Telefonul Copilului asaltat şi de bunici: „Cum să ne educăm nepoţii?”

Interviu cu Svetlana Moisa, magistru în ştiințe sociale, managerul serviciului de asistență telefonică pentru copii cu numărul 116 111

4640_9921_179263184_584_365– Stimată dnă Svetlana Moisa, cum a apărut ideea iniţierii „Telefonul copilului”? Vă telefonează mai des adulţii ori copiii la acest telefon?

Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru copii a apărut din necesitate şi anume din nevoia copiilor de a discuta problemele cu care se confruntă și, nu în ultimul rând, nevoia adulților de a se informa despre modul în care să interacționeze cu propriul copil. Oferim consiliere psihologică, consultanță în domeniul protecției copilului. La linia noastră telefonică oricine poate sesiza un caz de abuz, de încălcare a drepturilor copilului. Apelul este gratuit, confidențial și anonim. În anul 2007, Comisia Europeană a aprobat o decizie privind rezervarea seriei naţionale de numere armonizate pentru servicii cu caracter social, iar în 2009 Comitetul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului a recomandat Republicii Moldova înfiinţarea liniei telefonice gratuite de asistenţă pentru copii. Serviciul a fost lansat la 4 iunie, curent, de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și este implementat de Centrul Internațional „La Strada”.

– De regulă, cu ce probleme se confruntă copiii care apelează la serviciul Dvs. şi ce îi frământă pe părinţi?

De obicei, părinţii ne apelează când se confruntă cu o problemă legată de educaţia copiilor. Ne adresează diverse întrebări, cele mai multe rezultând din comunicarea defectuoasă sau din lipsa de implicare în viața copilului, fapt care se soldează cu izolarea copilului sau adoptarea de către minor a unui comportament delincvent. De cealaltă parte avem părinţi care se confruntă cu probleme legate de hipertutelarea copiilor, care, în consecinţă, îi lipsește pe copii de autonomie, copiii încep să se îndepărteze de familie fără ca părinţii să înțeleagă motivul. Ne mai telefonează părinți ai căror copii, ajunşi la vârsta adolescenţei, au tentativa să înceapă viața sexuală prematur și nu cunosc cum ar putea să vorbească cu ei despre aceasta. În discuția telefonică cu copiii un moment important pentru noi este crearea unui dialog constructiv, de la egal la egal. Se face observat faptul că pentru ei contează mult să găsească acel sprijin necondiționat și acea comunicare, în timpul căreia să nu fie judecat sau învinuit de ceva. Apelurile de la copii vizează probleme ce ţin de ei personal, de frați, surori şi semenii lor din comunitate. În cele mai dese cazuri copiii relatează probleme de comunicare între ei înşişi sau adresează întrebări cum să procedeze într-o situaţie ori alta. În câteva cazuri au fost copiii care ne-au sesizat despre o problemă serioasă cu care se confruntă semenii lor, de exemplu, violența în familie sau hărțuirea online.

Tânărul aflat în faza de trecere de la copilărie la maturitate se confruntă adesea cu atitudini parentale contradictorii. Și părinților le este complicat a-i înţelege, pentru că nu știu cum să-și controleze emoțiile, cum ar fi furia, de exemplu. Le sugerăm să fie, la toate vârstele, cât mai aproape de ei, să le fie în acelaşi timp şi părinte, şi prieten confident.

– Cam câte apeluri sunt înregistrate zilnic la Telefonul copilului şi câte din ele sunt cazuri de abuz asupra copilului?

Pe parcursul a cinci luni, au fost înregistrate 991 de apeluri. Din numărul lor total, 452 au fost apeluri din partea copiilor, ceea ce constituie circa 46%, iar restul, 54%, sunt de la adulți. Deşi nu a fost încă lansată o campanie masivă de informare, numărul variază între 10 – 12 apeluri pe zi. Astfel, 70 de apeluri au vizat situații de risc în care a fost implicat un copil sau mai mulți minori, prin care am fost sesizaţi despre situații de violență, neglijență, cerșit, un potențial caz de trafic de copii, hărțuire online, abuz sexual al copilului.

– În ce mod au fost soluţionate? Au fost cazuri când a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine ori a altor instituţii abilitate pentru a ajuta un copil care s-a adresat la serviciul Dvs.?

Orice apel care vizează un copil ce se află într-o situație de risc este o situație gravă, dată fiind vulnerabilitatea copilului. După ce consilierii evaluează nevoile imediate şi potenţialul risc de expunere a copilului la violență, neglijare şi exploatare, informația este expediată către autoritatea tutelară locală, primarul localităţii sau la direcțiile raionale de asistență socială și protecție a familiei.
În cazul recepționării apelurilor din conținutul cărora identificăm semnele existenței unui pericol iminent pentru viața și sănătatea copilului, consilierii trimit imediat cazul către autoritățile și instituțiile competente.
Trebuie să remarcăm că, în 23 din 33 de cazuri, violența asupra copiilor are loc în mediul familial, iar în 10 cazuri violența s-a produs în afara familiei, copiii fiind supuși violenței de către persoane străine, în instituții preșcolare sau pe teritoriul zonelor de agrement. În cele 20 de cazuri neglijarea copiilor are loc în mediul familial și deseori este cauzată de iresponsabilitatea părinților consumatori de alcool. Deseori situațiile de violență sau neglijență faţă de copil sunt raportate de adulți.

– Cât de des copiii care telefonează reclamă frica, singurătatea, anxietatea şi alte probleme ce rezultă din lipsa de comunicare ori dintr-o comunicare defectuoasă cu maturii? În ce împrejurări li se acordă consiliere psihologică?

Copiii chiar dacă nu ne spun deschis despre trăirile lor, în discuție se face observată lipsa de afecțiune sau de comunicare cu părinții ori cu îngrijitorii. Avem copii care ne telefonează ca să discute cu noi despre ceea ce li s-a întâmplat la școală sau la joacă, „Am învățat pentru școală o poezie, vreți să o auziți?”, „Colegii de clasă nu vor să prietenească cu mine, ce să fac?”, ceea ce ne face de asemenea să credem că acești copii nu au cui să-și împărtășească impresiile unei zile sau experiențe trăite.
Copiii apelează pentru a se informa despre drepturile lor, ca, de exemplu: „Începând cu ce vârstă pot să aleg unde să îmi fac studiile?” sau „Cum pot să le explic părinților că am dreptul să aleg singur unde să îmi continui studiile?”

– Cât de frecvent sunteţi contactaţi de copiii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare, care sunt problemele pe care le reclamă?

Nu prea des. Sau cel puțin în apelurile lor ei nu au menționat că părinții le sunt peste hotare. Mai des ne contactează bunicii copiilor ce au părinți în străinătate. În aceste apeluri suntem întrebați cum ar putea să își educe nepoții, deoarece metodele prin care își educau propriii copii nu sunt actuale în raport cu nepoţii și uneori situația le scapă de sub control.

– Ce sfaturi utile le-aţi putea da părinţilor, în baza cazurilor şi problemelor semnalate de copii la Telefonul Copilului?

Să acorde mai mult timp şi afecţiune copiilor. Copiii au nevoie de hrană emoţională, de protecţie, afecţiune exprimată în cuvinte şi comportamente pozitive din partea părinţilor. Să comunice cu copiii. Comunicarea reprezintă cheia spre crearea relaţiei armonioase a părintelui cu propriul copil. Să se informeze despre particularitățile de vârstă ale copiilor, ca să-și dea seama ce se întâmplă cu copilul la o vârstă sau alta. În evoluţia copilului apar perioade de criză, în care conflictele dintre părinţi şi copii se acutizează. Una dintre cele mai critice şi hotărâtoare perioade pentru conturarea personalităţii viitorului adult este etapa adolescenţei. Tânărul aflat în faza de trecere de la copilărie la maturitate se confruntă adesea cu atitudini parentale contradictorii. Și părinților le este complicat a-i înţelege, pentru că nu știu cum să-și controleze emoțiile, cum ar fi furia, de exemplu. Dar, per ansamblu, le sugerăm să fie, la toate vârstele, cât mai aproape de ei, să se transpună, în cazurile mai complicate, în lumea, situaţia lor concretă, să le fie în acelaşi timp şi părinte, şi prieten confident.

The following two tabs change content below.