The Act of Killing, reconstruirea unui măcel

„E interzis să ucizi. În consecinţă, toţi criminalii sunt pedepsiţi, cu excepţia celor care ucid în grupuri mari şi în sunet de trompete”, spune motto-ul filmului The Act of Killing.

Indonezia nu a avut comisii ale adevărului şi ale reconcilierii, nici procese şi nici memoriale pentru victime ale crimelor trecute, aşa cum s-a întâmplat în Rwanda şi Cambodia. De-a lungul celor 32 de ani ai guvernului militar condus de Generalul Suharto, ţara şi-a cosmetizat istoria sângeroasă printr-o naraţiune oficială care a glorificat genocidul anilor ’65-’66, când aproape un milion de presupuşi comunişti au fost omorâţi de către miliţiile însetate de sânge.

Descris de către autorii săi ca un „documentar al imaginaţiei”, The Act of Killing explorează acest capitol neatins al istoriei Indoneziei invitând un grup al foştilor „ucigaşi de comunişti” să refacă acţiunile lor criminale în stilul filmelor care aparent i-au inspirat sau catalizat. O examinare suprarealistă, epuizantă emoţional, a atrocităţii umane şi responsabilităţii, filmul urmăreşte traseul terapeutic al unui individ, de la expunerea performativă a celor mai întunecate margini ale sufletului său către înţelegerea ororii absolute a actelor sale. Filmul ne invită totodată să reflectăm asupra implicaţiilor alegerii colective de „a uita” porţiuni întregi ale trecutului istoric.