TEXT INTERZIS LA ZIARUL „TIMPUL” // Poveste de Crăciun (IV)

Cei care citesc cu regularitate Timpul știu că începând cu 2014 sfârșesc anul cu o Poveste de Crăciun, o istorie tragico-comică despre clasa noastră politică, cu elemente de morală (http://www.timpul.md/articol/poveste-de-craciun-68136.html). Toate poveștile au fost impregnate de politic, lucru care se pare că n-a ajutat la prea multe, ceea ce nu mă descurajează, ci, din contra, mă determină să schimb perspectiva.

În primul articol vorbeam de cei cu facultăți la Iași, București, Cluj, Timișoara, Oradea, Galați sau Craiova, cei cu studii prin Europe și Americi, care erau atunci peste tot în guvern, parlament, ministere, agenții, procuraturi, judecătorii, poliție, medicină sau universități, și care aveau posibilități reale de a lua decizii, pentru a schimba decisiv situația într-o țară care este gata să se scufunde. Dar care nu au avut curajul și integritatea morală de a înfrunta aisbergul plahotniucilor, filaților, lupilor, diacovilor, dodonilor, usaților, pentru care scufundarea corabiei R. Moldova este benefică, deoarece ei și-au mutat bogățiile pe alte corăbii sau pentru că bogățiile vasului scufundat le pică în buzunare. În cel de-al doilea articol constatam că au fost în Țara Moldovei trei Vlazi și au rămas doi, Domnul Pi. Cam așa s-a încheiat leatul 2016 pentru moldoveni. Așa a fost. A fost și 2017. Și așa se pare că va fi și în 2018.

Regimul cu „față europeană”

Cândva, în timpurile „luminoase” ale Uniunii Sovietice exista încrederea că socialismul poate avea față umană. Asta după ce a omorât milioane de oameni prin gulaguri, închisori și lagăre de concentrare. Actuala guvernare „proeuropeană” se consideră și ea europeană și pretinde că ne reprezintă aspirațiile de integrare. Dar, potrivit sondajului ADS din decembrie 2017, 37,4% din respondenţi consideră că 2017 a fost mai greu decât anul precedent, 42,8% cred că a fost la fel de greu, iar 17,5% sunt de părerea că acest an a fost mai uşor decât anul trecut. Prin urmare, 80% din populația acestei țări cred că situația în această țară este catastrofală și imposibil de suportat.

Cauza acestui rău este identificată în persoana Domnului Pi, liderul oficial și neoficial al acestei guvernări, iar oamenii preferă orientarea euroasiatică (42%) față de cea europeană (36%), ceea ce este un rezultat catastrofal pentru cei de la putere. În concluzie, în actuala guvernare „proeuropeană” este tot atâta europenism, cât umanism avea regimul comunist.

Primari cu duble standarde

În anul care a trecut, Domnul Pi și-a dorit și mai mult să iasă în evidență, să-l vadă lumea. S-a făcut și mai vizibil, a venit chiar și la recepția de 1 decembrie de la Ambasada României, a devenit șef de partid care dă instrucțiuni ce îi depășesc atribuțiile, încearcă să se desprindă de foița pe care o citește transpirând. Dar lui îi stă mai bine să facă combinații în culise, să nu-l vadă alții. De asta și-a cumpărat cățeluși care să latre în locul lui, cum ar fi Sârbu sau Gamurari. Apropo, pline de ulimiști PD și guvernarea, dacă vă uitați atent, ca și ULIM de pediști, dacă veți verifica listele studenților pediști înmatriculați acolo.

Cel mai spectaculos Domnul Pi a rezolvat în 2017 problema primarilor moldoveni. Pe unul l-a alungat la Moscova (Usatâi), pe altul l-a băgat în arest la domiciliu (Chirtoacă) și a pus în locul său propria „fufă”, iar pe altul (Șor) l-a lăsat în funcție fără grijă. De ce? Usatâi îi încurcă lui Dodon, dar de Dodon are nevoie Domnul Pi. Usatâi e bandit de calibru, de care Domnul Pi se teme, iar Moscova îl ține la sân pentru ca, la momentul oportun, să-l proiecteze în R. Moldova. Poate în locul lui Dodon, poate în locul Domnului Pi. În plus, Domnul Pi are nevoie doar de Dodon, gălăgios și antioccidental, pentru ca el să pară băiatul bun pentru viitorul european al R. Moldova. Și de Șor are nevoie Domnul Pi, are partid și poate rupe voturi de la opoziție. Iar dacă intră cu noroc în parlament, îl poate ajuta mult pe Domnul Pi. Cu Dorin lucrurile stau mai complicat, aici Domnul Pi are nevoie de primărie, să îngroape PL-ul și să-i facă loc lui Șalaru în viitorul parlament. Care de asemenea îl poate ajuta mult.

Dilemele Domnului Pi

Problema Domnului Pi este ambiția, orgoliul și frica sa. Ambiția de a arăta că el poate face ce vrea în țara asta, orgoliul împotriva celor care îl critică și înfruntă, și frica de a pierde totul și a fi încătușat. Sau mai rău chiar. Mulți vorbeau că vrea să devină prim-ministru. Desigur, vrea și el o funcție, să poată ieși în lume, în sfârșit, liber și nestingherit, și nu sub diferite măști de „coordonator” sau „cardinal” fără biserică. Numai că are mai multe dileme. Este cam bâlbâit pentru a putea lega ceva articulat și fără hârtie. Dar și-a rezolvat problema, îl pune pe Gamurari să hămăiască. Sau pe Sârbu. Îi pune în dilemă pe occidentali, pentru care obligaţia de a-l întâlni și a-i strânge mâna va fi una penibilă. Dar poate trec și peste asta pentru a ne arăta că trebuie să salveze aparențele de stabilitate. Cea mai grea dilemă o va avea însă Dodon, care va trebui să-l instituie ca premier, câtă frământare și agitație va avea președintele care luptă cu corupția și oligarhia, cu Istoria Moldovei subțioară. Desigur, Domnul Pi îl poate salva, suspendându-l din funcție și păstrându-i intactă virginitatea pentru electoratul său cretin. Iar parlamentul docil să-l instituie.

Groapa de gunoi a guvernării

Se pare că, frământat de aceste dileme, Domnul Pi a ales altă cale. Cel puțin pentru moment. Primul pas a fost inițierea unei reforme ample și ambițioase a administrației publice centrale. Fără dezbateri și fără a se consulta cu lumea pe care a ținut neapărat să o prezinte personal. Dar problema nu constă în reformă, ci în legitimitatea politică a guvernării, care a fost încropită și numită noaptea, în lipsa de reprezentativitate a PD, pentru că principiul fundamental al puterii este scorul electoral în alegeri parlamentare, unde partidul Domnului Pi a acumulat vreo 10%.

Prin urmare, scopul principal este concentrarea ministerelor pentru a nu le împărți cu alţii și a cotonogi PL. Concentrarea banilor și resurselor administrative. Concentrarea puterii. Acum să ne imaginăm că în parlamentul din 2018 vor intra două–trei formațiuni și PD va trebui să împartă puterea. Nu se va proceda oare la împărțirea ministerelor sau la fracționarea lor? Așa cum a fost în diferitele guverne AIE, când se dădea lui Ionică Ministerul Transporturilor, iar lui Vasilică cel al Construcțiilor. Ca să-i împace pe toți. Ministerul Educației, Cercetării și Culturii va fi fărâmițat pentru a se da tuturor câte o bucată de putere. Ionică va lua educația, Vasilică – cultura, iar Todirică – tineretul și sportul. Ce nu faci pentru un compromis asupra puterii și viitorului european?

Al doilea pas a fost decizia de remaniere guvernamentală, pe care, de asemenea, a decis să o anunțe personal, umilind și lăsând suspendate instituțiile statului care ar fi trebuit să anunțe acest lucru, în primul rând, prim-ministrul. Părerea mea e că s-a expus prostește, ar fi putut măcar pentru credibilitatea lui Filipaș să-i lase acest drept. Dar și mai prostește s-a făcut selecția noilor miniștri. Care tot vechi sunt, dar în altă ipostază. De Leancă și Gaburici nici nu-mi bat gura să zic ceva, lucrurile sunt clare demult. Penibilă este ipostaza lui Sandu Tănase, care este nevoit acum să facă tot ce-i spune Domnul Pi. Vrea – îl dă afară de la Curte, vrea – îl numește la Veneția, vrea – îl obligă să fie ministru, pentru a da impresia de credibilitate guvernării. În situaţia în care se știe că orice asociere cu actuala guvernare este un faliment politic și o stigmatizare pentru tot restul vieții.

Profeții pentru 2018

Există câteva variante avute în cap de Domnul Pi și oamenii din jurul său în anul care vine. Prima variantă – că ar intra în parlament cu PSRM și Platforma Sandu-Năstase. Evident că ambele ipostaze de eventuală alianță sunt jenante, iar una chiar imposibilă. Domnul Pi va încerca să ia de la PSRM cât mai mulți deputați, lucru deja folosit în cazul moșului senil și al PLDM, pentru a face o guvernare minoritară și a conduce din nou anticonstituțional. A doua variantă este că va reuși să bage vreun satelit-doi prin Parlament, vreun Șor, Leancă sau Șalaru, cu care să facă vreo alianță pentru guvernare, care, la fel, va fi minoritară și anticonstituțională. Pentru că majoritate pentru o asemenea guvernare nu va exista. Desigur dacă, Doamne ferește, nu va prelua atâtea voturi cât să conducă singur.

Ce avem de făcut în 2018?

Sunt mai multe de făcut în 2018 ca să nu se întâmple aceste lucruri. În primul rând, coalizarea tuturor forțelor antioligarhice. Stigmatizarea celor care se fac complici la guvernarea actuală și taxarea tuturor celor care nu vor intra sub această umbrelă drept complici ai oligarhiei. Nu avem timp de jucat de-a unioniștii, stataliștii sau europeniștii, toate sunt o iluzie cât nu demontăm acest regim oribil. Doi, trebuie să basculăm sistemul mixt și să ne întoarcem la votul pe liste de partid. Trei, să stimulăm revenirea diasporei.

În ziua alegerilor, moldovenii să vină într-o vacanță în R. Moldova, să-și vadă neamurile, să mai bea un pahar de vin și să voteze. Pentru că în diasporă votul lor va fi iar cenzurat. Și iar ne vom lamenta post-factum degeaba. Să veghem ca votul transnistrenilor să nu devină o ghiulea la piciorul viitorului european al R. Moldova. Și, desigur, să ne coalizăm într-un protest continuu și permanent contra actualei guvernări, pentru că așa vom convinge partenerii occidentali că ea nu este dorită, iar opoziția are o susținere pentru a deveni o alternativă la actuala putere.

Octavian Țîcu

Nota redacției JURNAL de Chișinău: Articolul de față urma să apară în ziarul „Timpul”, însă a fost respins de redacția acestei publicații.