Ţigările de contrabandă, transportate mai nou capete de porci, în pâine şi borcane de murături

Autorităţile au reuşit să destructureze anul trecut 24 de grupări de traficanţi, în care acţionau 221 persoane. Traficanţii de ţigări sunt foarte inventivi când vine vorba să ascundă marfa de ochii poliţiştilor. Ei găsesc locurile cele mai inedite ca să ascundă ţigaretele. În pâine, în murături sau în capul porcilor sunt doar câteva dintre metodele prin care contrabandiştii au ascuns produsele.

Toate aceste detalii au fost prezentate în cadrul unui eve­niment desfăşurat la Hotel Ramada. Aici au fost prezenţi reprezentanţi ai Po­liţiei de Frontieră, Poliţiei Judeţene, DIICOT, Direcţiei Vamale din cadrul ANAF şi a altor organizaţii implicate direct în lupta împotriva contrabandei ilicite cu ţigări. Campania iniţiată cu aceast prilej se numeşte „Contrabanda, o modă care te prinde. De la 2 la 7 ani!”.

„În anul 2016 au fost destructurate de noi 24 de grupări, în care acţionau 221 de persoa­ne. De obicei, contrabandiştii ascund pa­chetele pe corp, în maşini, în pereţii şi po­delele microbuzelor, în pâine, murături, diferite bidoane, în roţile de rezervă a maşinilor, ba chiar în roţile maşinii cu care circulă efectiv. Mai trag pachetele care plutesc peste Prut cu frânghia, cu unelte de pescuit, le trec cu barca, etc. Sunt grupuri care au şi aparatură cu termoviziune, ca să descopere la timp poliţiştii de frontieră din zonă”, explică Constantin Cîrcu, şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Serviciul de Investigare a Crimei Economice a Inspectoratului  Jude­ţean de Poliţie Iaşi a confiscat anul trecut peste 300 de mii de ţigarete, au soluţionat 272 de dosare şi au dat amenzi în valoare de 54.500 lei. La rândul lor, organizatorii atrag atenţia că:

„Fenomenul este îngrijo­rător. Bugetul de stat pierde anual peste un miliard de euro. Oamenii sunt săraci, nu-şi permit să cumpere la preţul oficial. Iar ţigările se transportă în condiţii mize­rabile, colegii bulgari au arătau într-un filmuleţ cum ţigările erau transportate în capete de porci”, prezintă situaţia tragică a acestui fenomen, Cristina Vasiloiu, directorul general al Euromonitor Business Consulting Service.

Conform informaţiilor prezentate la eveniment, în 2016, zona de Nord Est, adică a judeţelor din Moldova, are cel mai ridicat procent de contrabandă, de aproape 50% din cel pe ţară iar preţul mediu pe zona Moldovei este de 9,3 lei pachetul, mult mai ieftin ca în alte zone ale ţării.

„La nivelul Regiunii au fost intensificate controalele, în această perioadă au fost 3319 controale, s-au identificat 133 contravenţii. S-au înregistrat 18 sesizări penale şi s-au confiscat peste 127 milioane de ţigarete”, a declarat Dănuţ Bolohan, directorul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi.

Acesta mai spus că la noi este cea mai întinsă forntieră, fiind vorba de 800 de kilometri, pe care trebuie să-i acopere doar cu trei echipe formată din 9 oameni, în condiţiile în care, înainte de restructurare, erau 22 de echipe. Oameni insuficienţi sunt şi la graniţa cu Ucraina, unde terenul muntos face şi mai greu de controlat zona. O altă problemă pe care Bolohan a identificat-o este faptul că angajaţii nu mai sunt tineri de mult, peste 70% dintre ei au peste 50 de ani. Reprezentantul DIICOT, Vasile Airinei, a declarat că în anul 2016, au trimis în judecată 250 de persoane şi au destructurat 5 grupuri organizate.

„În Vicovul de Sus am avut o si­tuaţie în care, contrabandiştii au vrut să intre cu maşina în patrulă, poliţiştii s-au fe­rit dar au ucis câinele patrulei”, poves­teşte Vasile Airinei de la DIICOT, Serviciul Teritorial Iaşi. În memoria lui Ruf, căci aşa îl chema pe câinele ucis de contrabandişti, organizatorii campaniei scot în faţă pe afiş modelul câinelui pregătit în găsirea dro­gurilor şi a tutunului.

Conform datelor din domeniul tutunului, din cele 20 de ţigarete dintr-un pachet, 18 merg la stat ca taxe şi accize, un sfert de ţigaretă rămâne profit şi restul se duce pe cheltuieli de producţie. Cu toate acestea, afacerea cu ţigări este printre cele mai profitabile din lume. Campania este organizată de Euromonitor Business Consulting Service prin www.faracontrabanda.ro în parteneriat cu Poliţia de Frontieră şi JTI.

The following two tabs change content below.