Ţăranii nu vor fi impozitaţi pentru vinul de casă

 

 

Informaţiile difuzate de unele instituţii mass-media precum că Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) elaborează un proiect de lege prin care va obliga producătorii de vin de casă să plătească impozite în cazul în care vor depăşi o anumită cantitate nu corespund adevărului, se spune într-un comunicat de presă al MAIA.

Oficialii ministerului menţionează că „Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare nu examinează şi nu elaborează niciun proiect de lege prin care s-ar prevedea o oarecare taxare a producătorilor mici de vin. Ba mai mult, această prerogativă nici nu ţine de competenţa ministerului”.

Dimpotrivă, MAIA a elaborat un proiect de lege aprobat de cabinetul de miniştri ce se află în Parlament, prin care vinul nu va mai fi considerat băutură alcoolică, ci produs agroalimentar, prin urmare, nu va mai putea fi tratat ca băutură alcoolică. De asemenea, ca urmare a unei iniţiative a guvernului, pe moment, vinul nu mai este accizat.

Declaraţia făcută săptămâna trecută de către un angajat al MAIA despre necesitatea impozitării producerii vinului de casă a fost un punct de vedere personal inspirat din experienţa unor state europene. Acest punct de vedere a fost expus în cadrul discuţiilor privind combaterea alcoolismului desfăşurate în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Coordonator pentru implementarea Programului Naţional privind controlul alcoolului pentru 2012–2020.

După bizmedia.md