The Economist: „Retorica prorusească a lui Dodon nu este altceva decât o metodă de a scurge de bani Occidentul şi pentru a evita reformele serioase”

dodon-despre-psdm-domnul-plahotniuc-pregateste-alt-troller-15309

Foto: agora.md

Publicaţia britanică „The Economist” relatează încălcările înregistrare în timpul alegerilor din R. Moldova precum şi despre o „alianţa secretă” care ar fi fost încheiată între Dodon şi Plahotniuc pentru a amâna reformele serioase. Mai mult, aceeaşi publicaţie susţine că recentele alegeri din R. Moldova nu ar reprezenta o luptă dintre politicienii proruşi şi proeuropeni, ci mai curând un domeniu politic dominat de interesele financiare ale oligarhilor moldoveni, şi nu cele geopolitice.

„Învingătorul alegerilor prezidenţiale din R. Moldova, Igor Dodon, este liderul socialiştilor, cel mai mare partid din parlamentul moldovenesc, formaţiune politică ce nu face parte din actuala coaliţie de guvernare. Dodon a acumulat 52,3% din voturi, iar contracandidata sa, Maia Sandu, 47,7%, aceasta a fost ministră a Educaţiei şi consilieră a Băncii Mondiale. Campania acesteia s-a întemeiat pe o platformă anticorupţie”, observă autorul.

„În calitate de ministru al Educaţiei din 2012–2015, Maia Sandu a câştigat popularitate prin eradicarea corupţiei din sistemul de învăţământ. Sondajele arată că aceasta este văzută drept cel mai puţin corupt politician din R. Moldova. Ea ar fi avut susţinere din partea diasporei moldoveneşti din Occident, însă nu şi din partea Rusiei”, se menţionează în articol.

„Susţinătorii lui Dodon au transportat mii de locuitori din Transnistria, teritoriu separatist controlat de Rusia. În plus, au fost înregistrate mai multe cazuri de pierdere sau terminare a buletinelor de vot în câteva ambasade din statele din Vest. Luni, 14 noiembrie, manifestanţi au ieşit pe străzi în Chişinău, pretinzând că Maia Sandu a fost lipsită de victorie. Aceasta a declarat că intenţionează să conteste rezultatele alegerilor la Curtea Constituţională, motivând că scrutinul a fost falsificat.”

„Este tentant să spui că aceste alegeri au fost o luptă dintre politicienii proruşi şi cei proeuropeni. Dar, de fapt, viaţa politică din Moldova este dominată de oligarhi motivaţi mai curând de interese financiare decât de cele geopolitice. Pavel Filip, prim-ministru, este strâns legat de Vlad Plahotniuc, cel mai puternic om de afaceri din Moldova şi cel mai nepopular om politic. Înainte de alegeri, Plahotniuc a spus că va susţine politicianul european cu cele mai mari şanse să învingă. Cu toate acestea, Victoria Bucătaru de la Asociaţia de politică externă, un think-tank moldovenesc, bănuieşte că Dodon şi Plahotniuc au avut o „alianţă secretă” pentru a o opri pe Sandu şi agenda de reforme a acesteia.”

„Aceasta anticipează că Dodon va întreprinde prima sa vizită, după cum a anunţat, la Moscova, precum şi alta la Bruxelles. În timpul campaniei sale electorale, Dodon a pledat pentru ruperea Acordului de Asociere cu UE, însă acest punct va fi ignorat, cel puţin pentru că UE, statele sale membre, şi SUA oferă Moldovei o asistenţă financiară enormă.”

„După ce a fost furat un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc în 2014 (probabil de către oligarhii locali), R. Moldova este dependentă de asistenţă din partea FMI pentru a sprijini sistemul său financiar. Bucătaru crede că retorica prorusească a lui Dodon este o cale pentru a face presiune asupra Occidentului pentru a păstra asistenţa financiară şi, în acelaşi timp, pentru a evita reformele serioase.”

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)