Te poţi împotrivi destinului?

Undeva, pe malul mării, pe o faleză aproape sălbatică, cerul era un vineţiu plumburiu, pescăruşii zburau, era ultima zi, plecam acasă, nici acum nu pot uita imaginea. Era atâta linişte, se auzea numai marea, ploua uşor, mă ţinea în braţe.

N-am reuşit după aceea să trăiesc o asemenea clipă, dar îmi voi aminti întotdeauna acele momente minunate. Nu întotdeauna poţi avea o iubire perfectă. Aş vrea să pot da timpul înapoi, să mai fiu o dată acolo, să mă mai iubească cineva.

Mă întreb uneori ce s-a întâmplat cu el (ne-am mai scris un timp, ne-am mai întâlnit de câteva ori). Au trecut atâţia ani, în care mi-am amintit clipele acelea. Au fost nişte clipe de fericire, au fost minunate, nimeni nu îţi poate lua amintirile.

Însă, uneori, te doare, te doare faptul că poate ai trecut pe lângă fericire, că nu eşti fericit aşa cum ai fost atunci. Poate că în orice relaţie se ajunge la plictiseală, la certuri din nimic. Poate că unii oameni chiar sunt fericiţi, indiferent dacă fiecare face ce vrea, dacă nu sunt unul lângă altul, dacă se înşală reciproc, dacă stau împreună numai pentru că au anumite interese.

Important e să crezi că poţi fi fericit. Dacă mai poţi crede asta, înseamnă că totul este bine în viaţa ta. Însă, la un moment dat, când îţi dai seama că timpul nu se întoarce înapoi, că ai fost dezamăgit, că, de fapt, ai fost înşelat, aripile ţi se taie, simţi că nu mai trăieşti şi nu faci decât să te târâi prin lumea asta plină de mizerii. Pentru ce?

Oare ce e fericirea?

În speranţa că vei mai găsi din nou fericirea, în speranţa că va mai fi din nou cineva lângă tine, poate va fi, dar îţi mai asumi riscul să simţi ceva, să iubeşti, să crezi că eşti iubit. Fericirea, oare ce e fericirea? Cum e să fii iubit, să poţi iubi la rândul tău? Cum e să pierzi tot ce ai avut vreodată? Cum e să nu mai poţi simţi nimic?

Uneori e greu, foarte greu, să te simţi singur, să nu mai ştii pentru ce exişti pe lumea asta. Uneori, nimic nu mai are sens. Uneori, ai vrea să fie cineva lângă tine, să te strângă în braţe, să-l simţi aproape sufleteşte. Oare acea persoană există? Oare va exista cineva vreodată?

Fiecare om are o soartă

E greu de spus. E greu de crezut. Probabil, fiecare om are o soartă, fiecare merge pe un tipar. Nu ne convine, în anumite momente, această soartă care, uneori sau permanent, nu este aşa cum ne-am dorit. Te poţi împotrivi destinului?

Am încercat, însă dacă îţi este sortit să fie într-un fel, e inutil să crezi că poate fi altfel. Pentru a crede într-un om, trebuie să ai foarte mult curaj sau să ai şi o anumită inconştienţă. E uşor să vrei să crezi, să îţi pui toate speranţele într-o relaţie pe care o crezi frumoasă, însă nu totul e aşa cum pare.

Cel mai grav e să te trezeşti într-o zi că nu mai ai nimic. Dezamăgirea este atât de mare, cu greu poţi să treci mai departe. Dar atunci viaţa ta este deja distrusă, anii, pierduţi, te gândeşti ce ai mai putea face, oare ce?

Să nu sufere nimeni niciodată

Ai mai putea avea încredere în cineva? Ai mai putea spera într-o iubire? Ai mai crede că cineva te poate iubi sincer? Ai mai avea puterea să treci din nou la o relaţie serioasă? Ai mai spera ceva de la viaţă?

Aş vrea să nu sufere nimeni niciodată, nici măcar 10% din cât am suferit eu, poate din vina mea, pentru că m-am complăcut într-o situaţie care nu-mi era favorabilă.

Merg pe stradă şi aş vrea să mă văd şi eu cum îi văd pe alţii, ţinându-se de mână, fericiţi, îmbrăţişaţi, sărutându-se. Însă până unde ţine această „fericire”, cât de mult timp?

Măcar o clipă de fericire

Mi-ar fi teamă să ajung în aceeaşi situaţie, am suferit prea mult şi, după aceea, nu am găsit niciun bărbat care să vrea cu adevărat să mă înţeleagă, să fie alături de mine. E greu să te trezeşti singur într-o lume în care nu ai prieteni, într-o lume în care poate că există fericire, dar nu o poţi găsi.

O cauţi, o vrei. Unde e? Măcar o clipă de fericire. Cât ai da pentru o clipă de fericire? Ce ai da pentru o clipă de fericire? Cât ai sacrifica? Ce ai lăsa în urmă?

Însă, la un moment dat, te întrebi dacă există fericire, dacă nu cumva totul ţine câteva luni, cel mult… începi să te îndoieşti… să crezi în cineva sau mai bine nu?

Evelina

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău