„Te-aştept să vii, să te întorci la mine”

Mărturisirile unei femei îndrăgostite de un bărbat căsătorit

Eugen s-a căsătorit înainte de a pleca în armată. A luat-o pe  Dina însărcinată cu primul lor copil pe care n-a mai apucat să-l vadă. Murise mititelul asfixiat într-o noapte geroasă de iarnă în timp ce toţi ai casei dormeau. Salteaua de pe cuptorul încălzit luase foc prea tare, scoţând un fum înecăcios. Până când mama şi bunica s-au trezit şi şi-au dat seama ce se întâmplă, pruncuţul de jumătate de an s-a înăbuşit cu fum.

 

„I-au dat numele Victoria, pentru că

venirea ei pe lume însemna o mare victorie”

 

Era la începutul anului 1970. În acel moment, totul s-a întunecat în jurul Dinei. Ce mult şi-a mai iubit sărmana mamă odoraşul! Îi lua trupuşorul neînsufleţit în braţe, îl săruta cu nesaţ şi îl scălda în lacrimi. Îl ţinuse strâns la piept vreme îndelungată, refuzând  să-l aşeze în coşciug. După înmormântare mergea biata de ea pe hudiţele satului, inima îi era atât de grea încât cu marea sa durere ar fi putut îneca tot satul. Ani şi ani l-a tot plâns şi l-a jelit pe Fănel, ani şi ani n-a mai avut copii. Şi iată tocmai când i-a murit orice speranţă, Dumnezeu, cu care avuse un război  nedeclarat, s-a întors cu faţa spre ei. Dina a rămas însărcinată. Când a împlinit 41 de ani, iar Eugen – 45, li s-a născut o fetiţă.

 

I-au dat numele Victoria, pentru că venirea ei pe lume însemna o adevărată victorie. Micuţa era sensul vieţii şi speranţa lor. Bucuriile au început să înflorească din nou în casa lor. Fiica era tot ce aveau mai scump. A fost crescută într-o totală bunăstare. Îmbrăcată ca o păpuşă, era mereu lăudată şi alintată de toate rudele. Mângâiată de căldura mamei şi marea dragoste a tatălui, fata s-a făcut mare. Când a atins majoratul, părinţii erau deja bătrâni. N-au vrut s-o dea la studii la secţia de zi, dorind s-o mai ţină pe lângă ei. Şi-a găsit fata şi un loc de muncă. Lucra secretară la şcoală şi învăţa la frecvenţă redusă la o facultate.

 

Logodna i-a lăsat cu inimile frânte

 

La prima sesiune, avea să cunoască un tânăr foarte frumos şi bine crescut, pe care îl chema Dan. Victoriei i s-a părut cel mai frumos bărbat din lume. A ieşit câteva seri cu el la plimbare. Dan i-a spus că o văzuse cu un an în urmă la mănăstire, că s-a îndrăgostit de ea, dar n-a reuşit să-i spună acest lucru. De atunci şi-a tot trimis mereu gândurile la ea. Mărinimos şi drăguţ, flăcăul i-a cucerit inima fetei care la acea vreme dorea numai un singur lucru – s-o ia în căsătorie. Şi iată că peste trei ani mult aşteptata zi a logodnei a sosit. Numai că această zi nu le-a înmulţit fericirea cum îşi imaginau, ci i-a lăsat cu inimile frânte. Cum vă spuneam, părinţii Victoriei erau deja bătrâni, iar în ziua logodnei se simţeau grozav de bătrâni şi n-au vrut nici în ruptul capului să cadă de acord cu viitorii cuscri de a-şi da fiica în alt sat şi în alt raion, foarte departe de ei. Arţăgoşi, şi părinţii lui Dan, care atâta fecior aveau, au pus piciorul în prag şi n-au vrut să-şi „mărite” fiul.

 

Logodna s-a stricat şi cei doi s-au despărţit. Vara ceea a trecut cu multe probleme din partea părinţilor, dar şi cu multă îngăduinţă din partea celor doi tineri. Atât Dan, cât şi Victoria s-ar fi rupt în două ca să-i împace pe părinţi şi să-şi salveze dragostea. Dar n-au putut face pace între cele două tabere. S-au mai întâlnit pe ascuns de câteva ori, despărţindu-se de fiecare dată cu lacrimi în ochi, apoi au continuat să menţină legătura prin telefon.

 

În toamnă, Dan, ademenit de un verişor, a început a frecventa cazinourile. Acolo a cunoscut o doamnă simpatică, care era divorţată. Următoarea vară a venit ca o bombă pentru Victoria. Într-un SMS, Dan i-a scris: „Să nu te superi că de acum încolo n-o să-ţi mai trimit niciun cuvânt. Mă căsătoresc. Vreau să-i împac pe părinţi…”

 

E un chin să trăieşti alături de un om brutal

pe care nu-l iubeşti, iubind neîncetat pe altul”

 

Pentru Victoria au venit zile grele. În clipa ceea, n-a putut scoate  niciun cuvânt, n-a vărsat o lacrimă, stătea ca împietrită. Dar cu  trecerea timpului simţea cum i se sfâşie inima de durere. Şi aşa cum necazurile nu vin niciodată singure, pe neaşteptate, a murit tată-său, iar mama ei s-a îmbolnăvit şi a stat şapte ani la pat, apoi a plecat şi ea la Domnul. Victoria avea 28 de ani şi încă nu se căsătorise. Continua să-l iubească pe Dan.

 

Către sfârşitul verii, un prieten de-al lui Dan a sosit la ea în sat. I-a făcut declaraţie de dragoste. Mai mult, i-a spus că a dorit să o aibă de nevastă de cum a văzut-o prima dată la braţ cu Dan şi i-a mai mărturisit că el i-a împins iubitul spre o altă femeie, făcându-l să se căsătorească cu ea. Din vorbă în vorbă, i-a dat de înţeles că nu va renunţa la ea oricât de mult nu s-ar împotrivi.

 

Până la urmă, Victoria a cedat, zicându-şi: „Cred că aşa îmi este soarta. Poate cu vremea îl voi putea iubi pe acest ticălos”. Dar acesta este prea aspru ca să-l poată iubi. Aruncă vorbe urâte la tot pasul şi înjură îngrozitor. Viaţa ei alături de el este un adevărat coşmar. Victoria mi se destăinuie: „Nu ştiţi ce chin e să trăieşti alături de un om brutal pe care nu-l iubeşti, iubind neîncetat pe altul. Of, mamă, mamă! Cum îl mai iubeam pe  Dan! Cum îl mai iubesc şi cum îl voi iubi mereu! Îl voi iubi cât voi trăi! Îl iubesc numai pe el, numai pe el! Atâta timp cât am fost împreună, tot ce făceam, făceam ca să-i fie pe plac lui, iar el  făcea orice lucru ca să-mi fie pe plac mie. Obişnuia să-mi spună mereu că sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ. Îi plăcea să ies cu el la plimbare. Era mândru când auzea trecătorii mirându-se: Ce pereche minunată! Într-o toamnă, m-am îmbolnăvit şi am stat două săptămâni la spital. Venea în fiecare zi la mine, mi-a procurat toate medicamentele, veghea la patul meu ca un înger de pază. N-am auzit niciodată din gura lui cuvinte urâte. Doamne, ce zile fericite am mai trăit! Credeam că nu-s pe lume oameni mai fericiţi ca noi şi că această fericire nu se va mai  sfârşi niciodată…” Copleşită de durere, Victoria şi-a strâns buzele şi s-a răsturnat în fotoliu cu ochii aţintiţi în pod. O sudoare rece i se prelingea pe obraz. În acel moment, i s-a părut că ceva se sfarmă în capul ei. Iar eu am crezut că leşină. I-am adus repede o cană cu apă şi am lovit-o cu palmele peste faţă. După ce şi-a revenit, a continuat: „Ştiţi de ce am venit la dumneavoastră ca să vă spun povestea vieţii mele? Vreau ca Dan să ştie că sufăr îngrozitor, că mi-i dor de vorba lui blândă şi că mai cred că destinul ne poate uni. Suntem încă tineri. Eu am 30 de ani, iar el – 32 de ani. Ştiu şi sunt conştientă că nu e bine să desparţi două familii, dar s-o faci în numele dragostei cred că nu-i păcat. Cred în forţa uriaşă a iubirii şi cu răbdare îl aştept pe Dan să se întoarcă la mine.”

Nina Neculce

The following two tabs change content below.