„Teatrul Naţional din Bucureşti va veni în fiecare an cu un spectacol la Teatrul Național din Chișinău”

ion-caramitru- pozaInterviu cu Ion Caramitru, director al Teatrului Național din București, președenite al UNITER

– Stimate dle Ion Caramitru, de ce până în 2014 nu a fost posibil un schimb de turnee între Teatrele Naţionale din Bucureşti şi Chişinău? Proiectul „Teatru Românesc la Bucureşti şi Chişinău” este genul de evenimente rare, care se produc după o aşteptare de zeci de ani?

Vorbisem mai demult cu fostul director al Teatrului Național din Chișinău despre un schimb de turnee cu Teatrul Național din București (TNB – n.n.), dar intenția nu s-a materializat. În plus, cred că și Dumnezeu a ales această perioadă, pentru că și Naționalul din Chișinău are spectacole remarcabile, și noi, și turneele reciproce au putut să arate în ambele părți cele mai bune montări pe care le avem la zi în repertoriu. S-au găsit și bani, am beneficiat de un sprijin foarte important din partea Institutului Cultural Român, am mai găsit și doi sponsori importanți, OMV Petrom şi Biofarm.

– Unde şi când i-aţi întâlnit pentru prima dată pe Petru Hadârcă şi pe colegii săi de generaţie?

I-am întâlnit în 1981, pe când erau studenți la Școala de Teatru „B. Șciukin” de pe lângă Teatrul Vahtangov. Eu am prezentat atunci un spectacol Eminescu la Moscova, împreună cu Tudor Gheorghe. Studenții de la Chișinău veniseră să ne asculte, ne-au așteptat după spectacol și am petrecut cu ei aproape toată noaptea vorbind despre Eminescu, despre limba română, despre teatru. Acela a fost primul meu contact cu ei. Între timp, ne-am mai cunoscut, evoluând în teatre ca actori sau ca regizori. Petru Hadârcă vine în România de multă vreme, a făcut mai multe spectacole radiofonice, a montat în diferite teatre din România. Acum a devenit directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și când i-am propus această idee, a îmbrățișat-o cu entuziasm și împreună am reușit s-o realizăm.

 

Eu reprezint o bună parte din cei decepționați. Noi am sperat ca revoluția anticomunistă din 1989 să reușească. Ei, dar nu a reușit, ci a reușit o revoluție anticeaușistă care i-a readus în prim-plan pe foștii comuniști. Acum ei se numesc în diferite feluri. Din păcate, acest morb nu a dispărut, sămânța răului de care v-am vorbit mai devreme există și azi.

 

– De-a lungul anilor aţi susţinut numeroase recitaluri eminesciene la Teatrul Naţional din Chişinău, pentru mulţi spectatori basarabeni sunteţi marele declamator din Eminescu. Ce v-a atras către piesa „Dineu cu proşti”? Rolul lui Pierre din această piesă a fost o provocare pentru Dvs.? Nu a fost un risc pentru Dvs. să jucați într-o comedie?

Comedia este cealaltă față a teatrului, este un gen universal valabil. Comedia este la fel de nobilă ca și drama, ca și tragedia. Iar „Dineu cu proști” de Francis Veber e o piesă celebră, e scrisă extraordinar, are nu doar umor, ci și psihologie, și personaje remarcabile. Totodată, e o piesă foarte pretențioasă. Dacă nu ai un interpret pentru rolul principal, nu montezi spectacolul. Noi avem noroc de Horațiu Mălăele. De altfel, dacă privesc retrospectiv teatrul nostru românesc, cred că ar mai fi putut face acest rol Grigore Vasiliu Birlic sau, mai recent, Marin Moraru. Mă bucur că Horațiu Mălăele a acceptat să joace în „Dineu cu proști”, în această piesă el se întâlnește cu unul din rolurile vieții lui. Fără Horațiu Mălăele acest spectacol nu se pune. Și acum despre rolul lui Pierre pe care îl joc eu în „Dineu cu proști”. La data premierei, în 2010, acest rol era interpretat de Șerban Ionescu, unul din cei mai buni actori ai Teatrului Național București și vedetă de film, un actor cu valențe multiple, în dramă și în comedie. Șerban Ionescu a făcut cu Horațiu Mălăele un cuplu foarte frumos. Dar în 2011 s-a îmbolnăvit. Prin decembrie erau programate vreo șase spectacole, biletele erau deja vândute, Șerban nu mai putea juca și atunci am intrat „eroic” în rolul acesta, peste noapte. Am așteptat însănătoșirea lui Șerban, dar Dumnezeu ni l-a luat, din păcate, destul de repede. Așa am rămas în rol.

– Aţi mai jucat în duet cu Horaţiu Mălăele?

Nu, până la „Dineu cu proști”. Dar în 2011 am făcut împreună un spectacol improvizat, se cheamă „Caramitru–Mălăele, câte-n lună și în stele”, alături de noi e un muzician tânăr de excepție, Adrian Naidin. În spectacol trecem împreună cu Mălăele prin toată viața noastră artistică, de la școală și până astăzi. E un periplu prin cei 50 de ani de teatru pe care-i am eu și cei 40 de ani de teatru pe care-i are el. Spectacolul e bine primit de public, poate o să venim să-l jucăm și la Chișinău.

– Cum vă par spectatorii din Chişinău?

La spectacolele noastre din recentul turneu spectatorii chișinăueni s-au comportat exact cum știam că se vor comporta. A fost un public admirabil, a vibrat ascultând frumoasa limbă română a actorilor, ne-am simțit uniți „în cuget și simțiri”, cum spune poetul. La comedia „Dineu cu proști” publicul din Chișinău a râs cu poftă, iar în piesa „Micul infern” de Mircea Ștefănescu a simțit drama generațiilor care s-au succedat în România până la intrarea comunismului în fibra noastră. În piesa „Sinucigașul” de Nikolai Erdman publicul a revăzut, într-un fel, începuturile comunismului și tragedia care s-a consumat mai întâi în Rusia, apoi în alte țări.

– Cum credeți, în spaţiul basarabean se râde puţin, se zâmbeşte puţin?

R. Moldova e singura țară în care după evenimentele din 1989 partidul comunist și-a păstrat și denumirea, și făptura. Aici mai există spaima de acest cancer al omenirii – comunismul. Îngrijorarea crește și din cauza că Rusia își revine la ambițiile imperiale de cucerire. Toate aceste îngrijorări comune s-ar putea să ne cam înghețe zâmbetul pe buze. Păstrăm în noi această frică și disperare până la urmă, sunt sentimente pe care le transmit și spectacolele jucate în septembrie curent de Naționalul din Chișinău la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

– Cum e scena Teatrului Naţional din Chişinău? E confortabilă, plăcută sau greoaie, apăsătoare?

E foarte plăcută, are o acustică impecabilă, are un spațiu generos, e caldă, primitoare, teatrul arată frumos, ne-am simțit minunat acolo.

– La ce vă gândiţi când o priviţi pe Ileana Stana Ionescu în piesa „Micul infern”?

Mă gândesc la ce mare actriță este! O admir, o văd cât de exact joacă, ce farmec are și mă bucur că a acceptat să joace în „Micul infern”.

– Dan Puric în „Sinucigaşul” a fost o revelaţie pentru Dvs.?

Dan Puric este un maestru al pantomimei, renumit coregraf și dansator, dar și un foarte bun actor de dramă. Regizorul Felix Alexa l-a invitat în „Sinucigașul”, iar spectacolul se bucură de succes oriunde este jucat. În momentul de față Dan Puric montează un spectacol de proporții, „Înșir-te, mărgăritare” de Alecsandri, premiera va fi lansată la redeschiderea Sălii Mari a Naționalului din București, pe la începutul lui decembrie.

 – TNB va susține în continuare proiecte ale tinerilor regizori și actori?

Da, la Naționalul din București se desfășoară programul „9 G” adică „Noua generație” destinat absolvenților facultății de teatru. Le-am pus la dispoziție o sală în mod exclusiv. Din 42 de proiecte prezentate de tineri, am aprobat şapte, iar două dintre ele au avut deja premieră.

– Care este starea Dvs. de spirit în preajma celor 25 de ani de la Revoluţia din 1989?

Eu reprezint o bună parte din cei decepționați. Noi am sperat ca revoluția anticomunistă din 1989 să reușească. Ei, dar nu a reușit, ci a reușit o revoluție anticeaușistă care i-a readus în prim-plan pe foștii comuniști. Acum ei se numesc în diferite feluri. Din păcate, acest morb nu a dispărut, sămânța răului de care v-am vorbit mai devreme există și azi.

– Când va mai veni trupa TNB în ospeţie la Chişinău?

Rămâne să punem la punct ideea de a veni anual, cu câte un spectacol, un teatru în ospeție la celălalt. Legătura dintre Teatrele Naționale din București și Chișinău se va menține.

– Vă mulțumesc pentru interviu!

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)