, îmi spune Maria, locuitoare a Tighinei. „După mai bine de 20 de ani de spălare pe creier, ai noştri, în mare parte, s-au dat după Tiraspol. Îmi pare rău că, din cauza presiunilor autorităţilor transnistrene, tot mai puţini copii moldoveni merg să-şi facă studiile la unicul liceu românesc din localitate, „Alexandru cel Bun”. În ultimul timp, starea economică în regiunea noastră se deteriorează, ni s-a tăiat din salarii şi pensii. Oamenii sunt nemulţumiţi şi derutaţi de evenimentele din Ucraina şi de izolarea apăsătoare în care a nimerit regiunea. Şi mai învolburată e populaţia Tighinei, căci oraşul se află pe malul drept al Nistrului. Oamenii nu au uitat războiul din 1992 şi se întreabă ce urmează şi cum să scape de pericolul care planează asupra lor. Ei vor o viaţă decentă şi siguranţă pentru ziua de mâine, dar de unde să o iei într-o regiune separatistă cu un statut obscur şi fără vreo perspectivă de a fi recunoscută în plan internaţional?”, se întreabă retoric interlocutoarea mea.

„Nu excludem intenţia de a provoca incidente în zona de securitate pentru a destabiliza situaţia în regiune. Despre o „blocadă economică” a Transnistriei nici nu poate fi vorba. În prima jumătate a anului curent, exporturile din regiune au crescut cu circa 70%. Care ar fi scopul zvonurilor sus-menţionate urmează să vedem în continuare şi vom discuta la subiect şi în cadrul formatului de negocieri”, a specificat Gheorghe Bălan, şeful Biroului pentru reintegrare.

 

 

Orăşenii întreabă dacă va fi sau nu război

Contactat de JURNAL, Ruslan, de etnie rusă, angajat al Vămii Tighina, locuitor al acestui oraş, susţine că lumea e speriată şi dezorientată. „Oamenii din partea locului sunt neliniştiţi. Populaţia din oraşul Tighina e panicată din cauza zvonurilor că, chipurile, Republica Moldova şi Ucraina, de comun acord, urmează în scurt timp să atace autoproclamata rmn. Unii chiar pleacă din oraş pentru un timp la rudele lor aflate fie la muncă, fie cu traiul în Rusia. Au fost cazuri în care orăşeni s-au apropiat de punctul nostru de control şi ne-au întrebat dacă va fi sau nu război”, ne povesteşte bărbatul.

„În ultimul timp, în Transnistria au loc permanent manevre şi cantonamente militare. Nopţile nu poţi dormi de vuietul tancurilor şi al rafalelor de tunuri şi rachete. Armata transnistreană împreună cu Armata 14 a Federaţiei Ruse încearcă să-şi arate forţa atât în faţa ucrainenilor, cât şi a moldovenilor, dar, totodată, am impresia că autorităţile de la Tiraspol pregătesc ceva, încercând să-i provoace pe vecini. Evident că Tiraspolul, de unul singur, n-ar îndrăzni să facă un pas. Trăim vremuri tulburi”, a concluzionat angajatul serviciului vamal.

„Se urmăreşte scopul de a tensiona atmosfera”

Solicitat de JURNAL să comenteze situaţia, Gheorghe Bălan, şeful Biroului pentru reintegrare, a calificat zvonurile cu privire la atacul Transnistriei de către R. Moldova şi Ucraina drept aberaţii. „Ţin să vă informez cu toată certitudinea şi în cunoştinţă de cauză că autorităţile constituţionale moldoveneşti nu intenţionează să întreprindă acţiuni militare la adresa populaţiei din stânga Nistrului. Poziţia noastră este una clară – soluţionarea conflictului transnistrean la masa de negocieri, respectând suveranitatea, integritatea teritorială a Republicii Moldova prin acordarea unui statut special regiunii transnistrene. Nici din partea autorităţilor Ucrainei nu există intenţii agresive la adresa regiunii transnistrene şi a populaţiei ei, deoarece această regiune reprezintă un teritoriu inalienabil al Republicii Moldova şi, respectiv, Ucraina nu are intenţii agresive

în ceea ce priveşte statul moldovenesc. În ce priveşte zvonurile răspândite de către structurile paramilitare din zonă şi aşa-numitele servicii speciale secrete de acolo, se urmăreşte scopul de a tensiona atmosfera, a speria lumea pentru a sustrage atenţia oamenilor de la problemele social-economice stringente cu care se confruntă Tiraspolul.