Tavanul unui centru medical din Ceadâr-Lunga s-a prăbuşit peste cinci copii

ceadir-lunga

Cinci copii au ajuns la spital cu diferite traumatisme după ce tavanul de la intrarea unui centru de reabilitare în care se aflau a căzut peste ei. Incidentul a avut loc duminică, 20 noiembrie, în jurul orei 10:00, la un centru de reabilitare din Ceadâr-Lunga, transmite protv.md.

Potrivit unui medic din cadrul instituţiei, tavanul de la intrarea în centrul medical s-a prăbuşit peste mai mulţi copii care se pregăteau să iasă la plimbare. Astfel, după ce tavanul s-a prăbuşit, cinci dintre ei au fost transportaţi de urgenţă la spital. Doi dintre ei au fost deja externaţi, în timp ce alţi trei copii rămân internaţi cu comoţii cerebrale şi mai multe traumatisme.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)