Terapie prin animaţie

Cine crede că animaţia este un joc de copii n-a văzut şi n-a cunoscut Anim’estul.

Venit pentru prima dată la Chişinău, Festivalul Internaţional de Filme de Animaţie, Anim’est, şi-a propus să zguduie viaţa culturală şi din capitala noastră, nu doar pe cea din Bucureşti şi din Cluj-Napoca. Meritul îi revine unei echipe de oameni devotaţi şi îndrăgostiţi de animaţie, atât din România, cât şi din Republica Moldova.

Dumitru Marian, co-organizatorul din Chişinău al Anim’est, și-a propus să  învie viaţa culturală de la noi, să pompeze în oraşul nostru fluxul de evenimente ce au loc la Bucureşti, iar recunoaşterea animaţiei ca artă face parte din aceste obiective. Însă de la idee până la realizarea ei e drum lung. Întotdeauna. Iar Anim’estul n-a fost o excepţie. După o perioadă de lungi pregătiri şi tratative, s-a stabilit data şi locul. Dar mai lipsea ceva. Voluntarii. Era nevoie de o echipă de 30 de voluntari pentru a decora sala  cu afişe, pentru amenajarea gift-shopului, a guest şi press deskului,   pentru repartizarea invitaţiilor, vânzarea biletelor, întâmpinarea oaspeţilor, şi tot ce mai poate apărea pe parcurs.

Recunoaşterea animaţiei ca artă

Voluntarii s-au găsit rapid, cu toţii dornici de ajutor şi de implicare în tot ce ţine de organizarea unui astfel de festival. Tinerii entuziaşti s-au decis să facă parte dintr-un proiect despre care ştiau extrem de puţin. Pasionaţi de animaţie, împătimiţi ai artei sau pur şi simplu curioşi, ne-am adunat cu toţii la „Odeon”, spaţiul care urma să fie locul nostru de muncă pentru următoarele patru zile, ca să-i cunoaştem şi pe cei din echipa Anim’est de la Bucureşti: Mihai Mitrică, director Anim’est; Vlad Ilicevici, director executiv; Laurențiu Brătan, preşedintele Asociaţiei Esten’est şi coordonatorul Anim’est Chișinău; Toma Peiu, manager PR, şi Adi Marineci, fotograf.

În prima zi, am venit ceva mai târziu şi colegii mei se aflau deja în sală.  Am aruncat o privire ca să-mi dau seama ce fel de oameni s-au adunat şi ce putea să-i determine să se ofere pentru un asemenea proiect. Însă asta urma s-o aflu mai târziu. După ce i-am cunoscut mai bine pe toţi voluntarii,  mi s-a părut aproape incredibil că se pot aduna atâţia oameni diferiţi, cu care poţi avea o comunicare excepţională.

Adevăraţii profesionişti din culisele festivalului

Odată formată echipa, suntem gata să „rock’n’roll’’, vorba lui Vlad.

În patru zile de festival, publicul a avut şansa să vadă filme animate excepţionale, adevărate must see-uri: de la „Crulic”, „Persepolis”, „L’illusionniste” și „9”, până la scurtmetraje româneşti, germane, italiene, poloneze, franceze, dar şi moldoveneşti. În patru zile de festival, noi am învăţat ce înseamnă să lucrezi într-un astfel de proiect. Am devenit o echipă într-un timp foarte scurt, am ştiut să lucrăm organizat, fără să ne călcăm pe nervi, fără să ne stresăm. Cu mici excepţii, am reuşit să vedem mai toate filmele din program, chiar dacă timpul nu ne prea permitea să stăm în sală. În patru zile, am descoperit că oamenii din culisele  festivalului sunt adevăraţi profesionişti, motivaţi şi serioşi în ceea ce fac, şi,  în egală măsură, foarte calzi, deschişi, incredibil de modeşti şi spirituali. Şi  îndrăgostiţi ireversibil de Chişinău…

Marele succes al Festivalului l-a constituit programul nopţii de joi: „Creepy Animation Night”. Biletele s-au epuizat ca pâinea caldă, iar oamenii refuzau să plece atunci când auzeau că nu mai pot cumpăra altele. Unii făceau adevărate crize, pe alţii i-am văzut cu ochii în lacrimi, gata să plătească preţ dublu, doar ca să intre. Atunci mi-am dat seama că se poate şi că Festivalul a nimerit la el acasă. Pentru noi se anunţa o noapte plină, dar o aşteptam nerăbdători cu toţii. La datorie, ca nişte voluntari adevăraţi.

Un eveniment inedit pentru Chişinău

A fost neaşteptat să văd, la ora 23.00, sala „Odeon” plină până la refuz, iar  holurile cinematografului – supraaglomerate de tineri entuziasmaţi. Mi-am dat seama ca este un eveniment inedit pentru Chişinău şi că a fost un succes, mai ales pentru o primă ediţie. Şi pentru un oraş în care filmele de animaţie se confundă cu desenele animate pentru copii, iar animaţia în general nu este percepută ca gen al artei. Este incredibil cum, în patru zile, am învăţat să urmăresc, să citesc şi să înţeleg filmele de animaţie. Am învăţat că te pun pe gânduri şi te lasă cu întrebări. Că te răscolesc sau te revoltă. Că te ating, te emoţionează şi merită mai multă atenţie şi mai multă lumină asupra lor.

Anim’estul a fost o terapie pentru mine. O experienţă tămăduitoare, cu oameni deosebiţi, cu o comunicare de calitate şi cu relaţii frumoase. O lume aparte în care lucram cu toţii cu poftă, pentru a produce ceva calitativ. A venit într-un moment oportun şi mi-a oferit ceea de ce aveam nevoie.

Cred că aşa a fost pentru fiecare dintre noi. Nimeni dintre noi n-a nimerit   întâmplător acolo. Anim’est a venit, pentru fiecare, la momentul potrivit şi  cu un anumit scop. Şi cu siguranţă, am ieşit cu toţii marcaţi de acest proiect.

„Sunt pasionată de animaţie de când mă ştiu. Când am auzit de Anim’est,  mi-am zis că, în sfârşit, se face ceva şi la noi în acest domeniu, şi că n-am cum să-l ratez.”

Laura Munteanu, voluntar Anim’est

„Readaptarea la linişte după toată agitaţia din zilele de festival este cel mai greu lucru. Simt un gol în suflet şi mă amuză ideea cât de mult te poţi apropia de nişte străini în câteva zile.”

Nicolae Bulicanu, voluntar Anim’est

„A fost o experienţă unică, pe care n-am s-o regret niciodată. Am întâlnit oameni minunaţi.”

Elena Ababii, voluntar Anim’est

„Cu siguranţă, punctul forte al festivalului au fost oamenii şi atmosfera. M-am simţit omul potrivit la locul potrivit. Indiferent de oboseală şi de muncă, nu am avut motive să fiu supărat sau nervos. Era o stare permanentă de bucurie!”

Cristi Mariuţa, voluntar Anim’est

Mirabela BUTNARU