Tătic la 94 de ani

Indianul Ramajit Raghav se bucură că a intrat în Cartea Recordurilor. La 94 de ani, acesta a devenit tătic. Partenera sa de viaţă, Shakuntala, 55 de ani, i-a dăruit un băieţel pe care bătrânul îl consideră „darul lui Dumnezeu”.

Ramajit Raghav, un ţăran indian din Kharkhoda, localitate situată la 40 kilometri de New Delhi, a devenit tată la venerabila vârstă de 94 de ani. Are acum asigurat un loc în Cartea Recordurilor ca cel mai bătrân tătic din lume. Până în prezent, recordul era deţinut tot de un indian, Nanu Ram Jogi, care a devenit tată la 90 de ani, în 2007, când i s-a născut cel de-al 22-lea copil. Ramajit Raghav spune că bebeluşul său este sănătos şi a venit pe lume după ce s-a rugat mult să aibă un copil. A fost născut de o femeie împreună cu care stă de 15 ani. Vecinii au dezvăluit că Shakuntala era nomadă şi a fost găzduită, la început, de bătrân din milă. Raghav nu a avut copii cu prima sa soţie care a murit acum 20 de ani.

Bătrânul povesteşte că a lucrat ca servitor şi fermier, iar acum face agricultură şi are două vaci cu lapte. Secretele potenţei: migdale, lapte şi unt. Ramajit Raghav a mărturisit că longevitatea şi potenţa sa se datorează regimului de viaţă pe care îl duce. În tinereţe, a fost luptător, iar acum mănâncă zilnic o jumătate de kilogram de migdale, o jumătate de kilogram de unt şi bea trei litri de lapte.