Teatru tânăr și prezențe basarabene la FNT 2017

 

Scenă din ”Familia fără zahăr” de Mihaela Michailov, Teatrul Mic, Centrul Replika

Un semn al vitalității teatrului românesc e deschiderea spre ceea ce are de spus și de oferit generația tânără, renunțarea la tonalitatea ”glorificatoare” în discursul oamenilor de teatru, hibridarea genurilor teatrale, abordarea unor probleme presante ale zilei de azi. Festivalul Național de Teatru, la cea de-a 27-a ediție, a cuprins un număr impresionant de producții ale tinerilor, am urmărit, pe scene clasice sau improvizate, gheizere de creativitate.

Energii și tehnologii

”Familia fără zahăr”, în regia lui Radu Apostol, după un text semnat de Mihaela Michailov, coproducție între Teatrul Mic și Centrul de Teatru Educațional Replika, reprezintă, credem, un spectacol-eveniment al stagiunii curente, în el se întâlnesc energiile unor lideri ai noii generații care își formulează propria viziune, critică, nonconformistă asupra relațiilor de familie, adesea deteriorate într-un anturaj social dezumanizant. Autorii nu pretind că oferă soluții, ei semnalează criza și o fac fără teamă, folosind nu doar cuvinte, dar și multă mișcare, muzică, lumini, imagini proiectate pe ecran, plus animație inspirată. Genul spectacolului? Creatorii acestuia îl definesc drept ”teatru muzical despre familia la români”, muzica îi aparține lui Bobo Burlăcianu, unul din fondatorii trupei ”Fără zahăr”, publicul țintă e unul cu preponderență tânăr, dar îl pot recepta spectatori de toate vârstele.

Tehnologiile își extind influența asupra teatrului, una dintre puținele arte unde vedem în fața noastră omul viu, nu pe cel filmat, fotografiat, postat în rețele sociale, tirajat pe net etc. Recunosc, tehnologiile îmi par amenințătoare, mă tem ca ele să nu alunge omul viu chiar și din arta teatrală, de aceea am o prețuire aparte pentru scenografii care nu fac abuz de mijloace tehnice, utilizându-le cu finețe.

Foarte tânărul scenograf Adrian Damian semnează decorul la spectacolul ”Războiul nu a început încă” (Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești), plasând personajele între panouri cu reflectoare, între pereți metalici care ba se dilată, ba se comprimă. Avem senzația că o imensă mașinărie supraveghează bietele ființe umane, gata să le strivească în orice clipă. ”Războiul nu a început încă” de Mihail Durnenkov, în regia lui Bobi Pricop nu-i menajează pe privitori, arătându-le formele absurde pe care le poate lua violența, fie de natură politică, fie una casnică, teroarea vine din afară, din partea celor ce pornesc și duc războaie, dar poate veni și din interiorul unui cămin cu termopane și gresie lucitoare.

Istoria recentă revine în atenția noastră datorită spectacolului ”Rug” după romanul lui György Dragomán, în regia lui Armin Petras, coproducție a Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu cu teatre din Stuttgart, Dresda și Budapesta. Regăsim imaginea României de la începutul anilor 90, scena e o arenă acoperită cu bucăți de gheață, te iau fiorii ascultând delirul unor ființe profund marcate de monstruozitățile ceaușismului.

Anda Saltelechi în monospectacolul ”Pe jumătate cântec” de Crista Bîlciu

Poezie, istorie, punți între coșmar și speranță           

O revelație pentru public e ”Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, produs de compania independentă Teatrul de Foc. Protagonista, Anda Saltelechi, are o  siluetă longilină, cuprinsă de o aură luminoasă în timpul reprezentației, ea ne cucerește prin autenticitate, prin trăirea adusă la incandescență. Aspirațiile eroinei au atâta poezie, iar viața ei e presărată de atâtea deziluzii, dorința de a izbândi se lovește de obstacole de netrecut, într-o perioadă istorică incertă (ne-am împotmolit tranziție), e multă neliniște, amărăciune, dar și autoironie în monologul ei plin de scene colorate, o credem în tot ce spune, în modul ei foarte personal de a cânta, a dansa, a plânge fără lacrimi. E convingătoare, adevărată, vorbele sale ori ne frig, ori ne fac să zâmbim, să participăm la zbaterile ei între vis și realitate. Autoarea textului, Crista Bilciu, semnează și regia, și proiecțiile video, spectacolul atinge o temă dureroasă, a ratării, a lipsei de speranță. Aminitm că piesa a fost premiată la concursul de dramaturgie de la Bacău, în 2015, iar în 2017 Anda Saltelechi a câștigat Premiul pentru cea mai buna actriță la Festivalul de Teatru Scurt  din Oradea și Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la festivalul internațional ”Fest(in) pe Bulevard” din București.

Am apreciat și abordarea individuală a unui text clasic, ”Prințul nefericit” de Marivaux, adus în FNT de Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila. Regizoarea Sânziana Stoican și scenograful Valentin Vârlan ne propun o interpretare actuală a piesei al cărei laitmotiv este manipularea prin șiretenie. Există în această comedie satirică multe episoade care ne înveselesc, dar ne și umplu de spaimă căci trucajele, înșelătoriile nu mai contenesc, simțim cât de mare poate fi puterea minciunii.

Teatrul Național din Cluj a prezentat ”Procesul” după Kafka, în regia Mihaelei Panainte, tot ea, autoare a dramatizării, decorul fiind creat de celebrul scenograf Helmut Stürmer. ”Până la urmă, K. este cel care ar putea fi definit, pe scurt, ca un individ ce nu-şi poate justifica sieși sau în faţa altora propria existenţă. Toate celelalte personaje nu sunt decât rotițe ale acestui angrenaj impenetrabil al Justiţiei, reliefând astfel propensiunea către putere, forţa sexualităţii şi etapele devenirii”, afirmă regizoarea Mihaela Panainte.

Basarabeni puțini, dar remarcabili

Am avut prilejul să descoperim, în timpul festivalului, și sediul unei noi companii, ”Linotip – Centrul Independent Coregrafic”. Director al Centrului Independent Coregrafic din București este Arcadie Rusu, iar director artistic, Ioana Marchidan, ambii dansatori și coregrafi.

Am urmărit cu multă curiozitate spectacolul ”Babel”, în care libertatea de a improviza se îmbină cu rigoarea, cu ambiția de a cizela desenul coregrafic, de a lua atitudine într-un demers bazat pe fluiditatea mișcării, pe expresivitatea gesturilor, a limbajului corporal. ”Babel” e despre febrilitatea și fragilitatea vieții în vremuri moderne, despre concurența feroce dintre indivizi, despre necesitatea de a ține pasul cu semenii obsedați de carieră, de reușită, despre faptul că vitezele îl pot doborî pe om, îi pot răpi liniștea, somnul, în permanente alergări ne putem pierde pe noi înșine. Spectacolul adună săli pline, e în vogă, are și presă favorabilă.

Secevnță din ”Babel”, Centrul Independent Coregrafic, București

Insist asupra acestui ”Babel” fiindcă e o producție de calitate și pentru că autorul ei, Arcadie Rusu, e născut în Basarabia. A plecat din adolescență la Botoșani, a absolvit Facultatea de Coregrafie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie „I.L. Caragiale” din Bucureşti, a dansat în compania lui Gigi Căciuleanu. ”Mereu învăţ de la coregrafii cu care colaborez, dar la fel de multe şi de la dansatorii cu care construiesc spectacole”, a spus Arcadie Rusu într-un interviu recent pentru Jurnal de Chișinău. Arcadie Rusu este pentru Unirea celor două maluri ale Prutului şi crede că dacă aceasta s-ar produce, ”s-ar îmbogăţi un neam şi am deveni mai puternici spiritual”. Îi este dor de Basarabia, însă știe că ”sărăcia le dă multe griji oamenilor şi îi face să uite că viaţa trece pe lângă ei”.

Mai menționăm că în cadrul festivalului a fost lansată revista de cultură teatrală ”Hystrio”, de la Milano, aceasta găzduiește unul dintre cele mai consistente dosare post-1990 consacrate teatrului românesc: ”La nuova scena romena”. Curatoriat de Irina Wolf, dosarul este realizat în parteneriat cu AICT.Ro. Au contribuit Oltița Cântec, Oana Cristea Grigorescu, Anca Măniuțiu, Cristina Modreanu, Mirela Patureau, Luana Pleșea, Eleonora Ringler Pascu, Cristina Rusiecki, Oana Stoica, Daniela Silindean, Irina Wolf, Laura Bevione, Laura Caretti. Revista conține, spre bucuria noastră, și un amplu studiu despre teatrul din Republica Moldova, scris de Larisa Turea. Astfel, informații privind mișcarea teatrală basarabeană au ajuns și la cititorul italian!

Am pomenit în articolul anterior de Irena Boclincă, o prezență sclipitoare  în ”Măcelăria lui Iov”, spectacol al Teatrului Național din Iași. După festival, aflu de la ea că mai colaborează cu Naționalul ieșean, dar a plecat la București. Au primit-o la Circul ”Globus” care îi achită chiria și a semnat cu ea un contract pentru spectacolele ”Băiețelul care vrea să zboare” și ”Alice în țara minunilor”. Irena mi-a mărturisit într-un mesaj: ”Cred că o să rămân pe aici”.

The following two tabs change content below.