„Teatrul mă inspiră la nebunie”

 Actorii Daniela Burlaca şi Iurie Gologan împreună cu fiica lor, Melissa-Alexandrina

Actorii Daniela Burlaca şi Iurie Gologan împreună cu fiica lor, Melissa-Alexandrina

Interviu cu Daniela Burlaca, actriță, regizoare, Teatrul „Eugene Ionesco”, Teatrul Studio Geneza Art

– Dragă Daniela Burlaca, ce înseamnă pentru tine Scena? Aerul de pe scenă e altfel decât cel pe care îl respirăm noi, spectatorii? Şi lumina de pe scenă e alta?

Frumos spus: aerul de pe scenă e altul…. Ţin minte, aveam vreo 12 ani şi mama mereu mă ducea la spectacolele Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. Era suficient doar să intru în sală şi din scenă venea un miros deosebit, îmi imaginam că miroase a sute de costume, parfumate de timp, a decoraţiuni trecute prin praful scenic, eram îndrăgostită de acest miros, al teatrului, al scenei, al enigmei culiselor. Astăzi aş putea spune că fiecare spectacol căruia îmi dedic sufletul are aerul său, lumina sa, culoarea, sunetul. Meseria aceasta mă inspiră la nebunie.

– Ce urme lasă în sufletul tău personajele pe care le joci?

Îmi asum rolurile cu desăvârşire, ele mă influenţează ca personalitate. Personajele mele mă maturizează. Îmi dau lecţii de viaţă.

– Ce te-a impresionat cel mai mult în scrisorile Veronicăi Micle către Eminescu? Cum a apărut spectacolul „Floare albastră”?

Sunt o fire ușor superstiţioasă, nu mă întorc niciodată înapoi, nu-mi place cifra treisprezece… Faptul că Veronica Micle a murit la 4 august, iar eu m-am născut la 4 august, mă face să cred că în viaţă lucrurile nu sunt întâmplătoare. Spectacolul „Floare albastră” a apărut ca o scânteie, la aproape un an după naşterea fetiţei mele. Personajul Veronica Micle m-a readus în teatru, m-a făcut să-mi schimb definitiv culoarea părului (pe când foarte simplu aş fi putut apela la o perucă). Acest personaj pentru mine este atemporal, odată ce din an în an tot mai mult se înrădăcinează în fiinţa mea, se dezvoltă, capătă amploare, iar dramatismul acestei femei îmi devine tot mai personal. Asemănarea actorului Iurie Gologan cu poetul Mihai Eminescu, probabil, este punctul forte al acestui spectacol. Există și multe coincidențe inexplicabile dintre viaţa noastră de cuplu și relația celor doi poeţi. Şi-apoi, şi eu, şi Iurie suntem înnebuniţi de poezie, de aceea Teatrul Studio Geneza Art, fondat de familia noastră, are în repertoriu spectacole de poezie, create într-o manieră dramatică. Iar Veronica și Eminescu au fost şi sunt Geneza noastră, din experienţa lor de viaţă cu bune şi rele, cu adevăr şi minciună, cu dragoste şi ură, învăţăm, ne inspirăm, ne completăm.

– Personajul Any din spectacolul „Iosif și amanta sa” de Val Butnaru e reprezentativ pentru cariera ta de actriță. Cum ai construit rolul?

ANY. De la o vreme îl numesc personajul-şarpe. De ce? Aşa cum şarpele îşi aruncă pielea şi o ia de la-nceput, aşa trăiesc eu în acest rol. Acest destin rămâne a fi actual mereu, este ca o floare care creşte, își arată frumuseţea clipe numărate şi se ofileşte. Poţi să o arunci la gunoi, dar poţi să o păstrezi ca pe un exponat uscat, veşted, neînsemnat, parcă viu, parcă mort… Mie îmi plac rolurile complicate, de zbucium, trăite cu toată plenitudinea. Actorul adevărat trebuie să trăiască în scenă din măduva oaselor, cu toată seva, numai atunci va fi credibil. Any îmi oferă această posibilitate.

– În ce spectacole mai joci la Teatrul „Eugene Ionesco”? Cât de diferite sunt rolurile tale?

Teatrul „Eugene Ionesco” îmi oferă șansa unei prezenţe scenice foarte colorate. Safta din „Chiriţa în provincie” este una din preferatele mele, în primul rând, deoarece am intrat şi eu pe axa cronologică a acestui personaj, sunt a patra Saftă în istoria acestui spectacol care abundă în libertate şi grotesc. Pur şi simplu o ador. Spectacolul „Caruselul Erotic”, de asemenea, este una din slăbiciunile mele. Consider că orice actriţă şi-ar dori la un moment dat să-şi pună în valoare calităţile sale feminine într-un spectacol uşor provocator. Cristine din „Iubirea la proşti” mă reprezintă mai puţin, dar este personajul meu şi-mi este drag.

– Cum reușești să îmbini activitatea de la Teatrul „Eugene Ionesco” cu cea de la Teatrul Studio Geneza Art?

O îmbin armonios căci sunt susţinută de lume bună, de oameni care ştiu ce înseamnă teatrul, care nu pot trăi fără teatru.

– Care sunt spectacolele definitorii pentru repertoriul Teatrului Studio Geneza Art?

Geneza Art are 10 spectacole în repertoriu, dintre care trei sunt marcate de trei nume mari: Eminescu, Vieru şi Matcovschi. La Geneza Art se mai joacă Matei Vişniec şi Camil Petrescu. Echipa noastră pornește dintr-o familie, pentru noi contează ambiția și spiritul tânăr.

– Ce descoperiri profesionale ai făcut lucrând la „Frumoasa călătorie a urșilor panda…” de Matei Vișniec?

„Frumoasa călătorie a urşilor panda…” este o atracţie pentru publicul tânăr. Mai ales tinerii sunt extaziaţi de acest spectacol. Or, dragostea şi pasiunea aduse în scenă într-o formă mai specială trezesc hormonii, ating niște senzori care lasă amprente frumoase asupra spectatorilor. Eu joc în acest spectacol, dar semnez şi regia, astfel, am descoperit în mine noi abilităţi profesionale, care m-au stimulat pentru noi încercări.

– Cum izbutiți să adunați săli pline la Teatrul Studio Geneza Art?

Mai multă publicitate, în afară de reţelele de socializare, nu i-ar strica Teatrului Studio Geneza Art. Am avea nevoie de un partener media foarte bun, care ar susţine o activitate independentă. Deocamdată, anunțăm publicul mai mult pe internet și ne bucurăm că e receptiv la oferta noastră teatrală. Sunt unii spectatori care vin a şaptea oară să vadă un anumit spectacol. Bineînţeles, avem grijă să aducem public și în mod organizat, de la colegii, licee. Pentru a-ți cultiva simţul frumosului trebuie uneori să ţi se arate calea spre el.

– Știu că te bucuri de susținerea familiei în meseria ta. Dar aveți și momente dificile? Cum le depășiți?

În familia noastră împărtăşim orice bucurie şi orice durere. Lumea se tot întreabă cum reuşim să menţinem acest teatru cu forţe proprii în condiţii atât de vitrege (tatăl Danielei, Alexandru Burlaca, e director al Geneza Art, mama, Ludmila Burlaca, e regizoare în cadrul teatrului – n.n.). O echipă trebuie să fie unită. Să aibă un scop comun. Oamenii trebuie să muncească pentru oameni, să-i iubească pe colegii cu care lucrează cot la cot, să nu se invidieze, să nu scotocească în buzunarul altuia. Aşa am fost învăţată în familie şi aşa sunt regulile familiei Geneza Art.

– Care e lauda cea mai mare din partea soţului tău, actorul Iurie Gologan?

Iurie este omul care nu mă ceartă niciodată. Chiar şi atunci când greşesc, mă pot sprijini pe umărul lui. Dar nici nu mă laudă exagerat, ca pe un copil. El îşi păstrează echilibrul, îmi insuflă multă încredere şi îmi respectă libertatea scenică. Sunt calităţi ale unui om inteligent și-i mulțumesc pentru asta.

– Teatrul vă dăruie fericire? Sau fericirea, liniștea sufletească vă dau puteri să faceți teatru?

Fiecare își are fericirea lui. O poți găsi în orice. Uneori mă gândesc că sunt prea fericită şi că ar trebui să cobor cu picioarele pe pământ. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut femeie, că sunt mamă, că mi-a dăruit dragostea fără de care n-aş fi eu pe acest pământ, că-mi permite să fac bine ceea ce-mi place la nebunie, că mă învață să apreciez ceea ce am. Toate astea le pot aduce şi spune în scenă. Ca să înţeleagă şi ceilalţi. Ce-ţi mai trebuie pentru a fi fericit?!

– Mulțumesc pentru interviu.

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)