The Economist: „R. Moldova este cea mai mare dezamăgire”

Premierul R. Moldova, Pavel Filip, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Foto: The Economist

Prestigioasa publicaţie britanică The Economist a publicat un comentariu în legătură cu summitul de la Bruxelles, al cincilea pentru Parteneriatul Estic, din care fac parte Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Referindu-se la situaţia din Republica Moldova, autorii au menţionat că „dacă Republica Moldova a fost lăudată anterior la Bruxelles, acum liderii europeni sunt neîncrezători. Mai mult, UE a suspendat fondurile pentru reforma justiţiei, văzând că nu există nicio schimbare”, ziarul britania, citat de jurnal.md.

„Parteneriatul a fost conceput pentru a apropia cele şase state de UE, dar fără promisiunea de a deveni membre. Republica Moldova este probabil cea mai mare dezamăgire”, se mai arată în articol. „Ţara a căzut sub influenţa lui Vladimir Plahotniuc, un oligarh care pretinde a fi prooccidental, dar care cooperează cu preşedintele prorus. Un exemplu este votul pentru o lege electorală care va împiedica reformatorii autentici. Mai rău, din băncile din RM a fost furat, cel puţin, un miliard de dolari”, punctează prestigioasa publicaţie.

Amintim că liderii Uniunii Europene şi ai celor şase ţări din Parteneriatul Estic au adoptat o declaraţie la finalul reuniunii. În document se arată că, din nefericire, în Republica Moldova şi Georgia, multe reforme stagnează.

Totodată, semnatarii se referă la necesitatea intensificării luptei împotriva spălării banilor.

Precedentul summit pentru Parteneriatul Estic a avut loc la Riga, în 2015.

  • Iacob Tofan

    Ce am făcut Eu pentru Stat ?
    Ce a făcut Statul pentru Mine ?

    28.11.2017

    Despre capacitățile și incapacitățile Demnitarilor de Stat

    Am început activitatea pedagogică la 20 august 1962.
    Prima specialitate este fizica.
    Activitatea mea poate fi divizată în 2 părți: prima în perioada sovietică, iar a doua – după indepenendență. Îmi plăcea să cunosc multe și de aceea am participat și la concursul republican televizat “Noi și legea”, unde am avut și un
    premiu.
    În perioada sovietică s-a întâmplat să mi se încalce drepturile, dar am găsit și dreptatea.
    În perioada indepenendenței, Demnitarii noștri de Stat ne vorbesc că trăim într-un Stat de Drept, însă într-adevăr trăim într-un Stat, unde dreptatea nu e la fundul mării,
    dar la fundul oceanului, adâncimea căruia e mult, mult mai mare decât al mării.
    În anul de studii 2009-2010, după ce feciorul directorului fostului L. T. „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini a susținut examenul de bacaulaureat la fizică pe nota 10, ilegal am fost lipsit de jumătate din orele de sarcină didactică.
    Nefiind lacom, n-am protestat, aveam și pensia.
    Peste 2 ani, exact în ziua împlinirii a 50 de ani de activitate pedagogică, am fost „DECORAT” cu un „şut în fund” de la locul de muncă de către același director, chiar dacă activam cu jumătate de salariu.
    Asta din punctul de vedere al omeniei și legislației.
    Din punctul de vedere al specializării: După o oră academică de frământare asupra unei probleme de matematică în fața clasei a 7-a ( Dl director îl înlocuia pe Dl
    Petre Păgînu ), a intrat în cabinetul de fizică și i-am rezolvat-o eu în câteva minute.
    Despre legitimitatea „şutului” mi-a răspuns Nicolae Timofti în cadrul emisiunii “Moldova în Direct” cu o minciună bâlbâită, prin care și-a bătut joc de Legea fundamentală a Statului.
    Mai știu, că minciuna spusă bâlbâit a acționat asupra Curții Constituţionale, care după aproape nouă luni de la sesizarea depusă de deputatul Sergiu Sîrbu a “născut” hotărârea discriminatorie din 23 aprilie 2013, care a
    declarat Constituţională eliberarea din funcție a pedagogilor, care au atins vârsta de pensionare.
    Aceeași minciună bâlbâită l-a impus pe Radu Panțîru să-mi respingă cererea mea depusă la CEDO cu un motiv fictiv.
    A început scurgerea celei de a 32-a lună de zile de când meditațiile mele despre discriminarea cetățenilor simpli de către Justiție și Legile ei au devenit publice și erau prezente aproape zilnic.
    Din cauza INCOMPETENȚELOR personale, Demnitarii noștri de Stat susțin HALTURA în toate DEPARTAMENTELE,
    care-s exagerat de multe și cu eficiență extrem de mică.
    Exemplu: poliția de frontieră Edineț, CPDOM -- nu rezolvă absolut nimic.
    Această susținere a HALTUREI se manifestă prin următoarele:
    1. Prin emiterea Deciziilor, Hotărârilor și Legilor nechibzuite, care au fugărit și mai fugăresc cetățenii din țară, pe alții îi provoacă la sinucidere, iar cei rămași sunt umiliți.
    2. Demnitarii de Stat au contribuit la furtul miliadelor din bănci, DEOARECE sunt foarte lacomi.
    3. Demnitarii de Stat au continuat să doarmă și după emiterea Hotărârii Curții Constituţionale din 04 martie 2016. Am ajuns la rezultatelele dezastruoase la alegerile
    prezidențiale -- 2016.
    4. Demnitarii de Stat păstrează Legea despre Salarizare, după care unii primesc sute și zeci de mii de lei, iar cei de rând abia ajung la 1-2 mii.
    5. Demnitarii de Stat primesc îndemnizații pentru anii munciți în cazul ieșirii la pensie, iar poporul simplu n-are acest drept.
    6. S-a petrecut modificarea Legii de Pensionare, însă aceasta s-a făcut ca de obicei incompetent, gen HALTURĂ de Demnitari fără soveste și rușine.
    Ce reformă se face în secolul al 21-lea, dacă iarăși avem și în noua lege de pensionare categorii de pensionari și formule separate de calcul ?????
    DISCRIMINAREA A FOST!!!!!
    DISCRIMINAREA A RĂMAS !!!!!
    Am aflat procentul de indexare a pensiilor invalizilor de categoria 1. După MARELE TAM-TAM făcut de Premierul Filip, pensia lor a crescut cu 18,4 %. Aceasta-i cam
    la nivelul indexării inflaționale.
    Am aflat și procentul indexării pensiilor celor, care
    au muncit până la vârsta legală de pensionare. Acesta constituie la unii aproape 7 %, care-i mult mai jos de nivelul indexării inflaționale, iar altora -- nimic.
    RUȘINE!!!!!
    7. Leul se devalorizază accelerat, inflația și prețurile medicamentelor s-au dublat.

    Unde-i Legea, Domnilor ?????

    8. Hotărârile Curții Constituţionale, CEC, CSJ, CSM și CCA – rabat politic la comandă.

    Așa “tare ne iubesc”, că ne-au lipsi și de aier, însă nu pot captura și Atmosfera.

  • Iacob Tofan

    28.11.2017

    Despre judecătorii din viața mea

    Prima întâlnire a fost cu judecătoarea Judecătoriei raionale Edineț, Dna Maria Eftodi în anul 2009, în privința legalizării anexei construite la saraiul în care locuiesc și astăzi ( n-a fost legalizat la timpul necesar din cauza decesului soției), ce-mi permite să nu ies iarna din camera de locuit direct în omăt. Mi-a refuzat. Cauza – a dorit ceva “la labă”, cum se spune în popor.

    Altă întâlnire a fost cu judecătorul aceleiași Judecătorii Edineț, Dnul Anatolie Rusu. Cu acesta m-am întâlnit din
    cauza lezării dreptului la muncă, declarat de Constituția RM.

    Prin Hotărârea de la 20 martie 2013 Dlui a declarat: Constituția RM nu dă dreptul cetățeanului RM la muncă.

    ATENȚIE !!!!!

    Această Hotărâre a fost emisă înainte de “nașterea prematură” a Hotărârii ANTICONSTITUȚIONALE a Curții
    Constituționale din 23.04.2013.

    Altă întâlnire a fost de acum la Curtea de Apel Bălți cu o
    echipă de judecători: Eduard Ababei, Natalia Chircu și Nina Matveeva, care la fel au declarat:

    Constituția RM nu dă dreptul cetățeanului RM la muncă.

    Această echipă trebuia să prezinte Decizia pe data de 02 iulie 2013, însă ea n-a fost citită, deoarece lipsea Preşedintele şedinţei Dl Eduard Ababei. Eu am fost prezent la Curte, iar directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini lipsea.
    Înseamnă că el a fost informat.
    De aici concluzia: directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini, pentru a i se îndeplini
    doleanțele, a mai dat și mită. În zilele noastre judecătorii nu îndeplinesc doleanțele fără a primi “la labă”? NU-I AȘA ?
    Despre acest lucru a fost informată și Curtea Supremă de Justiție.
    Nici un efect.
    Următoarea întâlnire de acum a fost virtuală la Curtea
    Supremă de Justiție cu echipă de judecători: Ala Cobăneanu, Tatiana Răducanu și Sveatoslav Moldovan, care la fel au declarat:
    Constituția RM nu dă dreptul cetățeanului RM la muncă.
    Au mai fost încă doi judecători virtuali, Radu Panțîru de la CEDO, care după acea minciună bâlbâită mi-a respins cererea mea depusă la CEDO, cu un motiv fictiv și “principalul judecător”, Nicolae Timofti, care încă la 1 octombrie 2012 și-a bătut joc de Constituție în fața tuturor
    spectatorilor canalului TV Moldova 1.
    Zece judecători, plus încă nouă de la Curtea Constituțională, care nu respectă Legea Fundamentală a Statului Republica Moldova.
    Deoarece, în fiecare caz eram sigur că dreptatea e de partea mea concluzionez:
    La emiterea deciziilor și hotărârilor judecătorii noștri nu urmăresc prevederile Legilor, dar, dacă ai dat “la
    labă” – ai dreptate, altfel -- “izvini”.
    JUDECĂTORII reprezintă o altă MIZERIE a societății, iar mizeriile, după cum se știe, se lipesc și se susțin reciproc.
    Judecătoarea Curții de Apel Chișinău Dina Rotarciuc este nemulțumită de pensia care i-a fost stabilită de Casa Națională de Asigurări Sociale.
    Doamnă, eu nu mai am ce spune. Totul am spus timp de peste 32 de luni de zile. Ați călărit destul poporul simplu al Moldovei. Și așa e prea mult în comparație cu cetățenii, care au contribuit mult mai mult prin muncă cinstită la dezvoltarea acestui stat, furat, încătușat de guvernanți și complicii lor.
    Administrațiile raionale au fost capturate de către PD în ziua suplimentară de scrutin electoral din 28 septembrie 2014.
    De peste 2 ani guvernarea a trecut la regim de noapte. Din acel moment în Moldova totul se face în întuneric.
    În Moldova e un întuneric total în ceea ce privește guvernarea, CC, CSM, CSJ, CEC, CCA și a. m. d.

    Denigrarea Oamenilor care le prevestesc viitor neplăcut, tot se face pe întuneric, accentuiază nimicnicia și josnicia denigratorilor.

    Despre capacitățile și incapacitățile Demnitarilor de Stat:

    CAPACITĂȚI: Susținerea și promovarea a tot ce contribuie la îmbogățirea lor și aliaților.

    INCAPACITĂȚI: De a avea soveste și omenie.

    Toate acestea, dar și multe altele, ne conving: suntem
    guvernați de niște elemente cu chip de om și suflet de fiare, iar ANIMALELE nici RUȘINE nici SOVESTE N-AU.

    La incapacitățile Demnitarilor de Stat cu timpul s-a adăugat încă o molimă – MINCIUNA.

    Și iată – MINCIUNA ne este PREȘEDINTE.

    Tot ce scriu în decursul acestor peste 31 de luni de zile au fost confirmate prin arestarea masivă a judecătorilor și executorilor judiciari ( semn bun ), dezvăluirile făcute de deținutul Veaceslav Platon, prin numărul exagerat de alegători în listele electorale, sesiunea Parlamentului din 03.10.2016, alegerile prezidențiale -- 2016 cu fraude criminale și multe, multe alte fapte.
    Mulțumesc Congresului SUA pentru implicare și celor care au atras atenția Congresului la captivitatea Statului nostru.
    Mulțumesc concetățenilor din Diaspora Occidentală. Am mare încredere în capacitățile lor, calitate care i-a provocat să se rupă de la meleag, de copii și părinți, n-au dorit să se afle sub guvernarea coruptă și incompetentă.

  • Iacob Tofan

    28.11.2017

    Despre discriminarea nerușinată a pensionarilor RM și nu numai

    Domnilor DEMNITARI, oare fiecare cetățean al RM e
    obligat să cunoască toate legile și codurile, pentru a putea bate alarma în caz de încălcare a drepturilor?
    În Codul fiscal al Republicii Moldova scrie:

    Capitolul 5

    ÎNLESNIRI LA PLATA IMPOZITULUI PE BUNURILE IMOBILIARE

    Articolul 283. Scutirea de impozit
    (1) De impozitul pe bunurile imobiliare sînt scutiţi:
    a )………………………….. ș. a. m. d.
    h) persoanele de vîrstă pensionară, ș. a. m. d.
    i ) ………………………….. ș. a. m. d.
    Ajungând la vârsta de pensionare, am fost scutit numai parțial de impozitul pe bunurile imobiliare.
    Asta e situația mea, dar poate și a altora.
    Altă problemă, care, la sigur e a tuturor pensionarilor și chiar a nepensionarilor.
    Muncind 50 de ani în școlile Statului, am construit și o gospodărie individuală, care, spre final, vreau să o fac cadou copiilor.
    De ce copiii mei trebuie să plătească impozit Statului pentru acest cadou?
    Eu am construit această gospodărie din salariul impozitat.

  • Iacob Tofan

    28.11.2017
    Diverse

    Domnilor și Doamnelor, sunt convins, RM are foarte mari resurse de minți lucide și oameni demni. Avem foarte mulți oameni demni de ai noștri în toate statele globului pămîntesc. Sunt sigur, aceștea-s rarități, care s-au
    dezvoltat pe cont propriu sau datorită părinților demni, deoarece în gimnazii, licee avem profesori de fizică și matematică, care nu-s capabili să resolve probleme de clasa a 7-a la obiectul lor respectiv. Ei sunt cei mai vurneabili spre HALTURĂ, ei educă oameni corupți. Mă scuzați, dar asta-i realitatea.

    Despre ipocrizia democraților

    Ipocrizia democraților a început încă la 28 septembrie 2014, când ei și-au organizat și petrecut un surplus de o zi la scrutinul electoral. Au capturat organele juridice și de conducere a majorității raioanelor Republicii.

    O nouă victorie ipocriză a PD: Au mai fost cumpărate 21 de
    jigodii omenești.
    Următoarea țintă ipocriză a PDM: Votul mixt -- Obținerea
    dreptului de a “băga” în Parlament alte jigodii omenești, acaparate la 28 septembrie 2014.

    Stimați concetățeni, votanți ai socialistului Igor Dodon, care a dorit și mai dorește să orienteze Republica Moldova
    pe urmele Ucrainei !
    Din voie sau din sărăcie, V-ați făcut trădători al
    MELEAGULUI NATAL.
    Stimați concetățeni, locuitori ai Transnistriei, Găgăuziei
    și raiuoanelor masiv populate de ruși, ucraineni și alte etnii, votanți ai socialistului Igor Dodon!

    Ați mârșăvit stima și toleranța acordată vouă de către băștinași. Din voie sau din sărăcie, V-ați transformat în
    oameni “folosiți”. RUȘINE.

    Socialiștii s-au înglodat pînă peste urechi. Gălăgia voastră pe la diferite emisiuni nu Vă mai salvează. aveți soveste, DACĂ VĂ MAI CONSIDERAȚI OAMENI.

    Domnilor, AVEȚI SOVESTE ȘI OMENIE. Luați exemplu de la DEMNITARII ONEȘTI din străinătate.
    Domnilor DEMNITARI !
    Domnilor PROCURORI !
    Domnilor JUDECĂTORI !
    Sunt foarte indignat de feciorul prietenului meu din copilărie, Visarion Gamurari, care s-a încadrat ca purtător de cuvînt pentru Coordonator. Consider că îl aranjază salariul. Altă explicație n-am, însă, consider, fiul batjocorește memoria tatălui decedat.
    Domnilor, oare nu Vă mustră nici un pic conștiința ultimele evenimente ce se petrec în justiție, în Parlament, în CC și CCA ?
    Acestea nu-s organe ale POPORULUI.
    POPORUL a ajuns la limita răbdării. Păcat.
    Sunt convins, în curând se va împlini și dorința mea, deoarece “funiile” Vi se scurtează accelerat.
    În curând “priponul”, dacă nu “parul” Vă v-a lovi în frunte.
    Cât nu-i prea târziu, CO-REC-TA-ȚI-VĂ măcar spre final !!!!!
    Veți obține niște scutiri.
    Mulțumesc din suflet tuturor, care mi-au urmat sfatul. Să fiți sănătoși și mari succese.

    Cetăţenii Republicii Moldova la PROTESTELE lor demonstrează așa numitului Președinte și Coordonatorului,
    că convingerile POPORULUI diferă RADICAL de ale lor, care sânt criminale față de POPOR.
    Onorarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia sunt obligatorii pentru Parlament.
    Ignorarea acestor recomandări reprezintă o crimă a Parlamentului față de PROPRIUL POPOR.
    Pentru Dl Dodon: Ați ales CEL MAI RĂU MODEL de
    Președinte.
    Am observat că, Coordonatorul face aprecieri după următorul algoritm:
    Dacă a primit cineva la moacă atunci “a fost POPORUL”
    altfel “a fost un grup foarte mic de cetățeni”.
    Guvernul RM răsplătește pe cei care au contribuit la aducerea lui Dodon la Președenție.
    Vom contribui “onorific” la plata pensiilor transnistrienilor.
    Nu era destul alimentarea cu energie electrică din Transnistria și Energokapitalul, la care ne-au reântors.
    Președintele Dodon și-a mulțumit preoții agitatori în perioada scrutinului prezidențial. “Bravo”, preoți!
    Parlamentul și Guvernarea actulă sunt niște criminali pentru propriul popor. La fel și artiștii, care au venit să distreze criminalii.
    Pentru Liderii PPDA și PAS: U-NI-ȚI-VĂ și ve-ți avea succes.
    Felicitările și mulțumirile mele Domnilor Anatol Durbală și Constantin Cheianu de la Jurnal TV, Domnilor Sergiu Tofilat, Andrei Popov și Vasile Botnaru de la TV8, precum și Doamnelor Domnica Manole și Ana Ursachi !
    DECLARAȚIA Președintelui Dodon LA POSTUL TV ROSSIA-24 la 24.08.2017
    Dodon vrea să decoreze cu distincţii de stat militarii ruşi din Transnistria.

    DECLARAȚIA Președintelui Dodon la Taraclia pe data de 17.10.2017: Cei mai PATRIOȚI ai RM sânt bolgarii și găgăuzii. Dar de ce moldoveanul de la Sadova nu este PATRIOT ? Vinovatul este Putin cu investițiile sale pentru acest individ și imoralitatea acestuia.
    STIMAȚI CETĂȚENI AI REPUBLICII MOLDOVA !
    ACESTE DECLARAȚII SUNT CULMEA TI-CĂ-LO-ȘE-NI-EI .
    CON-CLU-ZI-O-NA-ȚI !
    JURIȘTII PATRIOȚI AU DE LUCRU.
    LE DORESC MULT CURAJ ȘI SUCCESE !
    SUSȚIN inițiativa Societății Civile pentru Referendumul contra votului mixt. VĂ DORESC SUCCESE !
    Ceva și mai proaspăt:
    Șomerii vor fi obligați să muncească gratis la solicitările Primarilor. Aceasta, pentru a oferi Guvernanților posibilitatea să nu mai pună nici un deget la reabilitarea întreprinderilor, pe care ei însuși le-au devalorizat, ruinat, iar apoi, le-au vândut ca metal uzat, îmbogățindu-se și construdu-și castele. Exemplu de vînzare ca metal uzat – Fabrica de zahăr din Briceni.