„THE GATES”, primul muzical din Moldova, atacă tema migraţiei

„THE GATES – Fii fericit în ţara Ta!” este unul din cele mai ample şi ambiţioase proiecte culturale din R. Moldova, la care s-a lucrat timp de cinci ani. Premiera spectacolului „THE GATES” ( „PORŢILE”) va avea loc la 30 şi 31 octombrie, pe scena Palatului Naţional.

Realizatorii acestui spectacol afirmă că e primul muzical clasic pluridimensional din republică, inspirat din realităţi dramatice, cu rezonanţă socială. Artiştii atacă problema migraţiei, care are un impact puternic asupra majorităţii cetăţenilor RM.

Muzica e semnată de compozitorul Ghenadie Ciobanu, căruia îi aparţin ideea şi libretul spectacolului. Potrivit compozitorului, subiectul are la bază „istoriile reale a două familii afectate de migraţie”, iar stilul pop-rock, ales pentru această creaţie de anvergură, este unul accesibil publicului larg.

„THE GATES”, în regia lui Sandu Vasilache, are o coregrafie spectaculoasă, semnată de Dumitru Tanmoşan. Din distribuţie fac parte Nicu Ţărnă, Boris Covali, Andrei Raeţchi, Valeriu Caradja, Irina Covali, Victoria Eftodenco şi Chiril Oarză.
Cu un buget de 2 milioane de lei, „THE GATES” impresionează nu doar prin partiţiunile muzicale şi compoziţiile coregrafice, dar şi prin efectele tehnice, obţinute datorită aparatajului modern, adus din SUA.

Genericul spectacolului ne sugerează să fim combativi, să nu cedăm în faţa dificultăţilor: „Fericirea e alături, fericirea e în noi, trebuie doar să vrem să o observăm!”.
I.N.

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)