Ţăranii moldoveni navighează pe Internet

TEHNOLOGII // Satul Lozova, Străşeni, a fost conectat la reţeaua internaţională web

Locuitorii satului Lozova, raionul Străşeni, sunt bucuroşi că au acces la Internet, prin centrul deschis recent în sediul Oficiului poştal, dotat cu computere de ultimă generaţie. Aceştia pot accesa zilnic Internetul, fiind mai aproape de rudele lor de peste hotare. Centrul de acces public la Internet a fost deschis graţie unui proiect, realizat în comun de Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi Comunicaţiilor (MDIC), ÎS „Poşta Moldovei” şi Uniunea Internaţională în Telecomunicaţii (UIT).
Solicitat de JURNAL, consultantul principal la Secţia analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul MDIC, Violeta Perlog, a spus că numărul utilizatorilor de Internet pe teritoriul Moldovei este de 37 % la 100 de locuitori, iar media pe statele membre UE e de 51 % la 100 de locuitori.

Cu pâine şi sare, în haine naţionale, tineri săteni şi angajaţi ai primăriei Lozova, Străşeni, le-au întâmpinat în faţa oficiului poştal din sat pe oficialităţile de la MDIC, Î.S. „Poşta Moldovei” şi UIT, care au venit la Lozova pentru a vedea cum a fost amenajată sala cu acces liber la Internet.

Elena Zoev, şefa Oficiului Poştal Lozova, a comunicat pentru JURNAL că sediul acestuia a fost conectat la reţeaua de Internet încă în luna august 2009.

Vizitatori sunt de toate vârstele, dar mai des vin cei care învaţă în liceul din localitate, cei de vârsta a doua vin doar pentru a comunica prin intermediul Internetului cu rudele, fraţii, copiii de peste hotare”, a mai spus poştăriţa.
Potrivit ei, cei care vin la centru trebuie să achite 7 lei pentru o oră la computer, iar dacă mai au nevoie de a scoate informaţii la imprimantă, plătesc pentru o foaie 30 de bani.

20 de sate conectate la Internet

„Centre de acest fel au fost deschise în 20 de localităţi din ţară selectate din fiecare raion. Este un început, dar dorim ca asemenea centre să existe în toate localităţile rurale”, a spus ministrul Dezvoltării Informaţionale şi Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, în cadrul vizitei la Lozova. „Rezultatele acestui proiect comun cu UIT arată că vom continua extinderea centrelor de acest gen. Prin oficiile poştale din republică vrem să facem o reţea unică prin care să aducem toate serviciile acordate de stat la orice cetăţean. În satele în care au fost deschise Puncte de Acces Public au fost instalate câte 3-4 computere, iar mai departe, odată cu extinderea proiectului, computerele se vor instala în funcţie de cerinţele utilizatorilor”, a precizat Alexandru Oleinic.

Primarul comunei Lozova a spus că este bucuroasă că Lozova a beneficiat de acest proiect susţinut şi de finanţatorii de peste hotare. Acest centru de acces public la Internet oferă posibilitatea celor care nu au computer şi conectare la Internet acasă să vină aici şi să comunice cu cei dragi plecaţi de-acasă. Problema este că oamenii pentru care este destinat acest centru nu prea cunosc modul de utilizare, dar odată cu inaugurarea centrului va fi şi un specialist în domeniul tehnologiilor informaţionale care-i va ajuta pe solicitanţi să se descurce.

Potrivit ei, aproximativ o treime din populaţia Lozovei este conectată la Internet şi are computere acasă. În plus, douăsprezece computere sunt şi la Centrul pentru Tineret „Activ”, aflat în incinta liceului din localitate, unde oricine poate folosi serviciile de Internet la un preţ derizoriu.

În viitor, Internet pe bandă largă în toată ţara

Secretarul general al UIT, dr. Hamadoun I. Toure, a comunicat în timpul aflării sale la Centrul de Acces Public de la Lozova că UIT se bazează pe pregătirea cadrelor. În RM există specialişti buni în domeniul comunicaţiilor şi aceasta este foarte important, pentru că la baza tehnologiilor informaţionale stă pregătirea cadrelor, care în Moldova este la un nivel înalt. Am încredere că RM are şanse de a se încadra în activitatea UIT ca şi alte ţări şi de a ieşi pe piaţa internaţională. Un indice foarte bun este penetrarea telefoniei mobile pe teritoriul Moldovei, iar următorul pas trebuie să fie accesul larg la Internet şi serviciile de bandă largă în toată ţara.

Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale va duce la crearea noilor locuri de muncă, aceasta fiind unica ramură care în timpul crizei economice mondiale nu a fost afectată, pentru că comunicarea este prioritară în orice domeniu.

Potrivit secretarului general al UIT, proiectul va continua şi se va lucra şi cu partenerii UIT pentru extinderea lui. „Este plăcut când vezi că populaţia se bucură de aceste servicii ale tehnologiilor informaţionale”, a subliniat dr. Hamadoun I. Toure.

Directorul ÎS „Poşta Moldovei”, Vladimir Ceban, a spus că la acest proiect a participat şi întreprinderea în fruntea căreia se află, contribuind cu suma de 100 000 dolari. Potrivit lui Vladimir Ceban, aceste centre vor trece treptat la autogestiune, diversificând gama serviciilor acordate de centru.

Internetul în favoarea telefonului

Şi elevii Liceului Teoretic „Mitropolit Nestor Vornicescu” din localitate sunt bucuroşi de deschiderea centrului de acces la Internet.
„Este un plus pentru localitate. Eu vin aici şi caut informaţii pentru disciplinele şcolare. Vin des pentru că am nevoie de o informaţie mai largă decât este în manualele şcolare”, a comunicat pentru JURNAL de Chişinău, Iustin Racu, din clasa X-a „B”. Tot el a spus că este Internet şi la liceu, dar viteza este mică în comparaţie cu cea de la centrul nou deschis. Doina Covasov, elevă în clasa a XIII-a „C”, a spus că are o soră care munceşte peste hotarele ţării şi vorbeşte cu ea des prin skype.

„Sunt fericită că avem Internet la Oficiul Poştal, pentru că până acum mergeam cu soţul prin sat şi vorbeam cu nepoţelele, iar acum venim aici, la centru”, a spus pentru JURNAL, Nadejda Jardan în vârstă de 65 de ani. Ea a mai spus că este mai ieftin să vorbească prin Internet decât la telefon şi preţul de 7 lei pentru o oră nu este mare.

Centrul de Internet din Lozova a fost deschis datorită „Proiectului-pilot pentru crearea a 20 de puncte de acces public la Internet pe bandă largă în localităţile rurale ale Republicii Moldova”, realizat în comun de Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi Comunicaţiilor, ÎS „Poşta Moldovei” şi Uniunea Internaţională în Telecomunicaţii.

Scopul proiectului fiind crearea premiselor pentru edificarea societăţii informaţionale, îmbunătăţirea calităţii şi lărgirea accesului consumatorilor la serviciile de comunicaţii prin bandă largă.

Proiectul a demarat la 25 septembrie 2008 şi se va încheia la 25 septembrie 2010, bugetul fiind în valoare de 205 000 dolari, dintre care 100 000 dolari sunt contribuţia UIT, şi 105 000 dolari – a ÎS „Poşta Moldovei”.
În prezent, circa 19 localităţi rurale beneficiază de asemenea centre dotate cu tehnică modernă şi Internet.

Victoria Popa

The following two tabs change content below.