Tărâmul prejudecăţilor agresive // O rubrică expulzată: Ruperea rândurilor

Mai întâi: atacul mitocănesc, de o manieră ticăloasă, a lui Nicolae Dabija la adresa lui Aureliu Busuioc este (auto)descalificant profesional şi nu poate avea nicio justificare. Patologiile trebuie tratate. Orice discuţie literară, fie şi una acută, fie şi una ironică ori persiflantă, trebuie dusă pe teren literar. Maniera KGB-istă de a lovi în om nu se mai poartă azi în Europa!

Dacă analizezi, în paralel, stilul „publicisticii” lui Nicolae Dabija şi pe cel al lui Mihai Conţiu, ajungi la concluzia că ambii au aceeaşi şcoală jurnalistică. Am putea s-o numim, convenţional şi sugestiv, şcoala de „jurnalişti în civil”.

Care ar fi mărcile acestui „stil”? Agresivitate, mizantropie, percheziţia în rufele murdare ale „oponentului”, căutarea de duşmani ai poporului, demascări ale activităţilor compromiţătoare extraliterare (cu dosar pentru fiecare oponent, cu surse de informare, o tehnologie întreagă!) etc. Nimic de mirare în cazul numitului Conţiu (acela, se pare, nici nu ascunde că îndeplineşte o „misiune specială”). Ar trebui – parcă – să mire prezenţa aceloraşi „tehnici” la Dabija. Revista lui fiind una „literară”, se părea, nu ar trebui să-l intereseze lenjeria intimă a scriitorilor, ci textele acestora. Să aibă şi Dabija o altă misiune decât cea estetică?

Mie, unuia, mi se pare că ambii sunt însărcinaţi cu anumite misiuni, dar şi că fiecare dintre ei profită din plin de acest „statut special”. Există patrioţi şi patrioţi. Unii pun umărul la greu şi apoi se retrag. Alţii consideră că patriotism înseamnă, simplu, să-ţi faci onest meseria. Sunt şi dintre cei care vor ca patriotismul lor să fie cumva luat în seamă. Şi sunt „patrioţi de meserie” care se ghiftuiesc din asta, considerând că ţara-mumă (dar şi neamul împrăştiat prin lume!) trebuie să le plătească gras (!) „sacrificiul” adus pe altarul seminţiei! Ăştia vânează subvenţii şi salarii, onoruri şi onorarii, premii şi titluri, pentru aceştia face chetă lumea de pe lume, susţinând nişte profitori, cerşetori ajunşi să-şi deteste donatorii!

Dacă citeşti atent textele lui Nicolae Dabija, vei descoperi că el îi dispreţuieşte pe românii basarabeni (pentru că „n-au coloană vertebrală”). El îi urăşte şi pe românii care nu sunt moldoveni. El e nemulţumit de toate instituţiile româneşti. El îi dispreţuieşte pe toţi cei care nu sunt români. El detestă Europa tolerantă cu toate naţiunile. Citindu-i textele provocatoare, ai impresia că misiunea lui e de a instiga permanent ură. Promovarea primitivismului estetic e o temă aparte, dar e suficient să deschizi revista şi să vezi câtă literatură şi câtă artă este acolo.

Atât Literatura şi arta (susţinută de comuniştii naţionalişti români de pretutindeni), cât şi Moldova suverană (susţinută de comuniştii internaţionalişti moldoveni locali), urmăresc acelaşi scop. Rezultanta acţiunilor concertate ale acestor falşi oponenţi este rămânerea noastră în spaţiul gândirii lineare, primitive, în spaţiul confruntărilor ideologice sterile, în faza interminabilă a unui patriotism zgomotos şi abstract. Un fel de supapă, prin care să se scurgă, ca prin nisip, toate energiile creatoare. Şi să rămânem unde am fost!

Popoarele care au scăpat de prejudecăţile medievale, de dilema alegerii între două ideologii primitive, sunt, de mult, în Europa. Ideea patriotică nu a fost pentru aceştia una abstractă, nici agresivă şi nici aducătoare de profit personal.

P.S. Criticul, prin definiţie, este cel care intervine ca răspuns la ceva scris anterior. Normal e să joace conform manierei, stilului şi regulilor impuse de cel despre care scrie. Textul de mai sus nu este o excepţie.

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.