„Tancul va fi demontat, Usatîi nu va fi veşnic primar”

usatii

Miercuri, 16 septembrie, ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a semnat un ordin pentru crearea Muzeului ocupației sovietice în cadrul Centrului de Cultură și Istorie Militară al Armatei Naționale. Tot miercuri a fost demontat şi tancul T-34, care se afla pe teritoriul brigăzii de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”. Anatol Şalaru a declarat presei că muzeul va fi deschis pe 27 martie 2016, unde vor ajunge toate tancurile din Republica Moldova. La câteva ore, primarul de Bălţi, Renato Usatîi, a reacţionat pe pagina sa de socializare, spunând apăsat: „Tancul din Bălţi va sta veşnic”. Mai mult decât atât, acesta afirmă că tancul din Bălți nu este doar un monument, ci primul care a intrat în 1944 în oraşul Bălţi şi care a alungat „administraţia română-fascistă”.

Şeful Centrului de Cultură şi Istorie Militară, colonelul Vitalie Ciobanu, a declarat pentru JURNAL de Chişinău că nu-l interesează comentariile din stradă. „Eu sunt un om serios, mă ocup de lucruri serioase, ştiinţifice, şi nu mă interesează deloc ce vorbesc babele”, a adăugat acesta.

Ion Costaş: „Usatîi vrea să păstreze uneltele ce ne amintesc că suntem sclavii acestui imperiu”

„Acel tanc nu a alungat administraţia ‘română-fascistă’, dar l-a adus pe fascistul de Usatîi. Din păcate, ceea ce face Şalaru şi PL-ul este doar un PR ieftin şi primitiv, prin acest lucru vor să ne complice şi mai mult relaţiile cu imperiul rus, iar acest lucru nu va duce la nimic bun, dimpotrivă, va stârni şi mai mult agresivitatea din partea Kremlinului. Avem şi noi un morman de metal şi în jurul lui se face atâta tam-tam! Tancurile trebuia demolate împreună cu tătuca Lenin şi toate simbolurile sovietice încă în anii 90. Usatîi vrea să păstreze uneltele ce ne amintesc că suntem sclavii acestui imperiu”, ne-a declarat generalul Costaş.

Anatol Petrencu: „În general, autorităţile locale trebuie să se supună deciziilor republicane. Cât priveşte monumentele, ele nu ar trebui demolate. Se promovează o politică corectă ca toate simbolurile comuniste să fie amplasate într-un singur loc. Aceste tancuri sunt din epoca veche. Refuzul lui Usatîi este regretabil, însă acest tanc va fi scos oricum, deoarece Usatîi nu va fi veşnic primar”.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu